Cum ai trecut peste pierderea/moartea parintilor tai?

Parintii mei sunt inca in viata, dar mereu m-am intrebat ce as face daca mama s-ar duce.Am momente cand ma gandesc ca si mama o sa plece si chiar nu stiu ce as face.Cand a murit tataie m-a chemat o vecina sa-mi spuna(dupa ce a vorbit cu mama la telefon),eram ceva gen ''Eh, hai ca glumesti'', cu toate ca o parte din mine stia ca nu glumeste, tin minte ca in timpul ala cand era tinut in casa nici n-am fost sa il vad, nu stiu de ce.Mda,mi-am pus de multe ori intrebarea asta si chiar nu stiu ce as face, sa nu mai spun ca faptul ca se apropie de 50 de ani imi face pielea de gaina.Stiu ca nu e o varsa inaintata, dar totusi...

Asta ar trebui sa fie o problema daca depinzi financiar de ei. Cand esti independent, parintii nu mai au nicio utilitate pentru tine si raman doar persoanele alea care te suna din cand in cand sa te intrebe rahaturi irelevante.

Părinții mei traiesc. Totusi, stiu ca daca ni ar muri cineva drag, totul e trecător, chiar si viata mea. Deci e o iluzie. Prefer să mă multumesc cu amintirea cat o am decat sa sufăr inutil. Suferința e o iluzie. Un dezechilibru chimic care s ar corecta dacă ar învia persoanele dorite de noi. Bineinteles ca nu ar trebui să ne gândim la reînviere ci sa realizam ca viata merge inainte si ca familia noastră continue sa existe prin noi si alti oameni pe care îi indragim si apar in viata noastra.