Salut,pentru a scapa de emotiile de regret e nevoie sa le analiza mai profund.Regretul apare atunci cand ne mustra constiinta din cauza ca am comis unele greseli pe care nu le acceptam sau din cauza ca ne dam seama ca nu am procedat corect.Regretam de obicei atunci cand gasim un alt mod de a fi reactionat in trecut si ne tot munstra constiinta ca de ce nu am procedat astfel sau cand consideram ca am actionat impotriva vointei noastre.Pentru a scapa de aceste emotii, trebuie sa constientizezi ce anume le-a provocat, ce decizii luate sunt cauza lor, apoi sa meditezi asupra lor.Incearca sa afli ce anume consideri ca ai facut gresit si ca ai fi putut schimba.E important sa intelegi ca nu trebuie sa traiesti mereu cu ziua de ieri, e bine sa analizam trecutul, dar nu trebuie sa traim mereu cu el.Tu ai fost deja acolo si stii cu ce s-a terminat.E normal sa gresim, fiecare om o face, iar astfel invatam, de altfel nu ne-am dezvolta pe plan spiritual niciodata.Traieste cu ziua de azi, incearca sa nu repeti greselile facute si accepta ca le-ai comis. Faptul ca regreti inseamna ca esti o persoana care stie sa se autoanalizeze si care se gandeste si la cei din jur, asa ca ai incredere in tine insuti.
Asta e, da macar ai invatat ceva din asta, daca da, atunci e bine
Utilizatoare123 întreabă:
RAY întreabă: