Cum v-ati razbuna, sau cum v-ati razbunat deja?

Ignori persoana care ti-a facut rau, pentru un altfel de comportament atrage si alte situatii neplacute si nu stiu daca iti va convenii, cel mai bine ignori complet persoana respectiva si probabil ca va simtii acest lucru si ii va parea rau pentru ca ti-a produs suferinta

A! Nu cautam idei de razbunare, eram tare curioasa pana unde ati avea curaj sa mergeti cu razbunare.

Http://i.imgur.com/Q4naP.png

Deşi, personal, nu sunt genul care să încerce să dovedească ceva cuiva.
Cel mai des...simplu. Ignor. Considerând că nu-mi merită atenţia şi nu are rost să-i dau importanţă.

E un proverb "razbunarea-i arma prostului", nu rezolvi nicidata nimic prin razbunare, si nici cine stie ce satisfactie nu iti da, din contra, pot spune ca te lasa cu un gust amar

Ii intorc moneda, orice ar fi fost, prea grav nu are cum sa fie ca la primul semn ca ceva nu e in regula, incep sa ma comport la fel (chiar ii folosesc cuvintele/expresiile, tonalitate, gestica) pana ajungem in punctul 0, de unde nu ma mai vede. Exista si cazuri cand nu fac nimic doar ma departez, e atunci cand imi dau seama ca persoana e prea jalnica pentru a misca un deget pentru ea. Cred ca ar si trebui sa-i multumesc pentru amuzamentul oferit.

Îl prind şi îi dau o mamă de bătaie.
După aceea îl ignor, ca şi cum n-ar exista.

" Răzbunându-te, te faci egalul adversarului; iertându-l, te arăţi superior lui. " - Francis Bacon.

Sau, dacă e un caz mai grav:

" Omul care are răbdare să nu se răzbune imediat, ori te iartă, ori se răzbună cumplit " - John Ford.

Ignoranta persoanei respective este cea mai buna razbunare.

Razbunarea=Arma prostului

Nu obisnuiesc sa ma razbun.

Asta e vrajeala, inventie a celor slabi/lenesi, ca lumea sa nu se razbune. Tocmai, pentru o razbunare ca la carte iti trebuie minte, bine, e prostie sa urasti, dar pentru a te razbuna nu e necesar sa existe ura.

Asa cred si eu, ca pentru razbunare nu e necesara ura, cu minciunile ei. Cele mai destepte razbunari sunt din iubire. Sa fii mandru, orgolios, distrugator si dispretuitor si sa afli ca existi din mila celor pe care ii asupreai, asta da razbunare.

De obicei mincinosii si cei care nu se cunosc pe sine, nu au clasificat ce au simtit, spun asta. E in firea omului sa se razbune, de aceea trebuie constientizat si directionat spre o transformare buna. Sa facem util, nu inutil sau distructiv ceea ce avem in posesie, alcatuirea personala si individuala.

Pai daca nu stie, ce ai castigat?

Cum adica sa existi din mila celor pe care ii asupreai e razbunare? E umilitor, asta nu e razbunare, e injosire. Sa te razbuni inseamna sa fii deasupra lor, sau cel putin la acelasi nivel, punctul 0 de care ziceam, de unde x nu mai exista pentru tine, deci nu mai e nevoie sa te raportezi la el sau la trecutul vostru (comun).

Poate nu constientizezi, de frica constiintei proprii sau de frica de a nu fi descoperit.

Cand esti asuprit, de exemplu privat de libertate, cum te ridici? Se numeste batalie si concurenta sau razbunare din cauza situatiei inegale si nedrepte si sigur urat mirositoare in felul in care a fost posibil?

Ignorarea? si daca continua pana acolo incat devine un obicei, un ritual, o inchisoare dureroasa ceea ce iti face persoana respectiva?

Iertarea nu ar fi o forma de razbunare cumplita? In cazul in care ceea ce se intampla miza tocmai pe a te presa sa te bati? Probabil pentru un castig de aliati prin motivatie, aliati manipulati pe seama ta?

Te anunt ca paranoia e tocmai a stii adevarul, dar a nu putea demonstra si asta te imbolnaveste. Deci nu te baza pe a nu afla, ci practic te bazezi pe a nu putea fi demonstrat. Se intampla, dar nu neaparat ca razbunare, ci ca rau facut de un maniac al urii celor fara vina. Apoi rade, cum spui tu, ca sa-ti accentueze simptomele, cautarea demonstratiei aparent imposibile.

Proverbul ăla, care din punctul meu de vedere este unul cât se poate decretin, îl spune doar cel ce ar vrea să se răzbune dar ştie că nu prea are cum. Un fel de consolare mai exact.
Când cineva îţi face rău, e dreptul tău să-i faci şi tu lui la fel.

Sa cazi dupa ce ai facut rau ca personaj descris de mine, de exemplu si o mana mai intai necunoscuta sa-ti ofere mila, tie cel dispretuitor fata de inferioritatea presupusa a celorlalti in fata ta. Sau sa fii mare si tare, in politica de exemplu si sa ajungi la mana singurului medic care te poate ajuta, care a trecut prin multe suferinte din partea ta. Dar exemplele astea sunt cam din telenovele. Ma gandeam la ceva mai tare, sa fii Iisus si sa il readuci pe Pilat si gasca la viata, din mila ca razbunare, continuand sa-l reduci la un rau mai mic. Ba nu, ma gandeam la ceva mai tare, dar nu stiu cum sa formulez.

Nu stiu daca e un drept, dar cu siguranta e in firea noastra. Gandim si simtim atat de mult incat e imposibil sa nu aluneci in dezvoltarea gandului si sentimentului, daca ti-se intampla ceva care te dezechilibreaza. E un fel de a cauta echilibrul, cred.

Stii ca cei care au placere de asupritori cam fieb cand un amarat se uita cu mila la ei? Cand se ridica de unde a fost doborat si face pentru ei, la nevoia lor care se intampla, un act de mila, fara sa fi iertat?

Si mai cred, acum realizez, ca in cazul in care zici tu, de fapt de vei ignora pe tine si ce fierbe acolo, pana ajungi ca un vulcan stins temporar. Se poate de asta sa vedem persoane reci, stinse cu cei afectoasi si nimic sa nu-i elibereze.

Aaaaaa, sa fie mandru, orgolios, distrugator si dispretuitor si sa afle ca exista din mila celor pe care ii asuprea, asta da razbunare a asupritilor
Am inteles. Da, ai dreptate.

Dar daca nu ai dreptate, daca tu erai de vina, sau daca ai tras concluziile gresit, daca nici nu stii cine si ce e cauza suferintelor tale si daca cineva iti da explicatii mincinoase, poate chiar adevaratul vinovat? Il ignori, in caz ca nu continua si el si nu vei afla niciodata adevarul, dar vei vedea ca nimic nu s-a schimbat.

Fel si fel de oameni. Eu raman la punctul 0, n-are rost sa mai ocupi spatiu cu cei care nu merita.

Oare pentru o razbunare adevarata, pe ceva al dracu de perfid, ai nevoie de aprobarea speciei? Acum putin lateral, imi amintesc ca Vlad Tepes pierduse aprobarea semenilor de frica, isi pierdisera curajul, intr-o poveste in care arata exact opusul milei cu cei asupritori.

Vezi, capeti curaj pentru ca vezi ceva clar, apoi cum devine neclar cum iti pierzi curajul in dreptate. cred ca ti-ar fi frica sa nu gresesti, fie sa ratezi, fie sa fi prea deplasata, fie sa nimeresti pe altul din greseala, fie....Cat e lumina, fara umbre suntem siguri ca vom actiona.