Ar dispare lumea dupa ce toti vom muri, si pana la urma n-ar fi rau, ca pamantul oricum sufera din cauza noastra ca l-am distrus, asa ca orice rau spre bine. Universul merge f bine inainte si fara noi aici.
Dar asa pana la urma mai bine se inteleg doi barbati sau doua femei decat una cu unul, asa ca daca o iei dupa compatibilitate, e merge mai bine pe gay si les, asta asa ca paranteza zic.
Insa nu se poate asa ceva, astia au fost mereu o minoritate. Chiar si aia bi sunt o minoritate desi se reproduc, si asa va ramane treaba, deci nu e problema.
Nu ai prins ideea si ai venit cu alta si mai proasta. Pamantului nu-i pasa de noi, asa ca nu mai gandi stricat cum ca mai bine murim noi sa lasam animalutele sa traiasca. Omul face parte din natura, de ce am fi altfel? De ce nu omoram leii ca nu lasa celelalte animale in pace? Ei nu sunt rai?
Problema pusa de mine ar fi trebuit sa-ti deschida ochii pentru rolul bisericii pentru conservare si sa vezi anormalitatea si lipsa de progresism in privinta homosexualilor. Progresism cand nu ai niciun viitor, cum vine asta?
Pai nu, dar si daca murim nu e nici o problema la o adica, asta e f clar. Ba chiar nu mai e asa multa suferinta la om. Ca pana la urma ce pm conservare, te nasti, inveti in prostie, muncesti, boli, chestii si apoi mori ca prostu in propriu rahat, nu e mare chestie la o adica.
NU! Leii si animalele nu-s rele!
Ei nu polueaza, nu au distrus planeta, deci nu zici deloc bine.
Noi suntem rai in sensul ca distrugem pamantul asta urat de tot, am dereglat clima si tot, vom muri oricum din cauza asta.
Noi deja suntem dusmanii naturii prin ce am facut.
Biserica a avut mereu rolul de manipularea prostilor in interesul smecherilor care au inventat biserica.
Nu are nici o legatura cu conservarea, pentru ca in mod natural homo si les sunt f putini, deci niciodata nu va afecta asta.
Asa ca vom progresa cel putin pana murim cu zile din cauza poluarii.
Si da, ai dreptate, nu avem viitor! In curand vom muri in chinuri fara apa, mancare de la schimbarile climatice.
Dar pana atunci...sa aiba si ei aceleasi drepturi, asa e democratic.
Pe de alta parte biserica are interes sa nu moara fraierii ca sa poata sa le munceasca aia pe nimic lor, ca sa o duca bine, de aia au interzis suicidul, si putini s-au prins de unde vine asta.
Dar in privinta homo si les, nu-si face problema, ca stie ca sunt si vor ramane f putini.
De ce n-ar suna bine? Murim si gata, adios muciacios. Scapam de atata suferinta.
Vorba lui bunica "ce am facut? Am muncit ca o proasta in fabrica ca acum sa fie vai de capul meu...", si se gandea sa-i vina sfarsitul mai repede.
Ele se sfasie animalele intre ele dar nu distrug natura.
Insa n-am zis ca nu poate trai pamantul si fara ele, ar putea f bine ca si alte miliarde de planete, ar putea dispare viata de tot si tot okey este.
Planeta merge mai departe si fara viata aici.
Deci nu vad ce atata disperare pe conservare!
Pai noi facem bani, baa. Animalele omoara si se reproduc atat cat isi permit, au un fel de instinct de conservare in aceasta privinta. La fel si noi, vom gasi o solutie inainte sa fie prea tarziu. Cu atitudinea ta ne-am omora intre noi. Inceteaza cu vinovatia asta proasta. Eu nu-s de vina cu nimic si la fel ca mine sunt alte miliarde de oameni. Daca ar fi sa moara cei vinovati ar fi 1 milion, poate mai putini.
Da asa vota. Dupa parerea mea sunt si ei oameni chiar dacă nu sunt naturali, pot si ei sa iubească. Atata timp cat nu fac prostii cum ar fi(dragoste in public) eu cred ca nu e nimic rau, dar daca fac asta sigur ca trebuie amendati.Totdeauna am fost si voi fi pro pentru comunitatea lgbt, pentru ca am prieteni care sunt asa si sunt foarte destepti si ma inteleg cu ei foarte bine, nu m-au deranjat niciodata in nici un fel.
Si acum se pot casatori ca toti ceilalti, adica cu o persoana de sex opus. Deci nu e vreo discriminare.
In momentul de fata noi, ca populatie, avem doar rol consultativ in aceasta problema. Parlamentul poate face dupa cum doreste.
In legislatura asta daca vine pe masa un proiect pentru parteneriatele civile, toti parlamentarii in afara de AUR si cativa PSD-PNL vor vota "pentru". Deci mari sanse (din pacate din punctul meu de vedere) sa se reglementeze. A se nota ca nu este deloc reglementat, nici cuplurile homosexuale, nici cele heterosexuale nu beneficiaza acum.
Pentru casatoria homosexuala, insa, nu exista o majoritate acum. Doar USR-PLUS si putini din PNL sunt "pentru".
Pana si liderul USR, Dan Barna, a spus ca nu este o tema de actualitate, ci poate peste 10-20 de ani.
Este totul politic. Daca trecea referendumul din 2018, poporul avea un cuvant de spus. Desigur, se poate organiza inca un referendum similar cu acela, care sa modifice constitutia. Mici sanse, totusi.
Orice modificare a constitutiei necesita referendum, fie ca vorbim sau nu de drepturi. Iar noi nu vorbim despre un drept.
CEDO spune ca toate cuplurile trebuie sa aiba un cadru legal care sa le recunoasca oficial relatia, nu spune nimeni ca un cuplu homosexual are dreptul la casatorie sau la adoptie.
UE ne preseaza de ceva vreme, daca si Dragnea spunea ca trebuie sa se lucreze la un proiect pentru reglementarea parteneriatelor civile. In mod normal, daca se reglementeaza, UE ar trebui sa nu mai aiba probleme in aceasta privinta cu Romania. Daca avem parteneriate civile, inseamna ca drepturile omului prevazute de CEDO sunt respectate.
Pai nu spune pe fata, dar tacit spune ca au dreptul la casatorie (aia cu adoptia urmeaza...), in Germania s-a legalizat casatoria intre homo fara sa intrebe pe nimeni! Si nu au modificat constitutia, se pot da si legi sau ordonante, care nu au treaba neaparat cu constitutia de multe ori.
Ca asta se si urmareste sa nu mai fie discriminare, din moment ce zici parteneriat civil, deja separi categoriile, exact ce nu se doreste.
Daca vrea sa se casatoreasca, sa o faca?! Pe cine deranjeaza?
Sa aiba aceleasi drepturi ca si ceilalti.
Vrea sa adopte? F bine, si asa-s multi orfani care se chinuie in case de copii infecte.
Ca nu conteaza ce orientare sexuala ai, conteaza cum te comporti ca om cu un copil, talentul de a fi parinte.
Ca asa sunt sute de milioane de copii care sufera in cupluri normale, deci nu asta conteaza.
Presiunile sunt si tacite, nu stii?
Se fac presiuni in multe ramuri cu forta. Ei intre ei acolo sti cum discuta?
"Vrem sa faci asta, daca nu faceti, nu va mai dam aia, ailalta, cealalta, va punem sanctiuni de cutare...".
Vorbind strict de ce e scris negru pe alb, nu suntem obligati sa legalizam casatoria homosexuala si nici sa le dam dreptul la adoptie.
Homosexualii, ca individuali, nu sunt restrictionati la nimic. Exista legi anti-discriminare. Cuplurile, insa, nu sunt recunoscute. Pentru ca in general romanii nu vad o normalitate in asta, iar alt argument in afara de "tarile x, y, z au legalizat" nu ni se aduce.
Stiu ca in Parlamentul European se discuta mai degraba pe sub masa.
O sa ne oblige subtil UE si SUA sa acceptam, dar usor asa in timp. Nu ai vazut ce e in SUA? Biden a zis ca a bagat in parlament homo, cam pune accent pe subiectul asta.
De ce sa nu legalizam? Vor sa se casatoreasca, treaba lor, ce ne int pe noi? In Germania sunt legalizate din iunie 2017 fara sa intrebe pe nimeni, si e si normal, ca drepturile nu se voteaza.
Atat timp cat nu ne fac rau noua, sa faca ce vor.
De ce nu poate avea doi tati sau doua mame?! Poate avea, nu vad problema. Totul este sa stie sa se poarte cu acel copil, atata tot.
Tocmai ca nu se doreste parteneriat, ca ei nu vor discriminare, insusi faptul ca-i bagi in alta categorie inseamna discriminare?
Familie poate fi numita un cuplu cu copil, si atat, nu conteaza de care cuplu.
Nu vad vreo posibilitate ca doi barbati sau doua femei sa procreeze.
Un copil are o mama si un tata, in mod natural. Se intampla tragedii iar unii raman fara. Adoptia vine pentru a inlocui lipsa. Doi barbati sau doua femei nu pot inlocui rolurile de mama si tata.
Sa cresti un copil nu e tot una cu a te purta frumos cu acel copil.
Exista institutii care au conditii. Institutia Casatoriei este doar pentru cuplurile heterosexuale.
Ce parere aveti despre casatoria intre mai mult de 2 persoane? Nu e legala si nu ati mentionat deloc despre discriminare in cazul ei.
Si daca nu fac copii ce? Nu poti infia? Sunt atatia copii vai de mama lor la orfelinate care ar vrea niste parinti fie si 2 tati sau 2 mame, daca aia vor copii, ii va fi copilului f bine.
Si institutia asta poate schimba oricand regulile, nu e problema, suntem progresisti.
Lasa ca eu am crescut cu 2 mame din copilarie si a fost f bine, mama si bunica, ca tata a murit cand aveam 9 ani. Deci din experienta iti zic ca nu e absolut nici o problema. Si cunosc si invers bunic si tata care tot asa, au crescut copilul dupa decesul timpuriu al mamei.
Am zis sa te porti frumos in sens sa ai talent de parinte, sa-l cresti cum trebuie.
Am zis de purtat frumos, ca daca stii sa-i dai afectiune si o educatie, e f bine. Afectiune ce inseamna? Comportament frumos, apropiere sufleteasca.
Nu s-a zis de casatoria intre mai mult de 2 persoane ca nu e subiectul aici.
Insa am o parere buna, de ce nu? Nu ar face rau asta.
Si ai dreptate, de ce aici se face discriminare si la LGBT nu!
Pai pentru ca intersul politic pentru care e pro LGBT e unul bine stiut, iar la cealalta nu au nici un interes sa o abordeze ca problema.
Tu ai impresia ca i-a apucat pe ei asa brusc dragu de LGBT de doar cativa ani incoa?! Pana atunci ce au facut? Interesul e cu totul altul.