Dacă universul ar fi finit si omul i-ar găsi limita... cum ar arata ea? Ca și forma, dimensiune, aspect, culoare, gust, miros, cu extratereștri, fără extratereștri, cu zombi, fără zombi, cu dinozauri, fără...

Toate dovezile ne indica faptul ca e finit, din pacate nimeni nu stie cum se manifesta aceasta treaba deoarece este in afara universului observabil.

Putem sa ne dam cu parerea si sa zicem ca e plin de unicorni dar realitatea e ca in acest moment nu stie nimeni.

Omul nu știe nimic, doar presupune și zice că materia neagra este fără de sfârșit, aceasta neavând vreo formă stabilită. Dacă îi întrebi pe savanți de adevăratele măsurători ale Universului, îi vei face să plângă .

Dacă ar fi finit acest finit nu ni-l putem închipui încă.
Formă?
Cum arată forma unui capăt al unui vas slin cu stele și galaxii.
Mai întâi această formă nu poate fi ceva static, căci nimic în univers nu este static.
Apoi, cea mai mare problemă a acestei limite este următoarea. În acest univers pe care îl cunoaștem prin modelele noastre fizice dacă simplificăm foarte tare, sunt atomi și fotoni. Dacă are o limită, ce anume o face pe acea limită să fie limită, ca și pereții unui vas. încât să spui. Până aici sunt atomi, fotoni stele și galaxii. Și gata, aici e limita, iar dincolo de ea este altceva. Ce este dincolo de limită? Cum se separă ce este aici de ce este dincolo? Prin ce? Căci, dacă e să fie limită exterioară, trebuie să fie un motiv al exitenței acestei limite. Până atunci până nu averm clarificate acestea, nu avem cum să discutăm despre culoarea ei.

Nu pot sa-mi imaginez un univers finit.

Chestia cu culoarea și restul erau în gluma
《În acest univers pe care îl cunoaștem prin modelele noastre fizice dacă simplificăm foarte tare, sunt atomi și fotoni. Dacă are o limită, ce anume o face pe acea limită să fie limită》dar atunci ce face ca universul sa fie infinit?

Infinit este un termen creat de oameni, care exprimă ceva special.
Toate lucrurile, obiectele au limite.
Din ceea ce există în spațiul cosmic, care este și el un lucru, știm doar atât cât ne permit mijloacele noastre de observație. Putem ajunge cu telescoapele noastre până la 13, 5 miliarde de ani lumină. Ne putem închipui că și dincolo de această sferă este ceva. La primă apreciere, atomi, fotoni, stele, galaxii. Apoi ne punem întrebarea, până unde, pănă la ce distanță? Am creat un termen, care înseamnă tot ce există, suma tuturor lucrurilor, numit univers. Și să medităm, să facem ipoteze. Deci sfera de mai sus cu o rază căt de mare vrei dta. Și la un moment dat, punem o limită cu gândul. E până AICI. Până aici sunt stele și galaxii. Apoi ne putem gândi. Dacă există un dincolo, și acolo trebuie să se afle ceva. Nu știm ce, dar ceva, niște lucruri. Apoi ne putem gândi, acel Ceva până unde se întinde, până la ce distanță. Nu îi putem vedea capătul, dar nici nu putem să îl concepem. Noțiunea de distanță presupune ce avem cel puțin două obiecte, unul de început și unul de capăt, și apoi o unitate de măsură. Pornim măsurătoarea de aici de pe Terra. Și mergem pe firul de măsurat spre capăt. Și am ajuns cu capătul undeva ( De fapt procesul este invers, de acolo ne vine un semnal luminos). Ei dacă am ajuns la capăt, ca să definesc capătul trebuie să am acolo un obiect care delimitează acel capăt. Să zicem ultima galaxie. Dar și dincolo de ea se află CEVA. Am ajuns la capătul a tot ce există, numit univers? Nu. Astfel aceaastă calitate a acestui tot la care nu îi putem defini capătul, limita, sfărșitul, ne find finit, în numim fărăr sfărșit, infinit. Este un nume pentru o proprietate a unui lucru special. Astfel el nu este așa, raționamentul nostru nu îl face să fie așa. Dar acestapare că este unicul mod de a putea concepe acest obiect.
Dar mai sunt și alte geometrii, în care acest obiect este considerat finit. Pământul de exemplu este simplificat o sferă, mai exact un elipsoid de rotație. Simplu o sferă mai turtită, dar dacă mergi pe el tot înainte, de exemplu cu un avion din zilele noastre, nu dai de un capăt al lui, și totuși el nu este nesfârșit ca mărime. Unii savanți de azi, ca să evite paradoxul ( para - doxa egal alâturi de gândire) infinității, presupun că la distanțe cosmice extreme geometria spațiului să semene cu cea a suprafeței pământului, adică să nu îi găsești capătul dar totuși el să fie finit. Dar acestea sunt speculații.