De ce oamenii, chiar dacă susțin că vor să fie conectați și chiar se plâng ei de singurătate, de sărbători devin agitați/anxioși și vor să fie singuri?

De ce vor oameni, dar fug de oameni în perioadele acestea?

Poate fi asta ipocrizie?

Oare să aibă ei așteptări prea mari de la sărbătoare în sine și de la ei și simțind că nu se ridică la nivelul așteptărilor lor, să se simtă decăzuți/inferiori?

Oare să mimeze doar o integrare în societate, dar de fapt ei să fie pur solitari?

Care ați vedea-o frica exactă a unui astfel de om? Frica de conexiune, de sărbătoare în sine, de uniune și iubire/dăruire, frica de atenție, frica de euforie și fericire, frica de a nu se ridica la așteptările celorlalți?

Sala tata sala, mergeti la sala si e totu bine.

Au probleme la bujie, de aia! Pai ori vreau bomboane cu visine, ori plec din magazin si nu vreau sa iau!
Cand e contradictie e boala cumva fie psihiatrica fie psihologica.

Sunt si nenorociti unii, ei sunt nenorociti dar se plang ca altii sunt si ca de aia nu vor relatii cu ei, dar si ei is la fel.
Se explica ce se intampla dar nu conteaza, conteaza sa se rezolve problema.
Toate fricile astea, temerile (de multe ori nefondate), scenariile din minte negative sunt din spectrul anxietatii si din alt spectru, deci o afectiune la bujie.

Mie mi se pare invers. Toti vor sa fie singuri tot anul si de sarbatori intra in depresie cand in sfarsit sunt lasati in pace si isi dau seama ca nu au pe nimeni
Asta din cauza ca e o presiune stupida nu ca au ei nevoie de asta
Stau acasa si se plictisesc, vad la tv doar prostii despre familie si ii adancesc si mai tare in asta

Oare?
Deși cred că înțeleg ce vrei să spui.

Depinde de la caz la caz.
Sunt oameni ce vor sa fie contactați de anumite persoane, nu de oricine.
Mai sunt oameni ce pur și simplu îți reproșează ca nu i-ai cautat și acum nu mai au nevoie.
Sau sunt oameni ce încearcă doar sa para de treaba când spun ca ai vrea sa ii cauți, când de fapt nu vor.

Cred ca dacă tu te plângi ca vrei sa fi cu cineva de sărbători, iar partenerul sau prietenii tai te duc intr-un context in care nu vrei sa fi preferi mai de graba sa te retragi.

Deci tu pui totul pe seama unei boli?
Știi că întrebarea era oarecum despre mine
Oare să merg la un psihiatru? De fapt am avut o intentare dar a fost și aia un fiasco oare să mai încerc, să mă duc la un psihiatru? Dar oare psihiatrii ăștia dau doar pastile pentru somn? Ideea este că de când am probleme cu tiroida, nu mai prea am energie deloc, deci ăsta a fost un motiv și pentru care am tot amânat vizita la unul. Dar dacă îmi va da doar pastile pentru somn, va fi o problemă și mai imensă. De fapt un motiv în plus, pentru care m-aș duce la psihiatru era ca să-mi dea ba chiar pastile pentru energie, nu pentru somn. Oare ar exista așa ceva? Chiar mă simt cu energia pe minus rău Bine că ce-i drept cam nu prea iau nici pastilele pentru tiroidă, o fi și ăsta un motiv, dar în ultima vreme chiar m-a secătuit toată viața, de vlagă. :/

Dar oare contradicția asta nu se află în fiecare din noi? Și până la urmă în orice direcție, o oarecare contradicție, nu o are toată lumea?

Pai tocmai la tine ca stiam ca de tine e vorba! Pai dar ce e? E o dereglare, ca un om okey nu are contradictii din astea.
Asta e adevarul.

Contradictia nu se afla in nici un om reglat psihologic mai ales. Aceste conflicte interioare denota un dezechilibru psihologic.
Energia e alta si temerea de aia si aia e alta.
Ia tratament de tiroida atunci.

Rozalia

De regula e invers. Cunosc oameni care de fel sunt mai singuratici, nu întrețin relațiile și brusc de sărbători suferă ca sunt singuri ca nu au prieteni. Dar doar de sărbători. De fapt atunci își doresc asta fiindcă se promovează prea mult în aceea perioada relațiile dintre oameni, petreceri etc. Despre categoria de care zici tu, eu personal nu am întâlnit. Posibil ca acei oameni sa și dorească anumite prietenii, se plâng de singurătate dar asta nu înseamnă că vor socializa cu oricine, trebuie sa fie cineva cu care ei se simt bine și în largul lor.

Încă?
Ehhh, oricum mă simt privilegiată să fiu asemuită cu o vedetă a TPU ului ) de obicei nu prea am semănat cu nimeni, poate doar fizic ușor cu miss Hanna Montana ) mă refer la trăsături fizice ) dar niciodată nu am fost asemuită cu un spirit/cu o minte/cu un suflet mai ales unul de calibrul Rosaliei ) ahhh, chiar încep să mă simt chiar bine

Viața este plină de contradicții

Filosofia o demonstrează constant

Deci spui că orice om care are contradicții în viață are o dereglare psihică?
Hmmm, la asta chiar nu m-am gândit și mă lăudam că știu totuși câte ceva despre psihic.

Ipocrizie e cand o faci pe ala simpatic si primitor si plin de viata de sarbatori cand esti de fapt un personaj antisocial scirbos in restul anului. Ipocrizie e sa devii brusc "mai bun" de sarbatori, sa te apuci de acte de caritate si altele, desi in timpul anului nu ai ridica unul cazut pe jos de pe strada.

Nu e nici o plina de contradictii, sunt probleme la cap, asta e adevarul, filosofia e vraja marii.

Realitatea trebuie sa o arate, nu altele.
Oamenii ok au aliniate treburile, nu ridica astfel de probleme.
Nu are rost sa ne amagim ca filosofia ca altele, hai sa recunoastem ca avem probleme si sa incercam sa le rezolvam.

Pai cum adica "ma tem de singuratate dar evit sa am contact cu.mi-e frica ca...", ce e asta? Ai vazut tu oameni ca lumea punand astfel de probleme? Eu nu.

Vrea cutare, apai face cutare sau incearca sa faca cutare. Contradictii care suna a probleme interioare, nu ca vreau prajituri si dupa aia ma razgandesc, ca aia e normal, cand nu mai vreau ceva, logic ca nu fac ceva pentru acel lucru, dar atat timp cat vreau, vreau.

Nu ca "aaa, cand intru in cofetarie am asa o temere, am o...aia, am un alalalt".

Fricile, temerile astea-s semn de probleme, pentru ca daca nu ai avea probleme, nu ai avea temeri, frici care sa te opreasca sa te contrazici in actiuni.
Incerci sa ai contact cu cine e, si vezi apoi cum este, abia apoi poti zice ca e ok sau nu, nu inainte.
Suna a anxietate sociala asta cumva.

Teama ca nu te accepta, teama ca nu iese bine, ca rad de tine, ca va fi rau desi nu ai nici o baza reala din care sa reiasa asta.

Sunt doua feluri de probleme, psihiatrice si psihologice.
Cele psihologice nu-s boli psihice, deci nu tin de psihiatrie.
Temerile astea vin de undeva din trecut, ai avut niste experiente nasoale care te-au marcat, si inconstientul o tine una si buna si se apara de eventualele chestii rele gandind ca s-ar putea repeta, si asa prefera sa evite contactul si sa zica ca va fi rau ca sa ia orice sansa sa fie rau.

Pe de alta iti ia si sansa sa fie bine.

God!

Dacă mai vorbești exact așa o să o dau în plâns, jur ) și nu plânsul ăla rău, ci plânsul ăla terapeutic.

Parcă ai intrat în psihicul meu acum și vezi tot ce e acolo.

E terapeutic cumva, dar și creepy. )

Și da, cred că am spus mereu pe aici că am anxietate socială.

O știu, o recunosc, sincer nici nu am nevoie de psiholog/psihiatru să-mi pună diagnosticul de așa ceva, că o recunosc pe propria-mi piele.

Dar, clar am nevoie de un psiholog/psihiatru ca să o vindec.

La psiholog merg dar nu simt chiar mari schimbări, însă știi că de când tot merg la psiholog, mie nu-mi mai transpiră mâinile în spațiile publice? Cred că oarecum, cumva, a făcut ceva și terapia asta din anii ăștia dar evident că în ultimii ani nu am mai prea ieșit din casă fără căști deci probabil dacă aș ieși din casă direct, fără protecția mea, poate că ar reveni niște simptome mai vechi.

Iar la psihiatru mă tot chinui să sun la mine în oraș și astea două psihiatre pe care le am, afurisitele nu răspund sau nu dau de ele la telefon ) It's sucks ) adică poate totuși eram vreun criminal în devenire și eu chiar voiam să mă duc să mă tratez ca să nu comit în final actul abominabil, dar dacă așa sunt psihiatrii la noi în oraș, să nu se întrebe apoi de ce devine lumea criminală :/

Bine, că mai am un psihiatru bărbat, din ce văd pe net, la rubrica psihiatrie Călărași ) dar la el nu vreau eu. M-aș duce la el doar dacă aș știi că nu e ca la psiholog, adică dacă mă duc, îmi dă pastile, stă 2-3 min doar, de vorbă, e ok, dar dacă ar fi ca la psiholog să te mai și descoasă, să te întrebe de angoasele tale, nu, mulțumesc. În fond ar fi ciudat să te vindece un psihiatru bărbat, când știu că o mică parte a anxietății mele sociale e din cauza băieților/bărbaților. Că de ei am fost judecată/hărțuită verbal la școală și chiar pe stradă. :/ Ar fi tot un paradox. Că tot ziceai de contradicții și paradoxuri. )

Dar dacă nu le găsesc pe madam astea, cred că n-am încotro ) Ori să mai încerc prin București la vreunul. Dar asta cu nerăspunsul e chiar frustrant.

Ai dreptate! Filosofia exact asta studiază, de fapt, idioatele de contradicții, iar idioții ca mine trăiesc o viață ca să se întrebe "De ce pnm există, atâtea contradicții?" )

Pai cum dracu sa nu stiu ce e acolo in cap, m-a pasionat mult sa inteleg cum merge mintea umana, e ca un calculator, e ca la programare cu "daca cutare, atunci cutare".

Si la atunci ala cutare e buba.
"Daca sunt singura atunci caut socializare si e ok".
"Daca sunt singura atunci vreau sa caut dar...am temeri, frici, deci nu mai caut, ca o sa-mi fie sigur nasol".

Si cand totul e aliniat, se corecteaza chestia aia, dar si altele.
Acuma daca psihoterapia nu merge se abordeaza psihiatric, si se poate scapa de anxietate.
Ca poate fi boala numita anxietate pur si simplu.
Pai la pastile ajungi dar e okey.

Si..gata treaba. Prietenul meu a luat Spitomin pentru anxietate 2 ani si de 6 ani l-a scos si e bine mersi fara.
E un medicament care e ok, nu sedeaza, nu nimic.

Sa cauti cauza, cine dracu stie cauza, boala din noi, dereglari chimice daca psihoterapia nu merge.
A facut pe dracu ceva psihoterapia aia, daca era de psiholog mergea.

Tu daca vrei sa te duci la medic, te duci! Regina Maria, Sanador, Medlife, Life med (astia is mai ieftini), Memento Med, acolo lucra psiholoaga mea si au si psihiatra, stiu eu unde e ca adresa si cum ajungi exact, stiu si la celelalte unele sedii, ceri medic femeie. La memento e femeie foarte ok, lucra la sectia 12 la spital si dupaniaza vine la clinica asta.
Nici nu are sens sa te descoasa, ii zici ce simti si gata, ca oricum si daca te descoase nu conteaza, te-ar fi trimis poate la psiholog daca nu ai fost deja.

Cu trimitere te poti duce la oricare din astia gratis. Au medici care lucra cu casa.
Deci hai sa fim seriosi, nu mai cauta motive sa nu te duci ca s-ar putea agrava si ai pus-o, poare deveni netratabila.
Lasa-o tu pe madam.
Bucuresti rules.

Criminalitate nu ai in tine.
Criminal devine omul fie din traume de cele mai multe ori, fie din gene are agresivitare, dar aici cam 20 % genele.
Daca erai asa simteai de mult impulsul sa omori.

Ca un om ok si daca e judecat, il doare la basca, oameni in acelasi mediu se comporta diferit destui intre ei. Traumele actioneaza pe scheletul genetic de fapt.

Dar medicul are ultimul cuvant, vei face ce zice.

Este posibil ca acești oameni să se simtă inconfortabil în prezența altor persoane și să prefere să se retragă în singurătate. Acest lucru se poate datora fricii lor de conexiune, de a se simți văzuți și acceptați de ceilalți, sau fricii de a nu se ridica la așteptările celorlalți. De asemenea, acești oameni se pot simți stresați de sărbătorile în sine, deoarece presupun o anumită energie și entuziasm, dar acești oameni se simt în imposibilitatea de a se încadra în acest mediu. Frica lor poate fi că nu vor fi în stare să se bucure de sărbătorile așa cum se așteaptă de la ei, ceea ce poate duce la sentimente de neputință, inferioritate și frustrare