De ce oamenii sunt apreciați cu adevărat abia după moartea lor?
Ordonare:
Cronologică
Răspunsul ți-l dă Pierre de Ronsard.
Cartea mea
Hai, cartea mea, nu plânge că nu-ți e hărăzit
Mărire a cunoaşte, pe cât e viața mea;
Eu părăsi-voi lumea, iar tu vei rămânea
Ca timpul să-ți aducă onorul cuvenit.
Când peste ani o mie, de versul meu vrăjit,
Veni-va, ca din Sena, un cineva să bea,
El țara mea cea mică mirat o va-ntreba:
"Au tu atât de mare poet ne-ai dăruit?"
Aşa e lumea, carte: să porți şi stea în frunte,
Cât mai rămâi în viață eşti om cu griji mărunte,
Şi numai după moarte eşti luminată stea,
Eşti zeu, posteritatea să nu te mai urască,
Şi măreția toată în cântec s-o cinstească…
Căci pe un mort, au, cine l-ar mai invidia?!
Răspunde
Sadrian, uită-te la ultima întrebare pe care am pus-o, probabil tu știi răspunsul.
Pentru ca nu apreciem ce avem langa noi decat dupa ce l-am pierdut. O gramada de mari autori si actori ai lumii au fost foarte saraci si chiar cu probleme mintale cum este depresia severa.
Si Isus a fost luat in ras. A fost batjocorit. Indiferent de minunile pe care le-a facut si inca le face lumea tot nu crede si nu il apreciaza.
Lumea nu apreciaza decat ceea ce vor, ce le aduce un castig (adica din interes). Cel care ajunge mai sus ca ei ajunge sa fie urat si batjocorit, ii cauta hibe si sa bage bete in roate.
Interesant, mai ales ultimul vers... Cine ar mai invidia un mort?
Aprecierea post mortem este superficiala, sub influenta socului emotional. Orice om care nu te deranja, si a murit (mai ales daca era tanar), brusc pare ca a fost foarte bun, si merita sa mai traiasca.
Daca pana atunci nu il aprecia nimeni, inseamna ca nu facea nimic de apreciat, ori era in compania unor oameni egoisti/ignoranti.
Pentru ca oamenii sunt ipocriti si nu apreciaza valorile altor oameni din invidie.In momentul in care persoana invidiata moare si deci nu mai reprezinta un ''obstacol'' sau o scara de comparare, i se apreciaza calitatile.
Eu îl invidiez pe Einstein. Și îmi lipsesc doar niște ecuații ca să iau premiul Nobel.
Mai aveți timp să îl luați, încă sunteți în viață. Nu se știe ce aduce ziua de mâine.
Interesantă perspectivă, dar eu cred că de cele mai multe ori este vorba despre a doua variantă. Dacă ne gândim bine, fiecare om ar putea fi apreciat pentru un lucru, cât de mic ar fi el.
Eu sper să las ideea moștenire. Nu vrei să fii tu aceea? Facultatea de fizică ar fi un început bun.
Mulțumesc mult! Dacă aș fi fost pasionată de fizică, sigur aș fi acceptat. 
Poate fi apreciat acolo unde e bun, dar un om care are multe de imbunatatit, si se simte ca o povara pentru antirajul lui, nu prea merita apreciat. Suturile in fund sunt pasi inainte, pentru cazurile astea.
Cunosc cativa care nu merita aprecieri, pur si simplu ti-e rusine cu ei oriunde, daca ai ceva de facut impreuna cu ei, sunt total pe dinafara, faci singur treaba, iar el pune intrebari retardate. Ce poti sa apreciezi la oamenii aia? Ca inca nu au murit inecandu-se cu propria saliva? Ca nu si-au luat hainele pe dos la 25 de ani?
Nu e ca sunt apreciati. Da ar fi culmea la imormantare sa zica eh bine ca s-a dus ca nu il suportam
Uite, la treaba asta nu m-am gândit!
Oare așa e cum zici tu? 
Pai tu crezi ca toti sunt tristi? Unele persoane plang doar ca plang si altii. E la fel ca la cascat
Nu mă băga în depresie cu teoriile astea!
Totuși, eu cred că morții sunt mai apreciați decât cei vii. E momentul meditațiilor despre ce a făcut frumos acel om în viață. Bine, sau despre cât de nesuferit a fost. Se mai întâmplă...
Sterg eu contul TPU ca sa nu mai dau rasp cretine
Vai eu mi-am facut cont dupa intrebarea asta Pentru ca dupa ce ei mor, auzi de ei de la cunostintele care castiga ceva de pe urmele lasate de ei.
E trist, dar oameni nu sunt băgați în seamă când sunt în viata, deoarece toata lumea refuza sa caute frumosul în oameni.
Suntem parte a unei societății slabe, iar asta e cel mai trist adevar
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
