| MountainRiver a întrebat:

De ce toată lumea dă ca sfat (inclusiv medicii) că pentru depresie și gânduri negative, este magnific sportul/mișcarea și implicarea în ceva care chipurile "te fac să uiți de alea".

De ce medicii și la fel oamenii care nu trec prin asta sunt așa de ipocriți să dea astfel de sfaturi și, thhh, cică remedii?! Halal medici, halal sfătuitori proști.

Eu am făcut tot ce au spus "deștepții" de mai sus, de la curățenie la sânge în propria casă, la mers prin tot orașul, la alergat nopțile pe-afară, ce-i drept sport mai rar, dar mișcare am făcut mereu și simt că de la zi la zi, boala se agravează în loc să se diminueze, în condițiile în care în prezent îmi iau și medicația regulat. Am făcut jurnale. Am ajuns naibi să fac și "meditație" doar, doar, poate se mai schimbă ceva.

La fel se întâmplă și cu "făcut ceva ca să uit de ale mele" de obicei când fac ceva în care chipurile mă detașez, ce să vezi, detașarea e de fapt și mai mult către problema mea, către durerea mea, către lipsa mea sau către dușmanii mei. Ce vreau să spun e că, pe mine nu se aplică sfaturile faimoșilor medici și nici chiar cele ale amatorilor.
A mai trecut cineva prin așa ceva? A mai făcut cineva sport, yoga, meditații, jurnale, vorbit cu sine și cu spiridușii, făcut ordine prin viață și casă, doar, doar poate ați crezut că scăpați de năpasta asta, dar în realitate să nu?

Deci ce altceva mai pot face ca să scap dracului de depresia asta? Sau adevărul gol-goluț e că, o dată ce te-ai molipsit cu ea, o ai toată viața ca Sida, ca un parazit ce-ți ucide sufletul încet?
Mai există salvare pentru noi oamenii cu depresie? Eu văd că în loc să o țin în frâu, o dată cu îmbătrânirea depresia se extinde, crește și parcă mă acaparează complet.

2 răspunsuri:
| Madaxo97 a răspuns:

Trebuie să găsești ceva care te face fericit, nu sport sau alte chestii. Nu are cum sa nu fie nimic care sa nu te facă fericit, o activitate ceva, asculta muzica preferata, citește o carte buna sau un film bun, seriale, poate ai o persoana preferată cu care îți place sa stai, sa vorbiți, un hobby ceva, pescuit, gătit, pictat, un joc video, caută ceva ce te face fericit să îți iei doza de dopamina, de fericire de acolo și încet încet viața nu va mai parea așa de gri.

| Mindfulness a răspuns:

E o boala grava, am eu așa ceva și e foarte greu sa scapi de așa ceva,de obicei scapi de ea doar prin sinucidere sau când închizi ochii,mă refer la depresiile cronice, sunt și cazuri rare când unii se vindeca dar rar de tot.
Trebuie sa faci mereu ceva, sa fii in mișcare, cred că cardio ar ajuta mult și sprint-urile in aer liber, alimentația și să te simți iubit de către cineva drag, să știi că contezi pentru cineva că nu ești singur pe acest tărâm!
De 20 de ani mă confrunt cu așa ceva,știu cum e, mi-a dat game over,și mai am și agorafobie,care și asta te nenorocește că nu poți să ieși din casă!
Postul intermitent ajuta și probioticele, dieta cu probiotice îndelungată și exerciții fizice intense, ele forțează neurotransmițătorii sa elibereze serotonina și dopamina când se face sport regulat. Iubirea e cel mai mare inamic al depresiei, când te simți apreciat și iubit atunci lucrurile revin la normalitate, când nu ești iubit și ești singur, izolat atunci întreții depresia toată viața.