De ce toată lumea dă ca sfat (inclusiv medicii) că pentru depresie și gânduri negative, este magnific sportul/mișcarea și implicarea în ceva care chipurile "te fac să uiți de alea".

De ce medicii și la fel oamenii care nu trec prin asta sunt așa de ipocriți să dea astfel de sfaturi și, thhh, cică remedii?! Halal medici, halal sfătuitori proști.

Eu am făcut tot ce au spus "deștepții" de mai sus, de la curățenie la sânge în propria casă, la mers prin tot orașul, la alergat nopțile pe-afară, ce-i drept sport mai rar, dar mișcare am făcut mereu și simt că de la zi la zi, boala se agravează în loc să se diminueze, în condițiile în care în prezent îmi iau și medicația regulat. Am făcut jurnale. Am ajuns naibi să fac și "meditație" doar, doar, poate se mai schimbă ceva.

La fel se întâmplă și cu "făcut ceva ca să uit de ale mele" de obicei când fac ceva în care chipurile mă detașez, ce să vezi, detașarea e de fapt și mai mult către problema mea, către durerea mea, către lipsa mea sau către dușmanii mei. Ce vreau să spun e că, pe mine nu se aplică sfaturile faimoșilor medici și nici chiar cele ale amatorilor.
A mai trecut cineva prin așa ceva? A mai făcut cineva sport, yoga, meditații, jurnale, vorbit cu sine și cu spiridușii, făcut ordine prin viață și casă, doar, doar poate ați crezut că scăpați de năpasta asta, dar în realitate să nu?

Deci ce altceva mai pot face ca să scap dracului de depresia asta? Sau adevărul gol-goluț e că, o dată ce te-ai molipsit cu ea, o ai toată viața ca Sida, ca un parazit ce-ți ucide sufletul încet?
Mai există salvare pentru noi oamenii cu depresie? Eu văd că în loc să o țin în frâu, o dată cu îmbătrânirea depresia se extinde, crește și parcă mă acaparează complet.

Trebuie să găsești ceva care te face fericit, nu sport sau alte chestii. Nu are cum sa nu fie nimic care sa nu te facă fericit, o activitate ceva, asculta muzica preferata, citește o carte buna sau un film bun, seriale, poate ai o persoana preferată cu care îți place sa stai, sa vorbiți, un hobby ceva, pescuit, gătit, pictat, un joc video, caută ceva ce te face fericit să îți iei doza de dopamina, de fericire de acolo și încet încet viața nu va mai parea așa de gri.

E o boala grava, am eu așa ceva și e foarte greu sa scapi de așa ceva,de obicei scapi de ea doar prin sinucidere sau când închizi ochii,mă refer la depresiile cronice, sunt și cazuri rare când unii se vindeca dar rar de tot.
Trebuie sa faci mereu ceva, sa fii in mișcare, cred că cardio ar ajuta mult și sprint-urile in aer liber, alimentația și să te simți iubit de către cineva drag, să știi că contezi pentru cineva că nu ești singur pe acest tărâm!
De 20 de ani mă confrunt cu așa ceva,știu cum e, mi-a dat game over,și mai am și agorafobie,care și asta te nenorocește că nu poți să ieși din casă!
Postul intermitent ajuta și probioticele, dieta cu probiotice îndelungată și exerciții fizice intense, ele forțează neurotransmițătorii sa elibereze serotonina și dopamina când se face sport regulat. Iubirea e cel mai mare inamic al depresiei, când te simți apreciat și iubit atunci lucrurile revin la normalitate, când nu ești iubit și ești singur, izolat atunci întreții depresia toată viața.

Nu știu dacă am agorafobie, dar anxietate socială am și stau și la bloc, deci nu prea am unde ieși în natură. Știu că pentru depresie natura și mersul în natură și chiar conectarea cu natura ajută foarte mult, dar din cauza anxietății nu pot ieși. Și nu am unde. Am cel mult parcuri unde există alți oameni și nu prea pot ieși singură în parc, iar prieteni nu am, cunoștințe nu prea mai am, nu am cu cine ieși, iar în natură ca să zici că aș ieși undeva la pădure, aici, la mine în oraș nu prea există păduri, ar fi una ce duce spre Bulgaria, dar nu știu dacă poți intra în ea, poți trece doar apa, dacă știi să înoți evident sau ai barcă. Niciuna ni dețin, din păcate. Deci aici la mine în regiune, nu prea mai am natură unde pot ieși, doar parcuri, dar cum am spus, parcurile sunt excluse, am anxietate socială și nu pot ieși, mai ales vara. Mă simt ceva mai bine iarna sau toamna să ies la câte o plimbare noctură, dar vara asta nu am mai reușit să ies din casă. Iar asta m-a băgat și mai rău în depresie.
Am ajuns ca unicele contacte cu natura să fie papagalii mei și cam atât. În rest nimic altceva. Și da, asta pe mine una, m-ar fi ajutat foarte mult să scap de stările astea.

Și la tine să înțeleg că tot ăsta ar fi motivul pentru care s-a accentuat depresia ta? Stai la bloc, nu poți ieși? Mai ales dacă spui că ai și agorafobie, mă gândesc că e creepy pentru tine trăitul la bloc și într-un oraș, unde vezi mulțimi de oameni... Cum faci față? Eu nu am agorafobie, dar da, anxietatea mea socială de la an, la an, tot crește și mă epuizează psihic, iar acum mai m-am pricopsit și cu depresia asta. Anul ăsta chiar m-a acaparat și depresia. Nu am fost în stare să fac nimic, am vrut doar să mă bag sub pat, să dorm și să plâng pe întuneric. Chiar și ziua dacă stăteam trează, trăgeam draperiile, parcă mi-e și frică să văd pe cineva, eu care uneori chiar lăsam geamul deschis sau draperiile trase numai ca să simt că mai aud sau văd oameni, acum până și asta mă obosește și sperie.
Deci tu cum mai reziști? Eu una am zis că la următorul mare eșec sau dezamăgire sufletească, cred că o fac. Nu mai pot rezista acestei presiuni sociale (mă refer la tot) că trebuie să le faci pe toate sau câte puțin din toate doar pentru a fi integrat social sau acceptat, am obosit, nu mai pot.
Deci tu cum faci față? Eu simt că cedez uneori. Singurul, sincer, lucru, care mă mai ține in viață, e de fapt, frica de iad, dacă ar fi să cred teoria Ortodoxiei, cu cel mai mare păcat sinuciderea, mi-e frică să nu ajung în iad. Dar nici aici nu prea e rai.

Dar mersi de talk, mai m-a ajutat puțin, măcar cât să nu cedez și-mi pare rău să aud că și tu te confrunți cu astfel de stări. Deși cred că în secolul XXI lumea e plină de această depresie și chiar anxietate. Uneori mă gândesc dacă nu cumva asta merge dincolo de ce vedem noi, adică dacă nu cumva ăștia fac ceva ca să ne bage pe cât mai mulți în depresie. Nu știu,,, poate sună a paranoia acum,,, dar mă tot gândesc la asta,,, adică ai spune, ok, câțiva sunt mai înclinați către depresia asta, dar voi ați observat că și vedete și oameni care chiar au totul, cad în depresia asta?! Atunci,,, ceva se întâmplă pe aici, printre noi!

Păi aici e problema, că nu prea pot ieși din casă din cauza anxietății sociale, iar recent am încercat și niște chestii noi, dar nu mi-au ieșit, am eșuat și de aici, depresia a apărut mai tare și m-a cam destabilizat ultimul incident de depresie. Deja mi-am spus că o fac de data asta, dar sincer, până și asta mă înfurie că nu am boa*e suficiente să o fac, când sincer, nimic nu prea mai contează în viața asta. Totul parcă e doar o rutină (te naști, mergi la școală, apoi la job, înveți pentru ambele, apoi faci o casă - că e a ta sau a familiei tale, faci copii, o familie și viața cică mere înainte) am obosit să fac această rutină, dar în cazul meu și mai grav să lupt pentru fix această rutină, mă chinui de ani buni să-mi caut un job, nu mi prea place ce am ales din întâmplare, alte oportunități nu găsesc în orașul meu, dacă plec, am încercat-o și pe asta și a fost cam în zadar, oricum nu aș avea bani nici măcar de o mutare și de o chirie; Mă lupt de ani buni să studiez pentru alte joburi și studii, în speranța că voi avea ceva mai pe gustul meu, dar nu se concretizează nimic, nici în direcția asta. Am sperat că dacă mă angajez și-mi strâng bani o să-mi iau o casă cu grădină sau măcar un pământ în câmp ceva, nici asta nu s-a concretizat. Am avut oricum vise mărețe, nu s-au concretizat. Deci nu pricep, ce drum are God cu mine?! Că eu una, sincer, nu prea-l mai văd. Ba chiar am obosit de lupte eșuate. Și nu știu ce cred alții despre mine, dar eu una zic că am luptat pe ici colo, cu câte ceva. Dar nimic. De aia am și obosit să mai lupt, tocmai de aceea mă refugiez în casă, că știu că oamenii judecă imperfecțiunea, dar asta m-a băgat în depresie. Și de data asta m-a cam acaparat.
Deci de aia, nu prea mai pot pricepe sfaturile ăstora cu "fă ceva în depresie- că aia e rezolvarea".
Eu una am ajuns să mă plimb prin apartament, ascultând sfatul ăstora și sincer, învârtitul prin apartament m-a băgat și mai mult în depresie decât să mă ajute. Deci ideea că faci sport sau te miști între 4 pereți de betoane nu mă ajută cu depresia.
Și da, chiar asta ar fi pasiunea mea sau unicul remediu care m-ar ajuta cu depresia plimbarea prin natură și conectarea cu natura, dar trăind la bloc și în oraș, dar mai ales într-un oraș unde nu există pădure, nu prea pot să mă conectez cu nimic, decât cu camera, holul și ceva viu, ar fi doar papagalii mei, în schimb e doar conectare cu betoane și cabluri.
Iar din cauza căldurii prea mari, nici măcar geamul deschis nu am prea lăsat, deci nici măcar minima vietate, o pasăre sau un greier nu mai aud, nu mai simt. Deci depresia chiar crește între betoane.