De ce zic unii că viața e frumoasa? Scuzați-mi gramatica,dar așa se zice, pai sa zicem că prinzi un job care-ți displace, după dai in depresie,după scapi de depresie, dar îți moare mă-ta, după intri in anxietate, după mai faci un accident, dupa ramai fara nevasta, ce se petrece? Că și eu am avut numai nenorociri.

De ce zic*, urâtă expresie "moare mă ta". Orice om întâmpină în viața asta probleme, nu e nimic anormal în asta. Viața este frumoasa cand ti o faci singur, nimic nu pica din cer.

1. Jobul nu e pe viata. E pe merit si interes.
2. Depresia si anxietatea sunt etichete pe care majoritatea si le asuma, nu se lupta cu ele deloc, nu cauta rezolvari.
3. Accidentul e 50% alegere, la fel ca si depresia/anxietatea. Putini respecta legea si fac totusi accidente, sa stii. De obicei isi asuma riscuri, si pierd.
4. Cu moartea parintilor trebuie sa te obisnuiesti din timp, inainte sa se intample. Si noi vom muri, sa stii.

Nu stiu ce mari nenorociri ai avut tu, eu zic ca nu ai realizari, aia e problema.

E,am exagerat si eu putin nu chiar mari nenorociri, dar whatever, hai sa mai analizam o data, jobul nu e pe viata dar de exemplu sa zicem ca te plafonezi si ai un job foarte greu si lucrezi la market e naspa rau, 2.intri intr-o depresie si de abia iti mai revii eu zic gen sa iti moara maica-ta la 20 de ani nu la 50, cunosc multi care au avut o viata vai de capu lor.

Pe vremea comunismului, nu te puteai recalifica. De exemplu, terminai 10 clase in profesionala de electricieni, aia erai. Nu prea puteai sa devii contabil de acolo. Plus ca statul te repartiza cu forta pe unde avea locuri de munca. Si nu stiau oamenii sa se planga pe atunci de depresie si anxietate
Acum faci ce vrei, termini liceul la 30 de ani si faci facultati pana la 50. Stai 5 ani profesor, pleci sofer de tir in Europa, te intorci agent de vanzari produse medicale. Oricand ai chef, schimbi domeniul.
Stiu ce e aia depresie puternica, dar trece cu disciplina.
Jobul la market mi se pare mai slab decat ala de agent de paza. Eu am devenit agent de paza din plictiseala/curiozitate. Desi e un job 'josnic', cu el am scapat de anxietatea sociala. Si am facut si bani decenti. Am cunoscut gagici, ospatare si asistente. Am invatat toata afacerea aia.
Moartea parintilor e un moment foarte nasol, dar de pe la 15 ani ar trebui sa fii constient ca va veni si ziua aia, si va trebui sa te descurci singur.

Nu se vorbea de depresie si anxietate, pentru ca nu era lumea dezvoltata, dar erau spitalele de psihiatrie pline si atunci, din pacate.

Se poate. Atunci se musamaliza tot, nu existau statistici reale, nu se faceau publice... Totul era "bine".

Pentru ca e urâtă. Așa că trebuie să fie si frumoasă uneori.