Deci ziceți că Pascalopoli nu mai există în lumea asta sau au pretenții.

Dar atunci măcar un tip care să-ți fie în primul rând cel mai bun prieten, nu iubit, nu libidinos, nu om cu gândul doar la se* ci un tip chiar poate ușor ase*uat, un fel de beta, dar ușor și spre Alfa, dar cu toate trăsăturile pozitive de la Alfa (adică puterea de viață, luptă, optimismul și să poată fi el umărul, când eu cad mereu, nu șef, că nu-mi plac bărbații șefi, ci un om cu un job decent sau chiar un om care să mă ajute pe mine să deschis ceva și să ne facem propria afacere și vis să devină true), dar cum spuneam spre Beta, care orice-ar fi, să nu mă părăsească niciodată, să fie loial și să fie chiar la fel de dependent emoțional de mine cum devin eu față de oamenii de care chiar mă leg și să fie acel tată și frate, pe care nu l-am avut niciodată în viață.
Cum spuneam să fie mai mult un tată și un frate decât un iubit libidinos, dar evident să avem și momentele noastre deep și romantice sau de fapt, mai bine zis, romantice nu libidinoase (cum ar fi, să privim apusul când venim de la work sau stăm pe veranda/balconul casei, să privim ploaia stând îmbrățișați cu o ciocolată caldă în palme și șosete de lână în picioare, stând pe răcoarea toamnei și a primăverii în grădina noastră sau în spatele blocului și făcând un foc de tabără la gura căruia să ne încălzim și să vorbim doar pur și simplu mult și deep, privind stelele și vorbind, vorbind, vorbind în tihnă, fără griji (că părinții nu ne plac, că avem x sau y de plată, că avem aia sau aia de făcut).
Oare poate exista așa ceva?! Ceva romantic și liniștit, plin doar de uniune și serenitate și orice-ar fi, soarta să nu ne despartă, poate doar moartea ci doar la bătrânețile noastre. Nu știu ce căutați voi de la dragostea asta, dar eu una, doar asta caut și nu găsesc la naiba.
Lumea parcă a înebunit, parcă totul a devenit o fugă și o afacere. Nunta e un troc, e o afacere, iubirea e o afacere, familia a devenit o afacere, totul e doar o afacere și iubirea pe bune, în care fugi aproape desculț pe ploaie că vrei pur și simplu să simți ploaia și îmbrățișarea sinceră a cuiva, a iubitului/iubitei tale, că vrei să fugi de toți și toate și să-ți trăiești doar iubirea ta, unde mai sunt aceste vremuri? Sau mai bine zis, nici nu au existat niciodată?!

0 Raportează Evaluează

Întrebări recente

Cele mai vizionate întrebări

Remarcate de editori

Categorii