E ciudat daca un baiat are obiceiul sa planga(cu motiv)? Adica,eu in viata asta am plans de foarte multe ori,din diferite cauze si stiu ca multi considera ca daca esti baiat nu plangi, si ca doar femeile plang.Voi ce credeti? Baiatul nu e normal sau nu are voie sa planga? Daca vedeti un baiat care plange care e primul gand al vostru? Exista baieti foarte sensibili, poate cateodata mult mai sensibili ca o fata..De cate ori ati plans(fiind baieti) in viata? In afara de cazurile de cand erati copii foarte mici.Si ce credeti despre baietii care mai plang din cand in cand?

Am plans dar nu de multe ori,am plans mereu cand nu-l aveam pe Dumnezeu in suflet,si eram mereu in depresie,ma simteam singur si orice problema ma sfasia,acuma de cand m-am apropiat de Domnu nimic nu ma mai poate jignii sau supara,plang uneori dar numa in cazuri grave,dar mereu fac o rugaciune, beau un paharel de palinca, ajut un sarac, si imi trece, slava Domnului.

Nu suport să văd pe cineva plângând, indiferent că e fată sau băiat.

De ce?

Nu ştiu, mă doare sufletul.

nu e deloc ciudat, sunt și ei oameni și e normal. toți plângem, fie cu lacrimi sau fie că o facem în interiorul nostru. nu e nimic înjositor ca un băiat să plângă, chiar îmi plac oamenii sensibili... și nu pot să spun că am o anumită părere, e ceva normal, trebuie să ne descărcăm emoțiile într-un anumit fel.

Nu e ciudat.E un lucru normal.Cu totii plangem, fie fete sau baieti.E o modalitate de a ne descarca.
Cand vad oameni plangand imi vine si mie sa plang.

Dar ce, dacă e băiat nu e uman?

Oamenii plang.
Nu plangi, nu esti om.
Oamenii plac oameni, neoamenii plac neoameni.

Http://baby.unica.ro/......20233.html

Nu, nu este ciudat deloc.

Se spune ca lacrimile curata sufletul, deci iti face bine sa plangi. O persoana care plange nu e neaparat una slaba ci o persoana cu sentimente. Daca un baiat arplange inaintea mea, mi-as da seama ca inauntrul sau e un mare zbucium sufletesc, ca sufera. Imi dau seama ca are incredre in mine si incerc sa il ajut.

Am adormit de multe ori plangand pana pe la 14 ani cand mi se faceau anumite nedreptati de catre fratii mei. Apoi am plans in momente critice cand sentimentele mele nu primeau reciprocitate din partea unei fete sau simteam ca nu imi gasesc locul si nu ma intelege nimeni.
Imi curg cateva lacrimi cand vad anumite filme care ma impresioneaza.
Dar in ultima perioada am trait situatii care altadata trezeau lacrimi si nu s-a mai intamplat nimic. Nu mai am asteptari si am pretentia ca inteleg procesele ce au loc in lume, asa ca nu mai plang. Desi pot spune ca sufar pe interior, dar e mai mult o forma de revolta. Nu raman acolo, nu capata intensitate. Ma axez imediat pe ce am de facut ca sa obtin ce imi doresc.