Hei, in primul rand vreau sa va avertizez ca o sa fie un pic de citit, deci inainte sa incepeti asigurati-va ca aveti chef
In al doilea rand, am mai pus o intrebare de genul care era in legatura cu aceeasi persoana, deci in caz ca vreti sa aflati mai multe, o puteti vedea, nu mai repet si aici, dar o sa fac doar o prezentare pe scurt
Acum cam un an am cunoscut un tip in mediul virtual, el sta in alta tara, dar e roman, cu 4-5 ani mai mare ca mine. E foarte indiferent si nu e genul ala care face aluzii sau flirteaza cand vorbesti cu el. Poate asta m-a si atras.La inceput il vedeam ca pe un frate mai mare, dar lucrurile s-au cam schimbat. Pot spune ca m-a format intr-un fel sau altul si ca acum e o parte din mine. De multe ori mi-a zis ce e bine si ce e rau, iar daca el nu ar fi fost, eu nu eram acum asa cum sunt. Nu pot sa exprim prea bine cat de mult m-am atasat de el, dar va asigur ca extrem de mult. In ultimul timp s-a mai apropiat si el de mine, s-a mai deschis in fata mea si am purtat multe discutii cu el care aratau ca are incredere in mine. Am incercat sa nu ma entuziasmez, stiind prea bine ca nu ar avea rost. Azi noapte am purtat o discutie cu el si i-am zis ca o sa imi amintesc de el cand eventual nu vom mai pastra legatura si ca imi va lipsi. El a spus doar un "apreciez". Trebuie sa recunosc ca ma asteptam la raspunsul asta, il cunosc prea bine, dar totusi am izbucnit in plans. Poate din cauza indiferentei lui, sau poate fiindca in momentul ala am stiut mai bine ca oricand ca avea sa se intample odata si odata. Mi-a zis ca e inevitabil si ca sta in firea lucrurilor, ca pana la urma tot murim, dar intre timp trebuie sa ne ocupam timpul cu activitati placute. Poate mi-as fi dorit sa spuna lucruri care sa ma faca sa ma simt mai bine, sa spuna ca nu va fi asa, dar probabil ar fi insemnat sa ma minta. Totusi, parca as fi preferat sa faca asta. Nu stiu. Dar apreciez ca mi-a spus adevarul si ca nu m-a amagit. L-am intrebat cum poate fi atat de indiferent si a zis ca nu are rost sa te preocupi de lucruri care oricum se vor intampla. I-am zis ca uneori pur si simplu nu poti, iar el a spus ca e de acord si e in regula, dar pe el nu mai are cum sa il afecteze subiectul fiindca i s-a intamplat de prea multe ori. Chiar si acum cand ma gandesc imi vine sa izbucnesc in plans. Imi pare rau pentru lucrurile care i s-au intamplat, chiar imi pare. Totusi, e inca aici si asta e cel mai bun lucru. Dar gandul ca odata si odata va disparea si nu vom mai tine legatura ma face sa innebunesc, jur. Pur si simplu nu reusesc sa nu plang cand ma gandesc, nu stiu ce naiba am. Izbucnesc in plans din minut in minut. Nu stiu cum o sa scap de asta. Probabil nu voi scapa prea curand, cert e ca imi voi aminti de el toata viata. Nu cred ca ai cum sa uiti pe cineva cu care ai vorbit un an de zile, zi de zi. A devenit o parte din mine, stiu, e foarte penibil ce spun acum, dar e doar adevarul si nu am dramatizat delo
Nu stiu ce sa fac, cum sa scap de gandul ala? Chiar trebuie sa trec prin ce a trecut si el ca sa nu ma mai afecteze subiectul asta?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook