Hei, TPU, dacă la work, in ultima zi înainte de vacanță fiind mai chill atmosfera și stând la puzzle și mai vorbind și fiind chiar înainte de a merge la party-ul școlii cu toți profesorii, eu neconfirmând locul dar apoi răzgândindu-mă și mergând iar colegele auzind astfel motivul pentru care nu am dorit să merg, anume că nu prea vorbesc și nu mă simt bine în spațiile publice, mai ales cum ar fi un restaurant, colegele au râs și în final mi-au zis că "singurătatea nu e bună, nu e sănătoasă și chiar că să nu mai stăm așa singure" mă rog, aici zicea de mine și de încă o colegă, când a auzit că noi stăm mai singure.
De atunci tot rumeg această părere și parcă mă și enervează oleacă.
Oare oamenii care au noroc de alți oameni nu ne înțeleg pe noi oamenii care nu avem parte de oameni și ne e e dat să fim singuri? De ce?
Adică eu înțeleg că poate ei au fost mai norocoși în viața asta, mai descurcăreți, mai vorbăreți, mai conformiști grupurilor pentru a se integra în medii diferite, mai dornici sau chiar au avut mai multe atuuri de la viață prin care inevitabil au fost populari și plăcuți de oameni și astfel și -au atras oameni în jur. Deci dacă ei sunt mai norocoși, ce vină avem noi ca nu ne-am născut sub același cer norocos?! Că nu suntem așa de sociabili până la urmă și dornici de a vorbi non-stop sau chiar nu putem și nu vrem să ne conformăm unui trib și grup pentru a nu mai fi singuri.

Și astea, da, sunt ceea ce ține de noi, adică e alegerea noastră dacă vrem singurătatea cu prețul de a face doar ce vrem noi sau să nu devenim bârfitori și clevetitori doar pentru a aparține unui trib/grup. Dar sunt și situații în care chiar nu ține de noi, ca tocmai părerile pe care poate oamenii dintr-un oraș și le fac despre tine și asta nu mai poți schimba și nici integra ci doar dacă te muți sau la fel dacă ești mai tăcut, orice ai face oamenii nu te observă și oricum și dacă ai face ceva ca să te observe, cam tot ai ajunge în situația în care oamenii să zică despre tine că ești disperată și tocmai de aia preferi să stai în cele din urmă în banca ta.

Deci de ce oamenii care au noroc de alți oameni în jur, nu îi înțeleg pe oamenii singuri?
Eu spre exemplu, deși recunosc că pe cei foarte vorbăreți nu-i agreez, îi înțeleg, că au nevoie de acea vorbă, că le place să stea în mulțimi sau chiar că au fost mai norocoși să aibă noroc de acele mulțimi. Ei pe noi de ce nu?!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook