Hei, TPU, mai sunt oameni pe aici, care și-au dorit foarte mult ceva, dar foarte mult, cu patos, cu speranță, cu nebunie, ceva, iar când în sfârșit viața le-au adus acel ceva, să fi realizat că nici măcar nu e pentru ei?

Oare Freud și Young să fi avut dreptate cu teoria lor, că de fapt în spatele călătoritului stau de fapt ascunse alte dorințe? Sau doar eu sunt ciudata, care și-a dorit să călătorească, dar călătorind am realizat că e fix aceeași chestie ca peste tot. Adică un oraș ca oricare altul, că unul cu view mai bun sau mai puțin bun, aia e, dar toate locurile am observat că sunt la fel, cu oameni mii, care aleargă încolo și încolo ca niște roboți, neștiind încotro, cu fix aceleași tabieturi și fix aceleași comportamente, aceeași mâncare comercială peste tot cu fix aceleași produse comerciale și aceleași magazine peste tot.

Nu stiu, mie viata nu mi-a adus niciodata vreunul dintre "cevaurile" pe care mi le-am dorit cu patos, cu speranta, cu nebunie.

Asa am simtit toata viata.

Really?! Păi, acum depinde și ce ți dorești. Doar nu să devii milionar, călătorind prin nu știu ce țări exotice și tot așa. Deși, asta e totuși mai posibil, decât ce ne dorim alții cu pasiunea pentru ocult sau paranormal. E mai posibil deci sā devii milionar, decât sā vezi fantome sau chiar să le studiezi, iar cea cu ocultul e posibil, dar pentru asta trebuie să-ți vinzi sufletul, așa că mai bine nu, mulțumesc. ) Ce să mai zic de mersul în timp sau altele mai fantasmagorice. )
Însă majoritatea, eu cred, că pot fi posibile. Vrei bani (există tot felul de posibilități azi, iar unele chiar legale și rapide, precum online-ul), vrei un job mai fain, schimbi profesia și aia e sau mai studiezi până obții acea diplomă, vrei iubită (cauți și găsești, poate nu fix pe gustul tău, cred că aici toți avem un set de dorințe de la un partener și nimeni niciodată nu cred că a ajuns să bifeze toate punctele dorite, dar ceva asemănător cu visul nostru, mereu există ). Vrei prieteni, ei bine, poate aici e mai complicat, căci în secolul 21, prietenia nu prea mai există, dar cu mici excepții, mai întâlnești mai rar cei drept, dar mai întâlnești și oameni buni, doar că aici, ai grijă ca dacă-i găsești, să știi să ții de ei și să-i apreciezi, că ș-așa pe zi ce trece e tot mai multă sărăcie de oameni buni, cu suflete bune pe acest pământ, iar unii când îi întâlnesc, doar profită de ei, de ajung și ultimi oameni buni de pe pământul ăsta să devină niște chitre, niște meschini. Și e păcat, că oamenii în loc să devină și ei mai buni prin acei câțiva oameni buni, parcă era asta, oamenii răi se uită doar să-i mai corupă și pe ăia puțini rămași buni. Deci dacă chiar ai astfel de oameni în jur, nu uita, să-i apreciezi, o să-i rănești și ei pe tine, pentru că așa e viața, în relațiile interumane, ne mai și rănim, dar orice ar fi să-i apreciezi, dacă-i ai în viața ta, crede-mă, au ajuns foarte rari oamenii buni în secolul 21.
Iar altceva ce ți-ai mai putea dori și să nu se poată îndeplini, mă repet, dacă nu este vreun vis de ăsta OZNist.
Poate tot așa, ceva ce în ziua de azi e foarte greu de îndeplinit să-ți cumperi o casă. Adevărul e că, dacă nu ai job de avocat sau altceva mai sus, ori nu ai o moștenire ceva, de casă și tu doar să ți-o faci bobocel sau niște bani dați de bunici cu care să-ți faci un împrumut mai mic apoi, de o casă, cam ăsta da, devine un vis imposibil în secolul 21. Casele scumpindu-se teribil de mult. Recunosc că și pentru mine, ăsta e cam un vis neîmplinibil, dar măcar mă mulțumesc cu acoperișul oferit de mama, așa cum o fi, e ok. Cât de casă și împrumut, deocamdată nu doresc să mă bag, dar dacă observ că nu am încotro, o să mă gândesc și eu serios la un împrumut, cam asta fiind unica soluție în România pentru cumpărarea unei case. ) Evident cam aceeași situație ar fi și la mașină. ) Deci dacă te confrunți și tu cu aceleași vise neîndeplinibile, să știi că te înțeleg, căci mă înțeleg pe mine. Dar cam asta e România în care trăim, n-avem ce face. Dar de alte vise, oare ce vise așa imposibile să ai?! ) Adică, dacă te rogi sau chiar și numai dacă pui dorința în gând și în Univers și uiți de ea, o lași acolo undeva în subconștient, ai să vezi că Universul va răspunde, mai devreme sau mai târziu. Dar mna, se spune că de obicei așa trebuie să procedezi, să nu tragi de vis ci doar să ți-l dorești și apoi să-l arunci undeva în uitare, iar Universul nu va uita, va răspunde, la momentul oportun sau când te aștepți mai puțin.

Visurile nu trebuie sa fie neaparat "OZNiste" ca sa fie de neindeplinit.
Si nu, Universul nu prea raspunde sau daca o face, o face cu sadism, in sensul ca daca iti da ceva, iti da ori prea tarziu ori ceva diferit de ceea ce ti-ai dorit, ceea ce nu iti ofera satisfactie. Exemplele pot fi multe si din diverse domenii, dar hai sa ma refer la infamele "probleme sentimentale", pentru ca acestea dor cel mai mult si pe cei mai multi dintre noi. Stii cum face de obicei Universul? Te-ai indragostit "cu patos, cu speranta, cu nebunie" de o tipa. De cele mai multe ori (in 99% din cazuri) Universul nu ti-o da. Ti-o da eventual pe alta, pe care nu o vei aprecia niciodata la nivelul celei dorite, sau daca ti-o da pe aceea, ti-o da dupa 10 ani, dupa ce a stat cu altul, dupa ce a facut vreun copil, ceea ce o face sa nu mai insemne nimic.
Daca iti doresti bani, in caz ca ti-i da cumva, stii cand ti-i da? Cand ajungi la 50 de ani si nu mai inseamna nimic, adica nu mai poti face cu ei ceea ce ti-ai fi dorit la 20 de ani.
Una peste alta, Universul rareori iti ofera satisfactie.

La asta cu sentimentalul așa e. Eu una m-am resemnat. ) La cea cu banii, asta am susținut și eu mereu, mamei mele. Cică ea să muncesc ca să am cât au alții azi, tot de vârsta mea și se distrează cu ei. Însă la faza cu bătrânețea, dă-mi voie să te contrazic. Eu merg pe principiul că dacă la 50 de ani, ți-o fi dat să ai bani, atunci îi iei și te distrezi. Care-i baiul?! Ce la 50 de ani, cine-mi interzice să mă distrez?! Mai ales în secolul ăsta în care oricum toți se distrează cu toți și nimeni nu mai ține cont de vârstă. Mă îmbrac tinerește, mă machiez, ceva ce oricum la vârsta asta nu fac ) îm iau o perucă dacă chelesc, mă duc mă dau în leagăn, dacă sunt tor genu mai solitar sau călătoresc dacă atunci o să am bani, iar dacă vreau distracție plec în club sau în cafenea. ) Adică nu știu cum e pentru voi, bărbații, dar pentru mine ca femeie, aia chiar ar fi vârsta la care chiar îmi pot permite să mă distrez. ) Acum nu pot că, dacă dau peste cine nu trebuie ajung cu un copil din flori sau vio*ată și dacă mai trăiesc mulți ani, voi trăi cu traume. Dar la 50 de ani, pot să le fac pe toate fără frică. Plus fiind babă, nici nu mai țin cont de eticheta pusă în societate deci pot să devin și mai bitches. Plus că la 50 iar nu prea mă mai afectează ideea că nu aș fi cea mai frumoasă din acea încăpere și nici așteptări nu mai am de la nimeni, cum o fac la vârsta asta dacă se presupune că ies la date ) Atunci mă bazez doar pe zâmbet, distracție, un se* bun și multă voie bună. ) Căci oricum mă așteaptă moartea cu coasa acasă. Așa că ) De ce spui că la 50 de ani, nu te mai poți distra?! ) Eu una cam doar de asta mai aștept să ajung la 50 de ani ) Ca să mă distrez, așa cum nu am făcut-o la vârsta asta. ) Cu ceva mai mulți bani și cu ceva mai multă înțelepciune. ) So?!
Te mai gândești dacă chiar nu te poți distra și la 50 de ani?! )

Dar acum revenind la realitate, îți spun că da ) ceea ce-ți dorești de fapt nu e deloc așa cum te ai aștepta tu, în realitate. Eu am visat de când am facut ochi, uite, să călătoresc. Am urât-o pe mama ani de zile pentru felul ei flegmatic și monoton de a fi. Am detestat familia care mi s-a dat. Mereu o veneram pe sora ei, mătușică-mea că an de an ea se plimba cu copiii și cu soțul și mereu îi scoteam ochii mamei cu mătuși-mea, ce-și plimbă copiii. Dar acum când în sfârșit am dat de niște bănuți și chiar ceva amici facuți tot pe forumul ăsta și am început să călătoresc, mi se părea că l-am atins pe Dumnezeu de picior. Dar tot călătorind și văzând aceeași oameni cu aceleași tabieturi peste tot și chiar oameni care fug dintr-o parte în alta fără sens și scop, am realizat că, e nimic interesant la acest călătorit. Și că și chiar dacă ai merge la munte, unde am visat mereu, nici acolo nu ajungi chiar pe munte, mai ales dacă nu ai mașină personală ci doar te învârți într-un oraș ca în oricare altul, cu aceeași oameni plictisiți, obosiți și rutinați, ca fix cei din orașul tău privind încă muntele din depărtare, ca un vis frumos. Iar la mare, chiar dacă apuci să o vezi de aproape, dacă nu știi să întoți sau nu ai barcă, e la fel de plictisitor ca la tine în oraș. Deci, care-i baiul cu călătoritul?! Că pe mine nu m-a dat pe spate. ) Ba chiar am început mai mult să mi placă jobul meu și să stau printre copiii ăia, elevii mei, decât să călătoresc. Deci încă mă șochează cum de ceva la ce am visat mereu, nu mi se pare deloc așa fain. Iar de aici am tras concluzia că la fel e și cu dragostea asta. Cred că la fel voi reacționa, am visat peste jum din viață să mă îndrăgostesc și măcar o dată în viață să trăiesc o iubire împărtășită și am impresia că dacă Domnul mi-ar aduce și asta, aș fi la fel de dezamăgită ca de călătorit sau nu mi se va mai părea ceva așa de wow, la fel ca în vis.
Deci nu știu tu, dar de aici eu una am ajuns la concluzia că mai bine trăiesc în vis decât în realitate. Realitatea e cruntă. Deci mai bine rămân în visele mele și cine știe poate măcar visul cu scriitoarea mi se va împlini. Măcar în scris pot evada oriunde vreau și realitatea poate fi fix așa cum o proiectez eu.

Iei totul prea spiritual.
Oamenii traiesc pe pamant, si au preocuparile fizice mai presus de citate si sentimente presupuse.
Sunt de acord cu tine in legatura cu calatoriile: toate locurile seamana intre ele, sunt doar vreo 3-4 tipuri de relief si conditii (clima/anotimp), iar Romania, culmea, le cam are pe toate. Deci nu are rost sa-ti dedici viata calatoriilor, cand plaja, munte si cluburi gasesti la noi in tarisoara asta mica, chiar la un nivel foarte bun. Iar turismul trebuie sa reprezinte 10% din viata unui om, nu full-time. Si la sala daca mergi, pauzele sunt 10% din timpul de exercitiu, nu 50, nu 80%. Altfel s-ar pierde sensul mersului la sala, stai degeaba, in loc sa fii la job, de exemplu. Ca la job, indiferent ce emotii ai avut, la finalul programului te resetezi si pleci acasa in profit financiar.
Revenind la prima intrebare: mi-am dedicat ani din viata invatand o meserie grea, am si investit multi bani pentru a o transforma in afacere. Mi-am dat seama in mai putin de 20 de luni ca este un esec, m-am reprofilat oarecum, si am lasat totul la nivel de hobby/skill-uri generale, spatiul si echipamentele imi sunt foarte utile pe plan personal, iar experienta per total mi-a adus alte skill-uri secundare, care acum imi aduc profit, in alte domenii.
Deci, totul este evolutie, chiar daca teoretic poate fi privit ca un esec/un sfarsit.

Pai exista un mare "bai", imens, de nedepasit, iar acela este faptul ca banii, oricat de multi, nu pot cumpara tinerete. Daca nu mai ai tinerete, esti doar un/o bosorog/baba ridicol/a, un/o expirat/a care provoaca scarba. Cu cine crezi ca te vei distra la 50 de ani? Crezi ca te vor atrage alti/alte expirati/expirate de aceeasi varsta? Nu. Te vor atrage tot persoanele tinere. Problema este ca stii ca si daca vor veni cu tine, persoanele tinere o vor face in scarba si doar pentru bani, iar asta nu e deloc distractiv. E doar o sursa in plus de frustrare.
In privinta calatoriilor pe care le tot mentionezi tu, eu nu am nici o strabatere. Nu imi doresc sa calatoresc, nu mi-am dorit niciodata, nu inseamna nimic pentru mine.