Ceea ce știu că-mi place sau visam eu să fac, e apus. Cum a apus?
dar mi-am amintit de boala mea(hipotiroidism), și știu sigur că mă va duce la moarte. Ei mna, toți murim de o boală, nimeni nu moare sănătos de tot. Dar sunr medici, medicamente.
Mi-am dat seama că dacă oricum o să mor cândva, mai are rost să fac o facultate, mai ales la vârsta asta? Da, dacă faci o facultate, o să ai de mîncare pînă mori, acesta este rostul,
Deci ce mă sfătuiți. Să scrii. Și dacă adaugi și ceva sens la ceea ce scrii, o să devii scriitoare.
De ce ai renunțat la visele tale? Niciodată nu e prea târziu sa faci o facultate eu am aproape 33 de ani și anul viitor vreau să mă înscriu din nou la facultate! Cu hipotiroidism poți trăi mult și bine dacă faci tratament, bunica mea a avut aceeași boală și a trăit 94 de ani!
Adaptează te și accepta noile reguli din învățământ. Ignoră ce nu ține de tine și mergi mai departe
Aidplm! Invata naibii engleza plus germana la nivel C1 sau mai bun, si in ziua doi dupa ce ai certificarile, te angajez eu cu 1000 EUR net salariul de plecare.
Ohoo sincer eu sper să nu apuc atâția, dar chiar longevivă bunicuța ta.
Și succes!
Hai că mă duc și eu la anul iar dacă mă hotărăsc până în vară ce vreau să fac. ) Nici acum nu știu.
Păi, engleza e în proces, dar încă chițăie. ) Cu germana mă apucasem să învăț doar vocabularul dar nu, e too much. Nu m-a atras deloc. Mai mult mi-a plăcut să studiez alfabetul arab. Însă cu niciuna nu am mers mai departe. ) Ce să mai zic de draga mea coreeană. Și pe limbi străine am vrut să merg la faculta, dar nu știu dacă am ce face cu facultatea, în afară de învățământ. Eu voiam pe translator deoarece auzisem că e o muncă mai solitară, pe gustul meu, dar mi-a zis văr-miu că deja a cam apus și munca de translator, și parcă am cam început și să-i dau dreptate, la mine în Călărași deja dacă mai există doar o firmă din asta de traduceri, să zicem mersi. Iar în București, nu am prea mai văzut nici pe acolo. Iar ca prof, mai ales la clase și mai mari, nu mulțumesc. Dar oarecum m-am decis. Mă duc la drept, în vară mă duc să-mi fac toate actele pentru adopții, și până termin facultatea mă duc să înfiez un copil și m-am decis ca undeva la 30 de ani să plec de acasă cu copilul meu. Adică în afară. Strâng bani și dacă îl iau bibic pe ăla mic, până ajunge el la gimnaziu, strâng ce adun din afară și mă reîntorc în România să-mi iau o casă ceva mai mare. După mii de conversații cu mama și cu faptul că orice am face ea nu dorește să deschidă o firmă, dar pe care chipurile eu o manageriam și făceam contabilitatea, pe care ea mă învăța, m-am enervat și m-am decis, dacă până la 30 de ani nu plec în afară, nici că mai plec. Oricum vreau chiar și pentru cultura și educația mea să mai învăț o limbă străine pe care să o exersez în noua țară. Deci de asta m-am decis, moartă dacă plec și nu mă las.
Dar mulțumesc de ofertă.
Ce te opreste sa iti deschizi firma si sa subcontractezi contabilitatea? Crezi ca eu is contabil sau am vreun talent in directia asta? Am de platit niste facturi de vreo 800 RON de vreo 2 saptamini incoace, in conturile firmei peste 20.000 RON, fara alte datorii, dar efectiv mi-a fost groaza sa intru in online banking sa fac doua plati amarite...
Păi exact pe treaba asta am purtat discuția cu mama. Eu i-am zis că aș fi vrut să-și deschidă ea firmă de conta, să ia magazine și srl-uri, firme cum e mătușica, de lucră de acasă, dar mă rog, mătușa e fără a avea firmă sau ceva, ține doar evidență primară pe la srl-uri și i-am zis mamei că le ia ea, dar le lucru eu, dar ca să rămân și cu funcția de bază în învățământ, și ne-am ciondănit. Că a zis că nu se poate deschide firmă de conta, fără a fi expert contabil și a zis că acolo se face analiză economică și că ea nu mai are cap de așa ceva. Și în final ne-am certat rău și mi-a zis că dacă vreau asta să fac eu asta, dar mi-a zis tot ea că fără faculta parcă nu se poate. Și atunci m-am enervat și i-am zis că nu cred că mă mai duc nici măcar la facultate, că îmi iau copil și plec afară, deoarece ea chiar nu se gândește ca noi să o ducem mai bine ci doar ca să muncim și aia e. Ne-am cam ciondănit. Dar acum chiar nu știu ce să fac. Chiar aș pleca într-un an, doi prin Anglia, dar nu știu încă limba bine. Și nici nu știu cum se procedează cu tot "procesul plecării".
Dar stați, dacă nu le plătiți la timp, nu primiți penalizări? Și pe ce este firma dv?
Pai poti ramane cu functia din invatamint si sa lucrezi ca si contabil part-time, pe PFA. Sau pe SRL, cu norma partiala. Mare fis, exista solutii. Firma de conta cam are dreptate, iti trebuie macar un expert contabil, da...
P.S. Daca nu platesc la timp primesc penalizari. Si ce daca? Platesc si penalizarile si no problem. Codul CAEN principal e "Alte servicii de editare" la mine. Un cod care spune totul si nimic.