Hei.

Vreau sa le multumesc de pe acum celor care au rabdare sa citeasca si sa-mi ofere cate un sfat.

In primul rand, ca sa nu existe dubii in legatura cu varsta mea, sunt minora. 15 ani, mai exact.
Parintii mei nu sunt parinti ( si cand spun asta, nu ma refer la faptul ca nu au dorit sa-mi ofere ultimul telefon aparut si acum am o criza adolescentina ). Nu au fost niciodata acolo pentru a-mi oferi un sfat, o mangaiere atunci cand am avut nevoie. Nu au fost niciodata prezenti, cu nici-un fel de sprijin. Nu cu mine. Mai am doi frati mai mici, care desigur, sunt preferatii lor. Intotdeauna au primit ceea ce si-au dorit. Chiar si bani ( nu intelegeti gresit, dar atunci cand tu ceri sa-ti cumperi ceva la mai putin de un leu si spun ca nu au bani, dar altora le ofera cat isi doresc, atunci cam atrage atentia ). Am fost batuta si injurata de catre ei de foarte multe ori, de cate ori aveau chef, de cate ori aveau nervi, pe motiv ca sunt o nenørocita inculta. Pe cand fratii mei daca au primit doua palme. La scoala nu am fost niciodata placuta, am fost batjocorita, batuta si injurata, desi mereu am incercat sa ajut cu ce pot, sa ofer ceea ce am mai bun, neprimind in schimb nimic. Am continuat sa caut ceva bun in oameni, ajunsa sa fiu de fiecare data aruncata ca un gunoi.
La varsta de 11 ani era sa fiu violata de un pedofil. Le-am spus parintilor, ei incepand sa rada. La 14 ani am fost agresata sexual de un pustan ce era pana in varsta de 17 ani. Nu am mai spus nimic, caci nu am gasit nici-un motiv pentru care sa o fac. Mama mi-a strigat in fata de multe ori ca sunt un nimic atat pentru ei cat si pentru ceilalti. Tata mi-a spus ca ar fi fost mai bine fara mine. In prezent, tata e un alcolic, mama are un amant ce are o nevasta si doi copii, cel mai probabil, ei nu stiu nimic despre astea. A mai avut amanti, dar de data asta a fost fara perdea. Fratii mei ma detesta. Bunicii nu-i pasa de mine, matusa mi-a spus ca sunt o salbatica ce sta toata ziua inchisa in casa. Sunt mai retrasa si cred ca se intelege de la sine de ce. Am ajuns sa ma refugiez in carti, in muzica, in orice pentru a scapa. Nu vreau sa fac ceva nebunesc. Nu pot sa-i spun ca nu am prieteni, nu intelege. Mi-a si spus ca la varsta mea sunt fite adolescentine care nici macar nu-s reale.
Ma invinovatesc pentru tot, e vina mea. E o greseala ceea ce sunt. Au dreptate. La aceasta concluzie am ajuns.


Nu vreau sa cersesc mila sau atentie prin asta. Nu vreau sa ma plang. Simteam nevoia sa o spun cuiva, iar asta ma sufoca.


Am doar o intrebare.

La 16 ani vreau sa plec de aici. Voiam sa astept pana la 18, dar deja cedez nervos. Psihicul imi e instabil, iar cu sanatatea trupeasca nu stau prea bine. Nu pot merge la doctor.
Nu vreau sa le spun ca plec, vreau pur si simplu sa dispar din peisaj. Nu are nici-un rost. Ar iesi si urat, ceea ce nu vreau.
Sunt in alta tara, limba o vorbesc binisor, imi voi cauta un mini-job si o chirie acceptabila. Daca mi se anunta,, disparitia,, as putea avea probleme mari cu politia? Ar intelege? Chiar nu vreau sa anunt pe cineva de asta.

Multumesc din nou.


P.S: Nu, nu-s un troll.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook