Nu poți compara așa zisele "eternități" umane prezentate de tine cu raiul sau iadul. Cel mai dureros lucru e să rămâi fără speranță adică să conștientizezi că acest chin de care vorbești tu nu se va termina niciodată. Porțile iadului sau infernului, prezentat de Dante Alighieri în "Divina Comedie", au scris veșnic pe ele "Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate." sau "Lăsați orice speranță, voi cei care intrați". Cam așa ar fi descris și iadul din Biblie, fără speranță, asociat de unii cu foc și pucioasă iar de alții cu moartea, ambele fiind caracterizate de lipsa speranței. Lipsa de speranță există și aici, în lumea noastră. Ai dat exemplul cu condamnatul la moarte, ăla cu puține momente înaintea execuției rămâne fără nicio speranță pentru această viață. Cât despre paradisul ăsta consider că nu poate fi asociat cu lumea noastră, cu viața noastră ci cu momente și porțiuni din acestea pentru că oricâte lucruri ai avea, oricâte obiective ți-ai atinge, mereu vei găsi altele și vei tinde la lucruri din ce în ce mai mari și nu ai cum să simți fericire fără să simți tristețe. Paradisul e un loc plin de fericire veșnică, lucru pe care eu îl văd irealizabil din păcate. Desigur poți duce stările tale omenești la momente pe care poți să le metaforizezi ca fiind asemenea unor locuri de genul.
Unde scrie in Biblie ca exista iad? Si de ce fericirea vesnică e irealizabila?
Dacă mă întrebi nu ai înțeles ce am zis eu aici și de asemenea nu înțelegi viața.
Daca credem in iad si rai vorbim si despre Dumnezeu. Putem spune ca Dumnezeu e iubire daca ar creea un loc al fricii si durerii eterne?
Cipi1212 întreabă: