ÎNTREBARE PENTRU BĂRBAȚI ȘI BĂIEȚI dar și pentru oameni care au amici și vor să creadă în prietenie cu orice preț.

Voi chiar și ca amici i-ați vorbi amicei voastre sau unei femei care v-a împrumutat cu bani și a fost lângă voi la greu cu expresii de genul :

"târ*ă"
"su** pl"
"ratată"
Și alte rahaturi de genul?

Și asta cum ar trebui să o interpretez de la un bărbat, pe care l-am ajutat la greu și care tot eu l-am întrebat serios ce are de gând cu viața lui, dacă are de gând să-și dea bacul, dacă are de gând să se trateze și vindece, dacă are de gând să se trezească la realitate și prin oricâtă depresie ar trece, realitatea este că el va rămâne singur în Univers o dată ce unica lui sursă de venit va deceda, ruda lui și va rămâne singur în Univers. Iar eu ca amică ce mă gândesc la el, i-am spus asta, direct și i-am zis că mă și ofer (acum o perioadă fiind și eu liberă) să-i ofer să merg cu el să ne interesăm de bac și să se țină de treabă omul și poate chiar de o terapie.
Și mi-a zis toate astea.

Asta ar trebui să fie finalizarea a acestei relații? Pare a fi doar un tip care a profitat de pe urma bunătății mele sau să-l las în pace, înțeleg că e bolnav și să-i fiu alături, chiar și dacă-mi vorbește așa?

Cum vedeți voi din exterior treaba asta?
Eu am cam renunțat să mai cred că există vreo legătură sinceră între mine și omul ăsta? Și nu vă gândiți la cine știe ce, că e doar amiciție. Dar am empatizat atât de mult cu persoana asta, încât am crezut că-i pot fi aproape, așa cum nici mie nu mi-a fost nimeni aproape când chiar am trecut prin ra*at, dar am realizat în final doar că istoria se repetă, un alt amic care m-a văzut mai corectă și mai proastă și simt că iar cineva a profitat de mine.
Asta simt eu în final.

Voi cum vedeți treaba asta?
Sunt eu nebună că mă gândesc mai mult eu la viitorul lui, decât o face el? Și merit deci să se poarte el așa cu mine? Pe motiv că "îl enervez" cu prostiile precum bacul și viitorul?

Sau e exact așa cum simt eu, și sunt iar luată de proastă de un alt pervers care a profitat de mine cât a putut și după când a văzut că nu sunt nici eu perfectă (că de altfel nu am cum să fiu) a profitat, cât a profitat și după o perioadă s-a săturat și gata, acum îmi dă cu flit?

Voi cum ați proceda cu astfel de oameni? Care vă cer bani, care pare interesați de voi și de viața voastră, vorbiți o perioadă, par prietenii voștri și apoi când se satură de voi vă dă cu flit?

Și după ce întâlniți tot mai mult, astfel de oameni, ca așa ziși prieteni, voi ați mai avea încredere în prieteni?
Ați mai da cuiva sau ajuta pe cineva cândva sau petrece timpul cu cineva?
Eu deja am cam început să cred că prietenia e ori un mit, ori doar un concept perfect pentru profitori.

Și încă o frământare. De ce nu pot exista și oameni care să nu profite de oamenii ca mine/noi? De ce toți oamenii doar pentru că ne văd așa tăcuți, liniștiți, darnici, doresc să profite de noi?
De ce?
Unde există Dumnezeu în astfel de situații?
Că mi se spune să las totul în plata Domnului, la muncă, acasă, în gașca de prieteni.
Dar de ce simt că eu stau și plâng, mă frământ pentru toți, dar ceilalți pleacă și-și văd de viață și în final de ce simt că tot pe mine "mă bate" mai mult Dumnezeu iar ei după ce că pleacă cu sufletul meu sfâșiat, pleacă și se distrează și se bucură de viață?
Unde este Dumnezeu aici?
Sunt eu nebuna?

Buna.Suna ca si ai un, saviour complex'.Din pacate, nu ii poti ajuta deloc pe oamenii care nu vor sa fie ajutati si care mai sunt si nesimtiti, dupa toata implicarea ta.Nu iti mai pierde vreamea, energia, banii etc. de fapt toata viata, cu acestia.Asta e, mai dai si peste astfel de personaje, dar secretul e sa inveti sa le filtrezi cat mai repede.Din punctul meu de vedere, acolo nu a fost o prietene reala, ci una pe interes. Oricine are bun simt nu si-ar insulta oricum prietenii asa.Imi pare rau.

Unde există Dumnezeu în astfel de situații? Păi, nu există.
Sunt eu nebuna? Adică ne-bună, adică că nu ești bună?
Nu. nu ești ne-bună, ești bună. Dar bună fiind, dacă faci prostii, ești bună și proastă totodată.
Dacă dai cuiva un sfat ( chiar și un sfat bun) fără să ți-l ceară, ești proastă. Dacă aștepți recunoștință, adică reciprocitate de la cineva pe care l-ai ajutat, ești proastă rău de tot. Ne-bunia se vindecă cu pilule, prostia, nu.

Dar omul se plângea, măi miss DullCat
Că vai ce destin crunt are el, că prietenii sunt falși, că familia nu l-a educat și bla bla (oarecum și asta ne-a apropiat că am crezut că avem povești asemănătoare) dar l-am întrebat de bac și m-a și înjurat. Adică măcar dacă zicea nu simplu și aia e, aia era. Dar nici măcar nu a vrut să audă de schimbare. Adică și aici l-am înțeles, că eu una și eu trag de mine să fac chestii, dar măcar trag, un an mai stau pe tușă, un an mai muncesc, mai studiez și pentru facultate și nu mă las. Pentru că știu că orice ar spune lumea despre mine, eu in ritmul meu și in felul meu trag pentru mine și dau din coate. Și am crezut că așa e și el. Că e în ritmul lui, că e greu până face primul pas din casă, că o avea zic omul nevoie de ajutor să merg cu el peste tot. Dar când l-am întrebat în repetate moduri de bac, deja o luat foc. Și m-ai m-a și înjurat. Păi atunci măcar de ce se mai plânge că e lumea a naibi?
Că da, nimic de zis, și eu am văzut că lumea mai mult m-a încurcat decât să mă ajute, și eu m-am plâns de lume, de-a lungul vieții, dar eu măcar pentru mine și chiar și așa cu vrăjmași mulți, am mai tras pentru mine. Am picat, am mai și stat acolo în lene, deznădeje, prostie, nebunie, dar după am acceptat și realitatea și am ieșit în lume pentru ce am avut nevoie, precum un job.
Asta nu pricep, el de ce nu trage pentru el, mai ales când avea un prieten care îi dădea și bani și atenție și îl asculta și îl și ajuta cu creșterea lui?
I-am zis de asemenea să meargă la terapeut. I-am zis că și eu am fost la 2 psihiatrii și ambii mi-au zis, medici cu 6 ani de studii, că pastilele nu prea ajută pe anxietate ci că de fapt tot terapia ajută mai mult și până și cu treaba asta ne-am contrazis maxim, deoarece el sustinea că psihologii nu sunt medici și că ce fac ei? Însă mie medicii miau recomandat terapeuții pentru vindecare sufletească. Și el nu voiam de fapt nimic. Păi atunci mai e vina noastră, că nu-l înțelegem pe el? Când noi îi dăm totul de-a gata și el nu vrea nimic?
Și nu știu, poate o să zici că sunt nebună, că m-am implicat prea mult în viața acestui amic, însă da, eu chiar am sindromul salvatorului și chiar credeam că pot salva un om. Însă pentru prima dată am descoperit și ce înseamnă ideea că degeaba face terapeutul orice, ba chiar și mama îți dă totul, dacă omul în cauză nu vrea.

Oricum după experiența asta am mai aflat ceva interesant. Că adevărul e mereu la mijloc. Nu voi mai crede de azi înainte în aceste "păsări rănite" "cu aripi căzute" și "lovite cu praștia de alții" cred că fiecare până la urmă cum își așterne, așa doarme.
Însă evident, văzând viața acestui om, m-a făcut să realizez că da, trebuie sa trag și mai tare de mine, ca să muncesc și să nu ajung ca acel om, o legumă și fizic și psihic. Pentru că oricum am testat pe propria-mi piele că da, omul care nu muncește, chiar ajunge să se urască și cade în depresie. Oricum ar fi, oricât de melc sau slab, ar fi un om în munca lui, am observat că tot mai bine e când omul muncește și are satisfacția muncii lui, oricât de mică ar fi, dar numai pentru simplul fapt că ziua te-ai trezit din pat și ai făcut ceva pentru tine, și pentru acel ceva ai primit și remunerație, păi nu există satisfacție mai mare decât asta.

Ei, până la urmă, n-o fi chiar întâmplător nici acest caz, nici acest amic. Orice răi vine cu un bine.
Ahh, mersi Miss DullCat că m-ai lăsat să-mi descarc sufletul. ) Și să văd și cu alți ochii toată povestea asta. )

Da cine e acest bolan mintal, de pe TPU cumva?

"Prietenul" tau știe să facă 2 lucruri. Sa se plângă, dar în același timp sa se gratuleze singur repetând la nesfârșit că nimeni altul in situația lui nu ar fi rezistat și doi, să fie agresiv. Atât. Asta e tot repertoriul lui. Astea sunt singurele 2 viteze pe care le are. Că doar știm toți despre cine vorbești.

Stai departe de el.

Păi eu am încercat să ajut. Dar aia e. Omul nu vrea până la urmă să fie scos din mizeria lui.

Îi respect decizia în final.
Eu una chiar am treabă să mă lupt cu propria mizerie și pe cât pot, să ies măcar pe jumătate din ea.
Aia e, nu a fost să fie un alt prieten, în care am dedicat timp, atenție și chiar bani și interes.
Vor veni alți oameni și alți oameni și aia e. Viața merge înainte.
Ai dreptate. Mersi.