Întrebare pentru femei.

Voi ce ați alege între o viață solitară și depresivă, dar independentă, liberă și o viață, da, poate ceva mai iubăreață și plină, dar dependentă de un bărbat și chiar copii (prin dependentă de un bărbat, nu mă refer numai la partea financiară ci la tot ce implică conviețuirea în propria casă, dar cu un bărbat)?

Credeți că merită depresia, ca factor colateral pentru obiectivul vostru de a fi independenți și liberi? Sau mai mult ar merita "sacrificiul" și faptul că la finalul vieții tragi linie și scorezi sau bifezi "casa", "soțul" și "copiii" adică familia?

Iar dacă a "nu avea familie" nu înseamnă neapărat sacrificiul pentru alte lucruri sau dorințe personale ci pur și simplu pentru doar dorința de a fi liber și a nu face nimic în viață, ar fi un lucru rău? Vi se pare un lucru egoist acest motiv?

Daca nu ai barbat si copii nu inseamna ca traiesti ca un pustnic in depresie. Iar daca ai familie, nu inseamna ca nu ai libertate, pe langa viata de familie, exista si viata personala+viata de cuplu.
Viata e plina de alegeri si ne alegem,, greul''. Pana la urma, viata o ai, asa cum ti-o faci. Daca vrei sa stai singur in casa de dimineata pana seara, fara sa ai viata sociala, fara sa ceri ajutorul nimanui, asta e alegere, la fel si sa fii sluga in casa unui barbat.
Nu exista egoism cand vine vorba de ceva imaginar. Cand ii aud pe unii carora le spun altor persoana ca este egoist sa nu faci copii, imi vine sa mor. Sa iei mancare de la gura unui copil ca sa mananci tu mai mult, da, ala e egoist, dar nu sa numesti egoist ceva ce nu iti doresti de la viata, ceva imaginar, o iluzie creata de societate.
Fiecare isi traieste viata exact asa cum doreste. Daca nu iti faci rau tie sau persoanelor din jurul tau, traieste fix cum vrei.

Prefer exact viata pe care o am, libera, independenta și fără a sta cu stresul ca ma inseala bărbatul, ca ma pocnește sau ca sta pe banii mei.

E un scenariu prost de film? Viata cu o familie alaturi nu trebuie sa fie solitara si depresiva. Unde scrie? Iar dependenta de partener/a e o cale sigura pentru a-ti arunca existenta la gunoi, mai ales cand alegi persoana,, potrivita''. Trist daca singurele realizari la finalul vietii sunt bifarea de casa, sot, copii.Astea le poate face oricine, nu-i greu sa te iei cu cineva, sa faceti sex pana apare un copil si sa traiti in chirie.

Niciuna dintre alegeri.Fiecare face ce vrea cu propria viata.Am trecut de mult de scenariul in care trebuie sa ne inmultim pentru a popula pamantul deci have fun.

Păi, da, singurătatea îmi cam face rău uneori, însă și conviețuirea cu alții îmi face rău și îmi creează mult stres. De aici și întrebarea. Singur e depresie, cu alții e stres, deci mijlocul care ar fi?!

Www, miss DullCat, you are back I miss you, dar din păcate Junior nu mă lasă să te adaug la prieteni, deși oricum nu cred că mai adaug pe cineva că oricum eu vin și plec mereu, pe aici. )

Nu știu de ce mi-a venit să pun întrebarea asta, pur și simplu însă, citeam Enigma Otiliei și îmi prezentau ăia în carte familia sau mai bine zis "așa zisă familie" a Otiliei, încât m-a dus cu gândul la familii și chestii de genul.

Dar ca să răspund totuși la ce ai zis tu și ceea ce oricum spun toți, că da, alegerea neaparține și nu ar trebui să ținem cont de "judecățile" societății, nu e musai că aș vrea o familie pentru că m-ar judeca cineva, ci uneori pur și simplu mă apucă o invidie dementă când văd familii pe drum, la TV, în filme, uite în cărți și romane, spre exemplu, iar asta denotă că totuși inconștientul meu și-ar dori o familie, dar nu sunt încrezătoare și că o pot face, avea acea familie. Plus că de aici și întrebarea, eu le aș vrea pe toate, adică mă doare și singurătatea, și mă apucă o invidie teribilă când văd în jur familii ok, nu zic fericite, că na, știu că toți au pe ale lor și familia perfectă nu există, deci poate ceea ce văd eu din exterior nu e la fel în ograda lor, dar astfel uneori îmi doresc și eu asta, însă și când sunt înconjurată de oameni și ideea că aș adăuga pe cineva în viața mea și că ar deveni răspunderea mea mă înspăimântă, că știu că și dacă nu mă căsătoresc, pot înfia sau face un copil la laborator, însă faptul că el ar deveni răspunderea mea și, dar mai ales, că o dată ce o să am un copil viața mea ar deveni doar o fugă continuă, pentru o viață mai bună pentru el și pentru noi, iar mă înspăimântă. Așa că, la oameni care și-ar dori 2 lucruri opuse, contradictorii, care-i rezolvarea?!
Să-mi iau dacă nu un câine, poate cu el o să mă înțeleg mai bine decât cu un copil sau soț? Și așa poate-mi satisfac ambele nevoi și de a fi cu cineva, dar și singură? Măcar un câine nu te judecă, precum o face un om și nu are nici limbaj uman, ca să te cerți, cum ai face-o cu un soț sau copil. Doar că, e cum spuneam, la finalul vieții, când tragi linie, o să aduni cățeii cu care ți-ai băut ceaiul și ai împărțit o pătură, pentru că de-a lungul vieții vor fi mai mulți căței cu care-ți vei împarte viața, că di trăiesc mai puțin ca oamenii și nu ceva concret, nu ceva ce să dăinuie, cum ar fi o casă, un copil, o familie.

Sa faci terapie. Omul este o fiinta sociala si are nevoie de socializare. E clar ca nu esti langa persoanele potrivite daca iti creeaza mult stres

Am observat ca vii si pleci mereu. :)) Familiile de care spui par din categoria traditionala, dar sa stii ca absolut nimeni nu poate contesta daca familia ta e formata dintr-un animalut de complanie si doi prieteni foarte apropiati. Just saying. Unii nu stiu cum sa scape mai repede de parinti si rude deoarece le face rau, asadar nu orice zboara se mananca. Daca imi amintesc bine, familia aia din Enigma Otiliei era dubioasa rau, asa ca.:))

Un animalut de companie il poti da mai departe, insa un copil nu.Si atat timp cat viata ta nu este pusa in ordine, macar asa in linii mari, iei decizia corecta prin alegerea de a nu da gena ta (si a unui tata necunoscut?) mai departe. Uite, am vazut azi asta pe Facebook, eu sper ca nu se va aplica si la tine.

https://www.facebook.com/photo?fbid=1078317957628237&set=a.540824594710912

Sper să nu! ) Ce mi-ai dat tu aici, e fix ce am observat eu la clasele mele, cu copiii ăștia făcuți pentru "alocație" și "sens", dar de ei nu se ocupă nimeni Trist! Foarte trist! Deci decât așa, mai bine nu.

Cât de fugit, dap, vin și plec mereu ) sunt atașamentul evitant, adică fix ce fac eu, vin și plec mereu dintr-un mediu, din viața cuiva, uneori chiar și din propria viață )
Nope, glumesc ), am fost doar ocupată cu titularizarea și am avut de învățat, măi dragă Miss DullCat Și a meritat fuga, de data asta și concentrarea. Oficial sunt titulară. Mă rog, să sperăm că de data asta voi fi titulară 4 ani ) căci la cum sunt eu de crazy și fix cum spuneam cu "du-te-vino" nu știu dacă rezist 4 ani într-o școală. ) Deja am început cu stângul și am impresia că șefă-mea nu mă prea înghite dar măcar am clasă ok, ca și comportament, anul ăsta și se compensează una pe alta, ce să zic. ) Plus că primesc și mâncare aproape zilnic de la copilași deși iar nici asta nu știu dacă e de bine, dacă mă avantajează sau mai rău îmi face )
Dar per total e ok, ce să zic, de data asta încerc să rezist. )
Deci mersi, măi, Miss DullCat pentru vorbele bune și încurajatoare primite mereu de dumneata pe aici. M-au ajutat, să știi. Ține-o tot așa și încurajează-i pe cât mai mulți pe aici, te rog!