Ma tot gandeam asa, omu cand moare, ce simte? Cum se rupe firul, adica esti constient tot si iti vine randul? Cum se face trecerea in nefiinta, cum se taie totul, vedere, auz, constiinta?

Apare asa ca o ameteala si te duci dulce si se dilueaza constiinta?! Sau..cum dracu, bine nu stie nimeni, dar zic asa ca pareri sa aud si de la voi, cum va imaginati asta.
Sau te simti ca dracu de nasol pana se taie constiinta?!
Adica sa nu simti senzatia aia de sufocare cumva. Sau ce dracu se intampla cand crapi?

Ma cam gandesc asa temator la asta, ca mai bine iau ceva cand voi imbatrani decat sa fiu constient cand se rupe firul.

Plus asa ca mi se pare aiurea, adica ramane casa, calculatorul, netu, TV-ul si tot, si eu ma duc dracu`.
E cam de cacao treaba.
Adica lumea merge mai departe bine mersi si fara noi la o adica, hmmm, ce aiurea.

Adica ma joc de ex Train Simulator Romania, si deodata crap. Vin altii, intra, jocu merge mai departe ca si cum eu eram cucu bau pe aici, adica nimic.
Imi ia casa si tot daca n-am rude, daca am, le ia ei, or plange o luna doua, apoi isi vad de viata lor cum e si normal de fapt.

Aveam asa in cap ca vesnic voi trai cumva, stiu ce era o prostie, dar asa parca gandeam. Daca s-ar duce tot globu odata cu mine sa zicem ca era, dar asa, sa nu mai apuc eu sa vad cum e lumea peste 150 ani, sa nu mai apuc tehnologii noi, suna asa deplasat si trist.

Nu cred ca o sa te ajute raspunsul meu, dar incerc. Nu te mai gandi la aceste intrebari pentru ca e posibil sa intri intr-o depresie crunta. Dupa ce a murit mama mea, in perioada sarbatorilor nu suportam sa vad oameni zambind, ma gandeam cum ei pot trai cand eu am simtit ca am murit si ca nu o sa mai zambesc vreodata in viata mea. E normal ca dupa o perioada oamenii sa isi vada de treaba lor, ar fi egoist din partea ta sa te gandesti(asa cum am facut si eu) ca ei trebuie sa sufere dupa tine la infinit.Traieste-ti viata in fiecare zi cu pasiune si mori demn, nu cu anumite substante/pastile. Sunt oameni care au murit de cancer, unde durerile sunt crunte si nu spuneau asta.

Mie nu mi sa pare trist, ba chiar el bine sa mori. I-a imagineazi Icum ar fi sa trăiești 200-300-400 de ani poate chiar mai mult. Mie mi se groaznic până la urmă te plictisești de tot și ti-ai dori sa mori.
Eu mi-aș scoate ochii la un moment dat. E hooror. Suna bine in teorie daca vrei să trăiești ceva mai mult dar când te duci in extrema cealaltă. Deja poți să o iei razna.

Viața unui om e destulă câtă ii, nu ai ce sa faci mai mult pe pamant. Până la urmă suntem numai niște bucăți de apa mișcătoare, nimic mai mult, nu crapi nici unde că nu ai unde sa pleci, nu te duci nu știu unde pe lumea cealaltă, astea sunt basme, ramai tot aici, numai că ce pierzi sunt amintirile.


Si calculatorul ăla mai are nevoie uneori de o schimbare de Windows de la prea multi viruși, așa și creierul uman, asta nu înseamnă că s-a șters totul, baza sistemul de operare tot ala e, numai că nu e încărcat cu memorie.

Cum se face trecerea in nefiinta?
La fel ca trecerea în ființă. In-conștient.
jocul merge mai departe
Da, jocul a început fără noi, și va merge mai departe fără noi.
Veșnic voi trăi cumva.
Da, viața așa a decis, că ea, viața va trăi veșnic, de aceea a inventat reproducerea. Eul este un soft individual care moare, se termină, este vremelnic. ADN-ul și ARN-ul este un soft colectiv care se continuă mai departe prin urmași. Astfel el este veșnic, Nu știe el ce este veșnicia ( doar eul știe) dar știe că nu vrea să fie vremelnic.
Orice entitate pe lumea asta care nu este vie e vremelnică. Viața (ADN și ARN) nu mai este vremelnică, dar este singura structură non vremelnică, care tinde spre veșnicie. De aceea vrem pe Marte, cu toate că costă mii de miliarde, și vom vrea spre alte stele, ca OZN-urile, ca să putem supra viețui ( nu noi, eu și dta, ci ADN-ul și ARN-ul nostru) peste 5 miliarde de ani, când soarele se va stinge.

Nu te-ai plictisi, ca erai genetic programat sa nu te plictisesti nici 100000 ani, plictiseala vine din creier, de la reactiile chimice care pot fi si altfel.
SI nu e asa oricum, n-ai vazut ca oamenii vor sa traiasca cat mai mult? Ei vad viata frumoasa la infinit, aia sanatosi, ca aia cu probleme sigur ca simt ca li se infunda.
Se bucura si cand bea o cafea si se uita la cerul liber, si vor sa se repete asta la infinit, sau ceva de genul.

Au pasiuni, dorinte, bucurii destule si diferite pe care le repeta in bucla si niciodata nu se plictisesc.
Pai si eu, am 6-7-8 pasiuni pe care le rotesc de cel putin 20 ani, si nu m-am plictisit deloc.
Ce mi-e ca le rotesc 50 ani sau 500?! E tot aia.
Unde scrie ca ma bucur de eld doar 70 ani si dupa aia nu?! Dat fiind ca intensitatea bucuriei nu scade in 60 ani, de ce ar scade dupa, si n-ar scade dupa 500 ani?

Nu ma ia depresia mai tare decat e, dar ma gandeam asa ca idee.
Nici n-am zis ca lumea trebuie sa sufere, am zis ca e normal sa isi vada de viata, insa ma miram asa doar, ce nesemnificativi suntem pe pamant.

Insa interesant e cum se face trecerea, ce simte omul ala cand se duce.
SIngurii care ne pot spune, ar fi aia care au fost 95 % de momentul ala aproape din n motive, dar apoi si-au revenit, am cam gresit ieri cand am zis ca nu ar sti nimeni.

Daca se taie firu asa frumos cum ai adormi, e ok, dar sa nu fie nasoala senzatia. Adica de preferat e sa se duca creierul primul, nu invers, sa se opreasca oxigenul si in urma la asta sa se duca creieru.

In mare parte e corect ce zici, dar cu trecerea aia nu stiu cat de bine ai zis. Insa de ce dracu ne-am mai nascut ca sa murim!? Ce rost are venirea noastra aici, plecare, venirea altora, ca pamantu ar sta f bine si fara noi, cum stau n planete, deci nu vad ce atata batalie ca noi sa existam, atata batalie pe reproducerea asta.

Era vorba de senzatie, adica ideea este daca omu se duce frumos sau sufera, in sens ca de fapt ce cauzeaza decesul? Oprirea inimii? Pai daca e asa e f nasolie, ca mori sufocat.
Daca moare creierul direct, e bine ca nu simti mare lucru, nu simti trecerea aia de la constienta la neconstienta, dar nu cred ca e asa.

Depinde de la om la om cum gândește si in ce crede.Eu pot sa iti spun ce auzeau de la bunici si cu ce asociem eu toata treaba asta.
Eu fac parte dintr-o familie de ortodocși.Nu oi fi eu ce-a mai credincioasă da nah, am o religie nu sunt atee sau cu știința.Asa ca am inteles ca omul cand moare (erau povești prin zona mea) simte ceva dinainte.Cat de tanar sau bătrân ai fi (mai ales batran) simt dinainte cu ceva timp ca ceva nu e in regula sau au ceva sentimente ciudate, activități sau dorințe mai diferite sau pur si simplu inconștient prevăd asta.Pe urma cand moare iti dai seama, e in functie de cum mori, ca uni in accidente sau întâmplări mai nașpa si atunci simt durere până nu mai pot sa îndure plus ca pierd sânge li se distrug organele si leșină pur si simplu, si uni doar adorm cum s-ar zice.Pe urma uni religioși zic ca iti apar îngeri păzitor ce te duc sa iti vezi toata viata, sa iti vezi faptele bune si cele rele, sa tragi concluzii ca la urma sa fi judecat si trimis unde considera cel de sus ca meriți.Multi spun ca trebuie sa faci dezlegari la biserica si pomene pentru a avea o sansa mai mare sa mergi într-un loc bun.In timp ce alții spun ca te reancarnezi, iar alți ca pur si simplu nu mai exiști si doar putrezesti.
E in functie de ce considera fiecare, ca de intors nu prea sa mai intors nimeni sa ne zică.

Da, nu am pus accidente si altele, eu am zis cand mori de moarte buna cumva, mda, pot avea tot felul de senzatii.

Pai daca nu s-a intors nimeni sa zica, de unde stiu religiosii ca vin ingerii?! De aici iti dai seama ca e doar o simpla fabulatie.

Singurii care pot spune, sunt aia care au fost la milimetru sa se duca, adica care au ajuns in faza aproape de ruperea firului, si cumva si-au revenit.

Adica cand constient au inceput sa intre in faza de duca, nu vrajelile alea cu moartea clinica unde sunt inconstienti, si au halucinatii de la lipsa de oxigen, si dupa aia vin si o iau de real, si prostesc pe fraieri ca a vazut nu stiu ce, iar biserica se foloseste de asta ca sa intareasca oamenilor credinta.

Sper sa nu te bag in sperieti, dar aici depinde, da, ideal ar fi sa mori linistit in somn fara durere, dar nu mereu e asa. Oricum ar fi totul trece.

O sa iti spun din propria experienta, atunci cand am dat fata in fata cu moartea, cand eram mai aproape de intuneric si mai departe de lumina.
Eram pe vremea cand infloreau salcamii si, m-am urcat intr-un salcam, slab din fire, eu insa puternic afectat de ea, ca nu am mai tinut cont cand am urcat in copac si dus as fi fost dupa aceea.
Greseala mea a fost cand am imbratisat o creanga mai mult decat pe alta.
Sperand ca nu o sa divortez de vreuna, am divortat de amandoua, fara avocatul diavolului Laughing.
La un prim contact cu solul, neuronii mei s-au imprastiat, cerul s-a intunecat, si apoi auzit-am ecouri, glasuri care strigau din copac: " Sunt salcam blestemat, de ce mi te-ai urcat? Iata ca spinii mei sunt dovada ca am fost blestemat."
Apoi ceva inabusit, dupa aceea nimic, si m-am nascut din nou dupa 2 ore cat am stat in somnul cel de moarte.
Am vrut sa iti scriu mai simplu experienta mea de viata si de moarte dar au iesit figurile de stil la suprafata .

Da, ai dreptate, de aia cand ma simt mai rau in viitor, o sa iau ceva si ma duc cum vreau eu, nu cum vrea altceva sau altcineva.

Bine tu cumva ai intrat intr-o inconstienta de la lovitura, nu stateai linistit si erai pe drumul sa te stingi, ai avut si putina halucinatie de ai auzit glasurile alea.
Insa oricum interesanta experienta ta.

Ideea e cand esti constient fara nici o trauma, stai pe pat la TV si incepe drumul carte stingere, fara confuzii si altele.

Ideea este ca atunci cand esti aproape de moarte primul simt pe care il pierzi este vederea, apoi sunetul, dar asta dupa ce auzi in ecou vorbele din jur, eu am auzit doar aceste cuvinte: "Beniiii a cazuuuut diinn copaaac!"

Eu cred in viata de apoi, pentru ca am mai avut o experienta, una f rara si neexplicata de stiinta, cand in fata ochilor mei mi-a aparut o lumina mare, de a umplut tot locul in care ma aflam, si apoi a revenit la normal.

Am inteles, ce ai vazut a fost o iluzie, nu a fost real, deci nu e vb de nimic de lumea de apoi. Nu lua tot ce vezi si simti ca si real, ca multi se pacalesc asa.
Creieru e in stare sa faca iluzii f de calitate de nu te prinzi ca nu e real.

Nu chiar, ca eram constient de realitate, deci nu traiam intr-un vis ca sa zic ca e o iluzie.
Ori stiinta de azi e mica, nu mare Mo, ca sa zici ca nu exista nimic dupa moarte.
Nici ea nu poate sa se pronunte decat prin instrumentele sale de azi, nu prin altele de maine, ca stiinta maine se poate schimba la 180%, si tu iesi mai pacalit decat altii.
Asta cu lumina nu mi s-a intamplat doar mie, ci multora, chiar oameni cu renume, profesie de medic smd.

"În timp ce detectarea biofotonilor a fost raportată de mai multe grupuri, [3] [4] [5] ipoteze că astfel de biofotoni indică starea țesuturilor biologice și facilitează o formă de comunicare celulară sunt încă în curs de investigare, [6] [7] Alexander Gurwitsch, care a descoperit existența biofotonilor, a primit Premiul Stalin în 1941 pentru munca sa. [8]"
Sursa: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Biophoton

Pai da, erai constient de o realitate falsa, tocmai aici e. Se combina realitatea cu iluzia aia.
Iluziile nu-s vis, este o realitate falsa, vezi un scaun in camera dar de fapt el nu exista, dar il vezi asa real ca juri ca exista.
E asa bine facut, ca uite, te-a convins ca a fost real ce ai simtit, vazut, trait

Nimeni nu a demonstrat ca dupa moarte e ceva.

Cred că eliberare apoi vede luminița de la capătul tunelului.

Mda, nu stiu daca simti eliberare, am putin frica de momentul ala. Ca daca se opreste inima, simti lipsa aia de aer pana mori, nu e asa usor.

Dacă ai norocul să mori în somn (la bătrânețe) nu simți nimic.

Daca ai noroc, daca n-ai, cel mai bine e sa o faci singur cand simti ca nu mai poti, ca sa controlezi tu cum mori, nu sa mori la voia intamplarii sa stau la mila norocului.