Nu vi se pare că procesul de standardizare și nivelare omoară o limbă, o transformă dintr-o amestecătură pestriță de graiuri organice, vioaie, vesele, senine, într-o limbă de lemn, artificială, monotonă? Parcă limba își pierde ceva din sensibilitatea ei.

E o chestie de eficienta aici mai mult decat altceva. Nu poti avea un stat cu legi pe care trebuie sa fie cuvant cu cuvant identice pentru toata lumea fara sa existe un anumit nivel de standardizare. Putem ori sa vorbim toti cum ne este prescris, ori sa folosim o lingua franca. Cum la latina s-a renuntat de cateva sute de ani, alta varianta mai buna nu avem.

Oricum nu sunt neaparat de acord. Cand o limba e vorbita in acelasi fel de toata lumea, apare oportunitatea de a-i adauga valoare si importanta prin ce se publica si se vorbeste in acea limba.

Poate era mai bine să rămână latina, care e o limbă moartă.

O dată cu crearea unui standard lingvistic și răspândirea lui, o pleiadă de dialecte locale, cu o sonalitate mișcătoare, cu o tonalitate vivace și cu expresii și cuvinte fascinante, ale căror singur ghinion și singură năpastă a fost de a nu fi alese drept limbă standard, zac pe pat de moarte, înconjurate de nepăsare și indiferență.
Mă refer la graiurile României, cu idiomurile și vocabularul lor pestriț: amintește-ți de graiul maramureșean, cum palatizează consoanele - să nu mai vorbesc de cuvinte precum "cătană" -, adu-ți aminte de cum în nordul Moldovei și în Bucovina se folosea mai mult ca perfectul analitic: "am fost dus" în loc de "mă dusesem". Gândește-te la dialectul englezesc din Northumbria, singurul care a mai păstrat pronumele "thou", sau la sutele de dialecte italiene, care-și dau ultima suflare.