Oamenii care au gastrită se mai pot înfometa?
Știam că dacă suferi de gastrită trebuie să mănânci regulat, nu?

Am înțeles eu bine, gastrita de fapt este ulcerul stomacal?
Deci nu ar fi ok să ne înfometăm dacă avem probleme cu stomacul? Dacă o facem se agravează gastrita asta? Se poate ajunge la cancer la stomac?

Ar ajuta în astfel de situații, Omeprazolul și tot felul de pansamente gastrice?

Și dacă există și probleme cu tiroida, înfometarea asta ar da și mai peste cap tiroida/metabolismul?

Dar ficatul s-ar mai regenera?

Aia care cred ca infometarea rezolva problemele de sanatate sunt spalati pe creier.

Blablabla... infometare, regenerare. De ce ai nevoie pentru regenerare celulara? Exact, de proteine. De unde vin proteinele? Din cer, de la bunul dumbniedzau, nu? Cute, but wrong. DIN MINCARE! Acum, aduna astea de mai sus, pune-le intr-o ecuatie, si rezolva. Hai, ca poti!

Mai bine stai nemancat 16 ore pe zi (post intermitent) decat sa mananci alimente care irita mucoasa gastrica. Asta daca mananci alimente iritante. Si postul asta are beneficii

Mai, mergi la medic si lasa infometarea.

Toate sunt corelate. Dar nu există boli ci bolnavi. Medicul decide tratamentul personalizat.

Si eu am si dorm cu 3 perine sub cap, care e problema.

Eu nu cred asta.
Eu vreau să fac asta.
Și e problema mea.
Nu pentru post, nu pentru God, nu pentru slăbit, nu pentru adami, ci pur și simplu pentru a mă răzbuna pe viață.
Când am un zvâc din ăsta cel mai bine e să tragi la curățenie sau orice pe muncă fizică, hobby sau înfometare ori mâncare haotică.
Oricum tot e mai bună decât tăierea, right?
Dar pe care nu o să o practic niciodată. Că mi-e prea frică de ea. )
Dar am vise în care totuși mă autopedepsesc cumva ori asta, ori înebunesc.
Și oricum se anunță vremuri tulburi în lume, războaie și foamete, de ce să nu încep Survivor-ul meu interior, de acum?

Dar îmi vine să vomit de la nemâncare. Oare ăsta să fie un semn al gastritei, nu?

Păi mâncarea oricum îmi face rău. Și am un zvâc pe care nu știu cum să-l canalizez.
Voiam să ies iar la alergat în miez de noapte, dar am răcit iar și mă doare și coloana și abia mă pot mișca și nu cred că voi putea ieși la alergat ca să-mi dau duhul pe acolo. )

Îmi rămâne doar mâncatul compulsiv sau înfometarea ori tăierea pe undeva. )
Prima oricum o fac de ani de zile și deja mi-e lehamite de mâncare, vreau ceva nou drastic și puternic, să-mi demonstrez mie că pot fi precum actrițele alea din filmele horror, care la final au învins răul și au supraviețuit, singure, apărându-se de rău.
Iar tăiatul pe mâini, încă nu am ajuns în acel stadiu. ) Și plus că oricum nu vreau să am cicatrici. Însă vreau ceva ca să mă simt mai puternică, ok? Și să mă pot răzbuna pe tot.
Decât să ucid pe cineva, mai bine mă ucid pe mine încet, dar sigur. )

Și să văd cum fac totuși să fac și ceva exerciții de autoapărare prin casă. Dar aștept să-mi treacă coloana. Mă ucide durerea asta.

Pai lasa alergatul, iesi la MERS. Zilnic. Iti bagi frumos niste casti in urechi si nu te intereseaza ce se intampla.

Mi-a revenit anxietatea.
Chiar nu mai pot ieși nici ziua, nici noaptea.
Nici la magazin nu mai pot ieși, aici în apropiere.
Am făcut sacrificiu doar de vreo 2 ori, lunile astea să ies la magazinul de lângă bloc, pentru pisi, să-i iau mâncare din aia la plic.
Nu a mea, că nu am decât papagali deocamdată. Însă am o pisică portocalie, eu o numesc Garfield și e mascota și vedeta cartierului nostru, că am observat (de pe geam) că toți o îndrăgesc și pupă când trec pe aici. Și doamnele de la magazinul de lângă bloc îi dau mereu pliculețe din alea de pisici lu' pisi. Iar de două ori când am ieșit toamna asta afară și m-am regăsit cu pisi, o venit cu niște ochi pătrunzători, dulci și frumoși la mine, de parcă mă implora să-i dau mâncare.
Și doar pisi m-o făcut să mă duc în magazinul ăla să cumpăr mâncare pentru ea. Și o dată când i-a fost rău mamei și chiar avea nevoie de ceva. În rest nu ies din casă. Doar de nevoie.
Dar pisi da, m-a mobilizat să mi fac curaj. Cred că am înțeles în sfârșit ce e iubirea.
Doar iubirea poate mobiliza un om cu anxietate socială să-și scoată capul în lume. )
Și m-a ajutat și PufulețiGratis că o vorbit cu mine când am mai ieșit. Chiar e o amică pe cinste.
Nu credeam că o să întâlnesc și pe cineva fain pe această platformă.
Deja după experiențele cu animale și sucuri, mi se cam tăiase și de platforma asta.
Dar PufulețiGratis s-o dovedit a fi o amică adevărată și o fată pe cinste.
Ca și-n viață, așa și platforma asta. Oameni și oameni întâlnim.

Jeez... si eu tot stateam in casa la greu intr-o perioada. Dar aia era cu niste ani in urma. E un bulgare de zapada treaba asta. O avalansa de fapt. Odata pornit tavalugul...

Nu știu, dar pe mine una, m-o terminat rău de tot anxietatea asta. Dar și banalitatea asta (când nu am job și automat nu prea am contact cu oamenii și nici bani) și nebunia când am job, dar mă cert cu lumea și acumulez de toate și tot în anxietate o dau.
De fapt e chiar un paradox ) când nu am statut, bani sau job am anxietate socială că mă simt sub ceilalți oameni, iar când în sfârșit am job și evident și banii mei, dar și mai scap de anxietate socială prin prisma jobului și a statului printre oameni, scap de pragul de anxietate socială, dar îmi crește automat anxietatea generală și chiar oleacă paranoia, că mă cert cu toți, că am impresia că lumea mă bârfește sau nu suportă, că mă simt atacată și trădată, că adun multe de la job și răbufnesc sau am frici (că nu mi-am făcut jobul bine, că nu am mulțumit lumea suficient) așa că, oricum ar fi, oricear fi, cu job și activitate ori fără job și fără activitate, printre oameni sau izolați, oamenii predispuși la anxietate și nevroze, nu scapă de ele, orice-ar fi. )

Secretul e sa te autoeduci astfel incit sa nu iti mai pese asa de mult de ce zice/face lumea. Inclusiv aia pe care ii consideri apropiati/familie.