Oare de ce credem in ce spun oamenii despre noi? daca cineva iti spune ca esti cumva il crezi sau te prefaci ca nu il crezi si prin interior plangi sau ce faci?

Il cred, par nepasatoare si plang pe interior.

În unele cazuri se ia în considerare ce spun unii în legătură cu o anumită persoană, dar asta nu înseamnă că acea persoană crede în ce spun aceia.

Eu stiu cum sunt si ma cred pe mine, daca cineva spune ca sunt intr-un fel, iar eu stiu ca nu sunt, evident ca nu il cred. Il cred doar atunci cand si eu stiu ca sunt asa. Eu ma cunosc cel mai bine, nu poate sa spuna cineva ca sunt intr-un fel, daca eu stiu sigur ca nu sunt asa.

Nu ii cred, dar imi pun semne de intrebare pentru ca uneori nu inteleg ce naiba fac de unii ma cred fitoasa

Mie chiar nu imi pasa. De ce sa te deranjeze sau sa suferi, practic pentru nimic? Eu nu imi consum energia pe chestii de genul. Daca pe cineva il deranjeaza prezenta mea sau ceva ce are legatura cu mine e liber sa ma ignore. Va fi placerea mea sa nu il am prin preajma. Deci eu ascult parerea altora, insa e la latitudinea mea daca sa cred ce se spune despre mine, insa in nici un caz nu am de gand sa plang pentru ca x sau y ma considera asa. Pot trai fericita si fara parerile lor.

De obicei, daca ce spun altii despre noi este ceva pozitiv acceptam imediat si nu petrecem prea mult timp gandindu-ne la asta. In schimb, daca cineva spune un lucru nu tocmai dragut, de cele mai multe ori asta tinde sa ne afecteze intr-o oarecare masura si sa ne schimbe starea de spirit. Ideal ar fi sa analizam ce a spus acel cineva si sa vedem daca avea dreptate, cautand apoi sa ne imbunatatim pe noi insine. Nu trebuie sa negam instant cand cineva ne critica, deoarece si criticile sunt bune si pot fi constructive.
Totusi, daca cineva nu are dreptate in legatura cu noi, ar trebui sa ii dovedim asta si apoi sa trecem mai departe.

De obicei ma dau altcineva in preajma oamenilor de asta nu prea ma intereseaza parerea lor.
Mai nou sunt destul de nesimtit, batjocoritor si egoist.
Si asta se observa si la scoala si pe afara.
Nu mai las pe nimeni sa ma cunoasca intr-adevar, sa ma considere un om nesimtit, fara empatie, fara simturi si este perfect.
M-au afectat destul cand ma dadeam chiar eu, acum sunt mult mai bine, nu ma mai *** nimeni la cap intr-una, nu ma mai simt prost daca mi se adreseaza cu ceva jignitor la fel fac si eu, si crede-ma n-am crezut ca am s-o spun vreo data insa ma simt super bine.
Da, stiu nu este o rezolvare insa per moment nu am altceva mai bun.
Cred ca doar o data mi-am aratat cine sunt eu de fapt, cand era sa se innece o colega, eram cu inca doi colegi, unul a inceput sa urle si a fugit afara, iar celalt a inghetat, nimeni nu se astepta ca in timp ce ei sunt socati si infiorati eu sa sun la salvare si in acelasi timp sa ma zbat acolo s-o ajut sa nu se innece, a picat dintr-una, a inceput sa aiba frisoane si pe langa acesta vomita cu gura inchisa, daca nu o ajutam cred ca murea innecata.
De atunci ei 3 se uita ciudat la mine de cand m-am schimbat atat de radical.
Asa ca, nu stiu daca procedez bine, insa imi place.

Parerea noastra despre noi insine e una subiectiva si din acest motiv a celorlalti ar putea fi mai corecta, fiind obiectiva intr-o mai mare masura

Dacă toți îți spun că ai o problemă, înseamnă că chiar ai. Depinde cine și ce îți spune.

Haha. Mie în ceea ce mă privește mi se pare pe dos. Mai bine să ai încredere în judecata ta, dacă judeci bineînțeles, nu în a altora, care pot fi mult mai subiectivi ca tine. Pentru asta trebuie să te cunoști. De exemplu dacă ai o opinie, te întrebi mereu. De ce cred asta? Și dacă nu poți veni cu argumente solide înseamnă că ești subiectiv. Desigur e greu să faci așa ceva. Nu e ușor să gândești pentru tine și se vede în societatea de azi asta.

Depinde. pe interior probabil ca te poti "evalua mult mai bine decat ceilalti", si totusi in ceea ce priveste felul in care esti pe dinafara(si nu ma refer numai la fizic), altii, cred eu, au o judecata mai obiectiva