Pentru ca nimeni nu se uita la ce are ci se concentreaza pe ceea ce nu are. Fiinca mereu ti minte mai bine clipele urate decat cele placute si o multime de astfel de exemple. Cred ca asta tine de psihicul nostru suntem mereu concentrati la altceva, alergam dupa bani, si nu dam importanta lucrurilor cu adevarat importante cum ar fi oamenii de langa noi, uitam sa -i apreciem, nu le dam importanta iar cand ne lipsesc, simti un gol, simti dorul simti ca nu l ai apreciat cand a fost langa tine.
Nu la asta m-am referit si la faptul ca nu avem capacitatea de a aprecia ceea ce avem, sufletul asta de care vb si tu de ce nu are capacitatea asta?
Pai te-ai exprimat gresit, ar trebui sa-ti asumi asta, nu sa reactionezi urat.
Nu stiu daca de suflet tine asta.
Sufletul are conexiuni, sufletul iubește, sufletul interactioneaza cu alte suflete, nu cu corpuri.
Conexiunea dintre suflete nu este intrerupta nici macar de moarte.
In schimb, aprecierea prezentei fizice tine mai mult de ratiune.
In schimb, aprecierea prezentei fizice tine mai mult de ratiune.
parca spuneai ca iubirea este un act spiritual, ratiunea nu tine de iubire nici stiintific vorbind
Incearca sa mai citesti o data ce am zis.
E o discutie prea lunga sa explic detaliat, poate altadata.
Nu stiu de ce, eu apreciez mereu ce am, ca daca nu apreciem acum, degeaba regretam dupa aia. Trebuie sa pretuim ce avem mereu, nu prea inteleg de ce oamenii nu fac asta, adica multi oameni.
Dupa ce persoana nu mai este, zic ca asta a fost, am facut tot ce am putut sa fie bine, regret ca nu mai este, asta clar, dar nu regret ca nu am apreciat-o (daca era de apreciat, evident).
Nu trebuie sa fiu sarac ca sa stiu cum e si sa apreciez ca as avea bani, e logic ca daca nu as mai avea ar fi nenorocire, un mic exercitiu de imaginatie si e de ajuns, e doar un exemplu.
Nu trebuie sa pierd un lucru ca sa-l apreciez. Daca il duce mintea pe un om, stie rapid cum este fara acele lucruri fara sa le piarda neaparat.
Trebuia sa te prinzi ca a formulat putin incorect intrebarea din neatentie, si nu a facut-o intentionat, era vorba de ce apreciam omul de multe ori doar dupa ce l-am pierdut. Puteai sa spui ca e incorect fara sa vorbesti cu tenta insultatoare.
Nu nu, nu tie ti-am zis, ei i-am zis ca insulta! Uite-te atent ca ei i-am scris ieri.