Eu cred din cauza rețelor de socializare care au creat tot felul de așteptări, în principal.
Nu ne confruntam, suntem adeptii ei.
Ne construim vietile de asa natura ca nu prea ne mai putem "uni destinele", fara a pierde multe avantaje ale burlaciei. Ne orientam mai mult spre cariera si chestii materiale, si nu prea ne stresam de "singuratate", sau mai direct spus, nu trage nimeni spre familia traditionala/viata simpla pe care o duceau generatiile de acum 40 de ani.
La noi e mult mai complicata compatibilitatea, dar si produsul final este mai calitativ (la aia 20-40% care nu sunt singuri). Nu mai sunt atatea familii violente, nu mai stau impreuna cei care descopera ca nu sunt compatibili. Prin 1980, daca femeia descoperea ca el e nespalat si violent, il cam ducea in spate. La fel si cei care aveau "norocul" sa se insoare cu o kurwa: o bateau, dar o pastrau. In prezent lucrurile astea sunt redflag-uri in dating-ul "casual" la 38 de ani, dam ghost si mergem mai departe solo. Nu tinem neaparat sa ne gasim partener, preferam un solo de calitate decat vreo pacoste.
Bun, dar una este sa nu fii intr-o relatie si alta este sa nu ai prieteni, amici, oameni cu care poti vorbi. La asta ma refeream eu nu la lipsa unei relatii amoroase.
Pe aia fara prieteni nu pot sa-i inteleg. Poate au avut nesansa mediului nepotrivit, sau au trasaturi/probleme de comportament care ii impiedica sa se imprieteneasca.
Unii sunt foarte anxiosi, altii antisociali sau doar egoisti.
Am observat ca foarte multi au conceptii gresite despre prietenie, cred ca a avea un prieten este ca un membru de familie gratuit, pe care il activeaza cand au ei nevoie. Nu le trece prin cap ca trebuie sa ofere acelasi lucru in schimb, nu-si dau seama ca un prieten are si el viata lui, nevoile lui (de la prieteni). Asteapta doar avantajele prieteniei.
Sau nu ofera nimic prin statutul/nivelul lor. Ajung la 20 de ani inca neingrijiti, saraci si aerieni, se pomeneste numele lor doar in propozitia "Nu-l chema pe..."