Încearcă să mergi pe partea tech sau pe partea de figurine de masina sau poate bere depinde ce ii place
Gandeste-te cate tipologii pot exista: fermierul, intelectualul, sportivul, artistul, conservatorul, practicul, mecanicul etc.
Ce sa faca fermierul cu un volum de Baudelaire? Se sterge undeva.
Zi si tu ceva despre el, altfel e greu.
Dacă ești o "amică" oarecare și nu faci parte din familie sau prietenii foarte apropiați, un simplu "la mulți ani" e suficient.
Pentru că n-are sens să îi iei cu un cadou care ar fi disproporționat față de gradul vostru de apropiere și ar putea creea interpretări iar apoi situații jenante. Eu așa consider.
Ai zis bine, dar lasă și tu imaginația să zboare nițel și să ne gândim că-l place puțin, chiar dacă 'deocamdată' e doar o amică oarecare. Cu ce 'gift' ai incerca să-l cucerești?
Știu și eu? O "amică" care-l "place puțin" pe bărbatul trecut de 35 de ani (probabil însurat și cu copii, la vârsta asta)... neuronii mei ar înălța disperați banere cu "FUGI", "NU TE COMPLICA", "N-AI ALTCEVA MAI BUN DE FĂCUT?"
Așa că, probabil ar fi necesar ca @ciudățica să dea toate detaliile, pentru că sunt multe ramificații, iar în cazul ăsta, cadoul ar trebui țintit exact, altfel poți risca o mișcare care să te trimită într-o zonă pe care nu ți-o dorești.
Eu m-am adresat barbatilor de peste 35 de ani de pe TPU. A fost o intrebare adresata lor, personal. Voiam sa vad gusturile dansilor. Am zis eu ceva de vreun X barbat? De ''el'', 'lui'', pronume personale sau tonice?
Inainte sa tastati, mai cititi si voi intrebarea aia, ca doar la intrebarea pusa raspundeti, nu la altele inventate de voi.
Este valabil ceea ce i-am spus lui plato.
Eu m-am adresat barbatilor de peste 35 de ani de pe TPU. A fost o intrebare adresata lor, personal. Voiam sa vad gusturile dansilor. Am zis eu ceva de vreun X barbat? De ''el'', 'lui'', pronume personale sau tonice?
Inainte sa tastati, mai cititi si voi intrebarea aia, ca doar la intrebarea pusa raspundeti, nu la altele inventate de voi.
Amicele nu prea fac cadouri decat daca ar vrea sa ii fii mai mult de atat. Daca mai esti si insurat mai bine refuzi cadoul, daca ar fi.
AnonimA întreabă:
andreutza_4339 întreabă: