Depinde.
Sunt împotriva suferinţei inutile, în special celei iremediabile, fără sfârşit (în timpul vieţii), deci în unele cazuri mă văd nevoită să fiu pro eutanasie (o injecţie letală şi nedureroasă, nu vreun mod barbar) din empatie, compasiune, milă pentru cel care suferă inutil (deseori nici nu înţelegând de ce) şi incapacitate de a-i fi curmată suferinţa în alt mod, iar în altele, când există soluţii mai bune şi suferinţa gratuită poate fi evitată/încetată (prin adopţie, sterilizare, un tratament medical...), sunt anti eutanasie şi pro viaţă. Asta în cazul animalelor non-umane.
În cazul oamenilor (care pot decide singuri pentru ei şi îşi pot comunica decizia) nu am dreptul la replică, este o decizie personală şi individuală.
Consider că fiecare om ar trebui să aibă şi un drept la o moarte decentă, fără chinuri inutile, fără stări înjositoare, fără critici, reproşuri şi ameninţări din partea celorlalţi, fără suferinţă de dragul suferinţei, la alegere.
Interesant e ca o persoana care declara ca are suflet spune ca face **** pe un copil mort...Mi-e rau!
Normal as fi contra si ar fi bine sa fie duse la un centru de adoptii, dar fiind Romania nu sunt bani pentru copii, spitale, educatie de unde si caini si in asemenea cazuri as fi pro pentru ca prea multi oameni mor din cauza lor
Ai fb?
Imi pare rau, nu folosesc facebook. Imi poti trimite un masej privat in caz ca vrei sa discutam, poate o adresa de yahoo messenger.
Pro. Vad ca zici de moarte in chinuri, eutanasierea nu inseamna moarte in chinuri, ci exact invers, dar daca nu se recurge la asta, chiar o sa aiba parte de moarte in chinuri, si multa suferinta inainte; frig, boli, lipsa hranei, apei, lovituri, sunt si ele "suflete" si ma doare "sufletul", dar daca e sa aleg intre o suferinta si mult mai multe, aleg una, care e eutanasierea.
Stiu ce inseamna, dar la noi de cele mai multe ori sunt omorati in chinuri, si poate pentru unii trebuie mentionat maidanezi. dar daca ai de ales intre eutanasiere si viata?
Din cate stiu, moarte le e provocata de o anumita substanta injectata, nu e asa dureros ca atunci cand mori de foame sau te loveste masina si zaci pe marginea drumului cel putin o zi pana mori. Tot eutanasierea o aleg, chiar si pentru oamenii care mai mult sufera decat traiesc, aia nu e viata, bineinteles, daca ei vor asta. Animalele, de fapt tot ce e viu, au nevoi, cand acele nevoi nu sunt satisfacute, apare suferinta, fizica sau psihica. Sa iti dau un exemplu de suferinta psihica la un animal, caine sa zicem. Unul necastrat dar legat are nevoie sa isi dea genele mai departe, tinandu-l legat, sufera, daca il dezlegi, poate sa pateasca ceva. Bine, il poti castra, daca stii ca poti si ai bani.
Eu altceva vreau sa scot de la tine, daca esti pro eutanasiere pentru ca nu iti plac maidanezii sau esti pro eutanasiere pentru ca nu vrei sa sufere. daca se pot salva, daca pot fi adoptati, tot pro esti?
Sunt anti suferinta, daca asta inseamna pro eutanasiere, atunci sunt pro. Am observat ca oamenii adopta caini cand vad ca vor sa-i eutanasieze, ca le e mila, asta e opera empatiei, dar apoi ba nu le dau mancare, ca nu au, ba le dau drumul, si tot pe strazi ajung. Cainii s-au inmultit prea mult, daca ar fi eutanasiati si cei ar caror stapan nu vrea sa aiba urmasi castrati, nu ar mai exista vreo actiune de genul, si am scuti de la suferinta alte "suflete nevinovate" prin nenasterea lor.
Ciau! Daca te referi la eutanasierea cainilor maidanezi, eu sunt pro. Mai mult sufera cainele care nu este ingrijit si nu are ce manca iar statul roman nu are economia necesara pentru un trai mai bun pentru oameni, daramite pentru caini. Nici eu nu as fi de acord sa fie omorati insa alta solutie nu exista.
De ce pui " cand scrii suflete?
Ai auzit de castrare?
Pentru ca nu cred in existenta sufletului si daca nu as pune, m-as contrazice, ce folosesc eu sunt expresii de fapt.
Ce treaba are **** cu prefectura? Chiar daca s-ar castra toti cainii tot nu s-ar rezolva nimic deoarece ei sunt pe strazile din Romania de ordinul sutelor de mii. Oricum, asta este o discutie ipotetica deoarece adevaratii caini care ne conduc vor decide ce sa faca cu ei.
Daca tu nu ai suflet, din cate observ eu, asta nu inseamna ca ceilalti nu au...
O persoana care are suflet respecta toate sufletele! Si animalele si copiii de 4 ani! Chiar daca au murit...
Nu am zis ca nu il respect pe ala, dar uita-te si tu...cati oameni mor omorati de niste idioti care sunt in libertate, un caz nou, unu se duce si injunghie copii pe strada, si a primit numa un dosar penal, ca judecatoru a zis "vai da nue un pericol public" si peste 2 zile a mai injunghiat o fetita care mergea cu mama ei pe strada. Si multi altii care fac poate mai rau de atat si scapa cu un dosar, de parca nu ar mai avea 2-3, si daca vrei continui, iti scriu cazuri pana maine seara si nu termin. si acum ca a murit copilu ala PE TEREN PRIVAT, OMORAT DE CAINI DE PAZA toti sunt pro eutanasiere, in ce tara traim Doamne?
Iti versi nervii aiurea pe cine nu trebuie! "ala" a avut un nume: Ionut! Nu inteleg de ce ai tu atata ura?! Nu a ales el sa moara asa!
In fine, ramai cu ideile tale!
P.S. Sa nu crezi ca sunt Pro eutanasiere! Dar mi se pare josnic sa spui ca faci ceva pe un copil mort! In fine, repet: ramai cu ideile tale...Dar putin respect nu strica! Tu treci intr-o extrema! Coimpasiune fata de caini ai, dar fata de acel copil nu?! Tu ai ura...
Tu citesti ce am scris? Si nu ma ceva pe copil in sine, ma ceva pe cazu "Ionut" ca asa se cheama...Dar eu cu ideile mele, tu cu ale tale, poate intr-o zi vei auzi de mine...
O, asta suna a amenintare? Fie cum spui tu!
Suflet nu exista, daca ar exista, animalele n-ar avea. "A nu avea suflet" e o expresie, deci, de ce n-am? Ca sunt pro eutanasiere? Mai "fara suflet" imi par cei contra, pentru ca obliga pe toata lumea la suferinta. De unde stii ca un caine flamand si bolnav isi doreste sa mai traiasca? Poate nu isi doreste nici sa moara, dar sigur nu mai vrea sa sufere. Tie iti umplu mami si tati frigiderul, ai caldura si pe langa asta, cate plapumi si paturi vrei, un pat moale, ia pune-te in locul animalelor.
Noi vrem saii tratam, luptam pentru adaposturi mai bune, sunt implicata in multe chestii de genul. Si tocmai, ma pun mereu in locul lor, si pentru ca am trecut prin chestii foarte grele stiu cum e. Tocmai asta vrem noi, sa le ajutam. Tu te-ai pus in locul lor macar odata, sa vezi cum e...
Da, si si in locul oamenilor, si al batranilor, am vazut la tv ca unii traiesc cu o jumatate de mar pe zi, pentru ca au pensia mica si taxe si impozite de platit. https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/......8928_n.jpg N-am facut calcule, dar cred ca sunt mai multi maidanezi decat batranei si presupun ca esti micuta si nu stii ce si cum cu banii publici. Cainii fara stapan, sau cu stapani psihopati, ar trebui eutanasiati, spre binele lor si binele altora. Daca oamenii ar avea mai multi bani, ar castra cainii pe care ii detin deja si astfel n-ar mai arunca pui in strada, sau i-ar ingriji bine. Apropo, esti pro eutanasierii sobolanilor? Si ei sunt "suflete".
Chestia e ca multi nu inteleg!
Si mie imi plac animalele de companie (cainii, pisicile, hamsterii etc), dar sa fie in casa, sa aiba un stapan! Dar sunt foarte multi caini maidanezi. Pe cei bolnavi si foarte agresivi da, sunt de acord sa fie eutanasiati sau castrati, sau dusi intr-un adapost! Pentru ca nu mi se pare firesc sa iesi cu teama pe strada de frica sa nu fii muscat!
Dar daca iti pui punctul de vedere esti catalogat "fara suflet". Daca iei aparea unui copil nu e bine...
Toti cainii care nu pot fi fericiti, cat de cat. Unul inchis intr-o cusca de x pe y cm, cum ar fi intr-un adapost de caini, nu cred ca e fericit, nici unul care are stapan, dar e legat. Stiu ca ar trai si ei, dar de moarte nimeni nu scapa, iar daca viata e doar suferinta (ma repet pentru a se intelege mesajul cat de bine posibil), nu vad rostul prelungirii ei, oricum n-o sa mai stie ca nu mai exista.
Pro. Daca as fi contra ar trebui sa ma opun si uciderii mult mai barbare a tantarilor, sobolanilor, gandacilor sau chiar a virusilor si bacteriilor.
Ar fi absurd, nu?
Un virus ai tu in cap unu rau fugi la doctor pana nu-i prea tarziu! cum poti sa compari un CAINE cu un MICROB?
Vitele sunt ucise in abatoare si nu sare nimeni de la protectia animalelor, sa le ia apararea. De ce-ar fi cainii mai cu mot? In unele tari sunt transformati in fripturica si papati, asa cum papam noi puii de gaina.
Stiu, chinezii e cea mai spurcata natie de pe pamant, dar si asiaticii etc. ai vrea si tu sa mananci caini? daca tot e asa dupa mintea aia luminata a ta, de ce nu ne mancam intre noi?
Problema e ca maidanezii sunt enorm de multi, iar oamenii dispusi sa-i adopte foarte putini. Sterilizarea n-a dat nici ea rezultate extraordinare, fiindca ritmul lor de inmultire e foarte mare. O catea poate face peste 5 pui. Prin urmare singura solutie cat de cat eficienta e eutanasierea. Gandeste-te ca de multe ori, cainii se aduna in haite si se salbaticesc, ajungand sa atace oamenii (la fel ca lupii, cu care se inrudesc). Nu au ce cauta pe strazi si punct.
Daca te referi la cainii de pe strazi, sunt PRO.
Atata timp cat nu mai pot fi tinuti in frau, e clar ca trebuie sa scapam de ei. Si cat mai repede.
Iar ideea adaposturilor nu mi se pare una buna. Pentru construirea adaposturilor pentru atat de multi caini, ar fi necesari foarte multi bani. Plus costurile necesare pentru intretinerea lor.
Si cati bani baga statu in buzunar te-ai gandit?
Da, si daca i-ar mai baga si pe aia in adaposturi, pe langa ce mai ia el, te-ai gandit cat ti-ar lua tie?
Sunt contra.Cainii sunt si ele niste fapturi, existente pe acest Pamant.
Dupa faza aia cu copilul omorat, sa se recurga la eutanasiere, mi se pare cea mai mare idiotenie.Adica,sute de oameni sunt omorati de caini datorita faptului ca intra pe teritoriul lor si e normal sa se apere.
Dupa logica asta, ar trebui sa se rascoale toate balenele existente impotriva oamenilor.Si nu ar trebui sa ii omoare doar intro regiune.Ci pe toti, pentru si ei le-au facut sa devina pe cale de disparitie.Intelegi unde bat?
Asa si cu cainii.
Bineinteles daca vorbim de eutanasierea din compasiune 100% pro!
Gandeste-te ca cineva are doua posibilitati:
- sa moara dupa o saptamana de chinuri groaznice strigand de mila
- sa moara cu un somnifer fara durere
Alegerea e clara!
Exista un documentar ce prezinta cazuri extreme la care oamenii aleg de unii singuri sa fie ucisi asistat de doctor si arata multele nuante ale suferintei umane:
http://topdocumentaryfilms.com/terry-pratchett-choosing-to-die/
Nu ma refer la oameni -_- ma refer la maidanezi...
Personal nu vreau eutanasierea, dar cred in castrare.
Dar daca ti-as detalia motivele, nu ai vrea sa le auzi!
Totusi iti zic ca am trait in 3 tari in afara de Romania, si cainii in Romania chiar sunt o problema. Nu am o solutie decat amendarea celor ce hranesc cainii si nu le ofera si:
- ingrijire medicala (si daca ai un copil ce e muscat, nu stii ce boli poate avea)
- cainii in haite sunt periculosi (mai ales impotriva batranilor si copiilor)
In tarile vestice si estice (acum traiesc in Belarus) orice caine prins pe strazi e tinul la hingheri intre 48 de ore si 2 saptamani. Dupa aia sunt ucisi.
Deci cam toti au ajuns la aceasta solutie. Nu zic ca e cea buna, dar asta e solutia aplicata cam peste tot!
Nu merge in Romanica. Exista un film despre asta, Mar adentro.
Vizionare placuta! ("", adica nu e doar sugestie )
Asta era intrebarea?
Pai...contra, desigur daca vorbim despre caini. Daca aducem oamenii in discutie ma ofer voluntar sa le pusc creierii la toti.
Bravo nene, esti de-al meu
Nu mi-ai raspuns la intrebare, copy-paste: "Apropo, esti pro eutanasierii sobolanilor? Si ei sunt "suflete"."
Sa sti ca sunt contra eutanasierii sobolanilor cu coada lunga, ochi mici si urechi mari, si PRO eutanasierii sobbolanilor cu 2 picioare si un creier cat o aluna!
Nu cred, dar daca ai zice ca esti pro, ti s-ar vedea de fapt gandirea.
Gata, am inteles, aveti sufletul de piatra... ajunge, aca e cineva contra sa imi trimita mesaj, daca nu v-am pupat
Contra! Nu trebuie sa ia viata bietilor catei! Sa-i duca la un centru de adoptie! Dumnezeu a lasat sa traim in pace si cu animalele, nu numai noi oamenii.
CONTRA, nu merita omorati, daca ai pus intrebarea asta gandindu-te la micutul IONUT care a fost omorat de un caine maidanez, stiu te doare sufletul pentru saracul copil dar nu trebuie acum sa omoram toti caini si ei au sentimente. Nici eu nu ii iubesc pe toti dar nici sa ii omor nu vreau...
Cainii maidanezi ar trebui sa fie dusi la daposturi spatioase si ingrijiti nu cum se face in Romania dar ma rog...
Oricum CONTRA eutanasierii clar!
Ma pis pe ionutu lor scuza-mi limbajul
Da ma rog... baietelul pe care tu "ti-ai facut nevoile " nu merita o astfel de atitudine din partea ta
Nici maidanezii nu merita o astfel de atitudine din partea voastra, incluziv a ta. Si nu am comentat cum meritati pentru ce ati zis, am tacut si-am inghitit. Da voi repede sariti la cearta, si e valabil pentru toti. Pe maidanezi multi "se f**" sau stiu eu ce...Hai gura mica, cine e el, e un copil ca si mine si ca voi, toti suntem copii, mari sau mici. Daca el a fost muscat de caini de paza, e mai special? Ma mir ca nu vreti sa il canonizati drept "martir".
Mi-e mila de ei. Dar e mai bine decat sa duca o viata in chinuri, deci sa ii eutanasieze. Multi maidanezi au ranit multi copii, e mai bine si pentru noi si pentru ei. R.I.P.
PoeTuL05 întreabă:
anonim_4396 întreabă:
SchutzstaffelSS întreabă:
Schutzstaffel întreabă:
Classiffied întreabă: