In cursul noptii in vis sufletul se afla in calatorie astrala in mod sigur in subconstientul tau acea persoana o data importanta in mod sigur nu mai ocupa acel loc important, nu-ti mai produce nici un ecou in suflet, in inima de aceea ai visat moartea ei, ca in subconstient este mort pentru tine.Vise profunde nu am avut in schimb am avut experiente profunde de viata(dureroase) care m-au impins sa caut sa cercetez si sa aflu multe despre viata despre suflet si viata mea nu a mai niciodata la fel ca inainte.
Nu, n-am visat niciodată ceva care să-mi schimbe viața.
Ce mi se pare interesant e că noi avem episoade de visat pe tot parcursul nopții (somn REM), dar când ne trezim nu ne mai amintim nimic din aceste vise. Mă gândesc că dacă mi-aș aminti toate visele pe care le-am avut, poate unul dintre ele mi-ar fi schimbat percepția asupra vieții. Dar, din păcate, visele acelea sunt pierdute - nu mi le voi mai aminti niciodată.
Întrebarea ta mi-a amintit de o istorioară pe care am auzit-o mai demult. Poetul englez Samuel Coleridge avusese un vis într-o dimineață. Se ridică din pat, se puse la birou și se puse pe scris o poezie despre visul lui. La un moment dat, ceva l-a întrerupt iar când s-a întors nu și-a mai amintit nimic. Poezia, deși neterminată, a ajuns una importantă pentru literatura engleză. Se numește "Kubla Khan". O poți citi aici: https://www.poetryfoundation.org/poems/43991/kubla-khan
Foarte interesantă experienta acestui poet. Stiu si eu sentimentul. Visele se uita extrem de repede, chiar dacă reusesti sa-ti aduci aminte sumar de ele chiar dupa ce te trezesti. De asta am început să le notez în telefon exact când ma trezesc.
Mă gândesc uneori cum ar fi dacă ne-am aminti toate visele pe care le-am avut. Desigur că nu toate merită să fie amintite, dar poate unele ne-ar fi influențat viețile. Sau cum ar fi fost dacă Mendelev ar fi uitat visul pe care l-a avut, în urma căruia a descoperit tabelul periodic al elementelor. Gândește-te cum ar fi fost dacă nu îți aminteai tu de visul acela.
Citisem luna trecută un eseu despre cărți și manuscrise pierdute, scris de un român stabilit în America. Lucrarea e inspirată de romanul "Numele trandafirului" de Umberto Eco, în care ultimul manuscris al părții a doua din "Poetica" lui Aristotel, care astăzi e pierdută, arde într-un incendiu. Eseul enumeră câteva lacune importante din istorie - cărți care astăzi ar fi de mare însemnătate istorică sau culturală, dar care sunt pierdute pe vecie. Menționează acolo chiar și o dramă istorică pe care voia Caragiale să o scrie în momentul morții. Drama aceea n-o vom putea citi niciodată. Așa și cu visele - se creează o lacună ireparabilă când le uităm. (Recunosc că sunt un mare fan al scenariilor de tip "Ce s-ar întâmpla dacă..." așa că mă atrage subiectul.)
O, da, și eu sunt un fan al istoriei alternative și când am aflat de Biblioteca din Alexandria și câte documente s-au pierdut acolo recunosc că m-a apucat ciuda
Sincer nu știu dacă e adevarat sau nu, dar teoria mea e ca visele pe care le uităm sunt mult mai puțin complexe și mult mai puțin interesante. Probabil sunt doar o serie de imagini mentale fără prea mult sens. Iar visele de care ne amintim sunt vise care au avut un impact deosebit asupra noastră și de asta ne și amintim de ele. Deci eu în locul tău nu mi-aș face griji de asta
Interesantă teorie. Dacă e așa, visele sunt ca amintirile: cele importante sunt păstrate, stocate, ar putea fi folositoare iar celelalte sunt uitate. Îmi amintesc că Stefan Zweig spunea în prefața cărții "Lumea de ieri" că, atunci când a fugit de naziști în Brazilia, nu a luat cu el niciun fel de corespondență sau document din perioada din care e cartea și că a trebuit să reconstruiască totul din memorie. El zicea că poate e mai bine așa, că clipele uitate au fost uitate cu un motiv și e mai bine să rămână așa.
Legat de manuscrise, mi s-a părut foarte interesantă o idee pe care autorul a inclus-o în eseu: el zicea că dispariția anumitor opere poate da naștere altor opere noi. De ex: "Inventio Fortunata" e o carte scrisă de un călugăr englez din secolul XIV care detaliază o călătorie a acestuia la Polul Nord, din care a supraviețuit doar un fragment scurt. Ei bine, dacă această carte exista, este foarte probabil ca romanul "Căpitanul Hatteras" de Jules Verne, publicat cinci secole mai târziu, să nu fi apărut (cel puțin în forma în care e astăzi), din moment ce exista deja o carte despre Polul Nord. Ăsta e exemplul dat de autor. Dar se poate juca și invers: dacă cartea despre Henry Morgan, scrisă de un membru al echipajului său, nu ar fi apărut, Rafael Sabatini nu ar mai fi avut de unde să se inspire pentru "Odiseea Căpitanului Blood".