S-ar putea ca unii sa nu inteleaga exact cum ma simt dar as vrea o parere.De mica am fost mai baietoasa si sincer inca sunt,nu imi place in special sa fiu in preajma fetelor ( credeti sau nu,sunt mult mai rele ca baietii si simt ca nu vreau sa am incredere oarba).Nu am prieteni in clasa,nu sunt solitara sau ceva,vorbesc in fiecare zi cu diferite persoane,zambesc, rad dar nu consider pe nimeni prieten.Singura persoana care stie totul despre mine e un baiat pe care il cunosc de aproape 3 ani,suntem prieteni de atunci si nu cred ca as putea sa fiu mai fericita la gandul ca nu sunt singura dar am inceput sa ma intreb cat de mult ma amagesc,ma refer ca stiu ca eu nu sunt singura persoana cu care vorbeste si ati putea sa ii spuneti gelozie sau cum vreti dar ma irita oarecum ( nu simt iubire fata de el daca asta credeati ci doar sentimentul ca vreau ca eu sa fiu cea mai importanta pentru el cum si el e pentru mine, e gresit si o stiu dar mereu am tot felul griji irationale si...cred ca imi e frica sa nu pierd singura persoana care e alaturi de mine).Cam in fiecare zi regret o persoana minunata pe care am lasat-o sa imi scape printre degete,el e ocupat zilnic si din cauza ca nu vreau sa fiu o grija in plus uneori nu vorbim deci ma inchid in mine,el ar putea sa fie ca un jurnal caci ii spun totul, stiu ca nu citeste tot si se preface sa o face dar simt ca e ok caci am ajuns in punctul in care doar prezenta cuiva e de ajuns.Pentru ca imi e atat de greu sa ma adaptez,sa discut deschis cu noi persoane,sa spun ce i-am spus lui toti anii astia unei alte persoane, sa fiu eu...ma retrag printre carti,desene,natura si muzica,simt ca sunt eu si atat,nu sunt speciala si nici importanta dar lui ii pasa, totusi el e facut din piatra ( cum se spune) si chiar si asa nu stiu cat de mult ar suferi daca as disparea.Cand nu ai nimic de facut,cand nu ai nimeni cu care sa discuti nu poti sa nu iti imaginezi tot felul de scenarii si momente, sa iti pui intrebari, te simti ca un nimic dupa.Intr-o intrebare recenta am specificat ca suspectez ca am anxietatea dar sa fiu sincera inca nu am mers la psihologul scolii, dar totusi..de ce imi e atat de greu sa fiu eu? de ce m-am atasat atat de tare de el? de ce simt ca prietenia noastra se darama? ca nu ne mai intereseaza? ca nu mai avem ce discuta? ca sunt un personaj secundar in viata tuturor? Tot ce am spus a fost ce am simtit pe moment, ma consider realista dar ma amagesc mereu spunand ca nu e chiar asa.Multumesc oricui va raspunde.
Poate nu te inteleg indeajuns de mult, dar ce pot eu sa inteleg din descrierea ta este ca nu toti gandesc ca tine, nu ii accepti asa de usor pentru asta si nu poti sa ai incredere in ei. Si practic esti un personaj secundar in viata lor, pentru ca pe primul loc sunt ei.
De ceva vreme si eu am inceput sa caut raspunsuri la sensul vietii mele. Parca ma regasesc pe mine in descrierea ta, cu aceste probleme, cu starea de anxietate si altele( si sa fiu sincer asta ma bine dispune, pentru ca stiu ca nu sunt singur, teoretic)[ de ceva vreme ma tot uit la anime-uri pentru ca in ele ma regasesc, si stiu ca nu este bine, pentru ca trebuie sa traiesc realitatea, chiar daca nu vreau asta], dar de ajuns cu mine.
Asta ar trebui sa faci, probabil daca vrei o schimbare, tu trebuie sa fi aceea, pentru binele tau. Ce simti tu acum este doar o stare. Trebuie sa recunosti ca aceste idei nu iti vin mereu, adica cand prinzi un moment de veselie, uiti de aceste probleme, nu?
Eu tot incerc sa rand mereu si sa ajut alta lume, ca sa uit toate aceste ganduri. Poate ar trebui sa faci la fel, parerea mea.
Dar tot ce pot spune sigur, este ca, e bine ca ai un prieten cu care sa vorbesti, sa il consideri prieten adevarat, caruia sa-i spui totul( eu inca nu am gasit pe cineva).
Dar acesta doar te asculta, si din cate spui tu nu te intelege. Si normal, ca nimeni nu te intelege mai bine decat tine, sau poate ca nici tu nu te intelegi( eu unul nu).
El a vazut in tine o persoana de incredere, dar poate s-a saturat sa tot auda parerile tale( nu stiu, zic si eu).
Cel mai bine este sa comunici, sa iti faci prieteni, prieteni adevarati, cu care sa comunici, sa le spui orice gand si ei sa te intelega.
Pot sa mai continui sa iti mai scriu... o gramada, dar sper ca am spus ce era mai important. Stiu ca nu am rezolvat problema ta si scuze pentru ca am ma destanui si eu pe aici( dar ca tine, si pe mine ma ajuta), dar sper macar ca te-am bine dispus macar putin, pana cand o sa vina iar alte ganduri si opinii...
Sper sa gasesti raspunsuri la toate intrebarile, si sa poti gasi pe cineva care sa te inteleaga.
Si daca ai putea tinem oarecum legatura, ca sa imi spui si mie daca reusesti si cum? 
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Chiar daca esti baietoasa esti om e normal sa pui suflet fata de cineva care ti aproape,faza cu fetele sunt mai rele te inteleg din pacate, esti o persoana depresiva care are nevoie de ajutor,lipsita de incredere in tine si in alti cauti sa crezi in cineva, toate astea duc spre o depresie puternica care pot impinge spre sinucidere acel psiholog nu te poate schimba sa vezi lumea diferit,in mare parte viata e suferinta,durere iar dorinta e o iluzie, sa stii ca depresia e o normalitate traim din amagiri, sperante, ne e frica de moarte, fugim de moarte ne prefacem ca nu ne pasa de ea, fuga asta ne permita sa credem in noi si in alti
Răspunde
Nu știu de ce am senzația că am mai auzit asta de la cineva. De fapt, sunt sigur că am făcut-o. Știu o persoană exact în situația ta, căreia i se potrivesc perfect toate detaliile scrise de tine.
Diferența dintre voi două e că ea i-a zis asta acelui tip, iar tu ai scris-o aici.
Acestea fiind spuse, o să-mi dau cu părerea despre ce ai scris tu acolo.
Nu ai o problemă reală, totul se întâmplă în capul tău. Trăiești în dileme pe care ți le creezi singură. Oricum știi și tu asta, nu e nevoie să insist.
Legat de tipul ăla, aceeași chestie. Te întristează doar faptul că nu ești cea mai importantă persoană pentru el, că nu își dă interesul așa cum probabil a făcut-o cândva.
Dacă îți păsa intr-adevăr de el, aici apăreau niște sentimente, nu doar dorința de a fi numărul unu pe lista priorităților lui.
În cazul ăsta, oamenii se clasifică în 3 categorii. Cei cărora nu le pasă, cei care vor să fie iubiți și cei care vor să știe că sunt iubiți. Tu ești în ultima categorie.
Am dreptate sau aberez pe aici?
M-ai convins sa discut cu el cel putin, sper sa mearga bine.Chiar iti multumesc...
Uh..nu prea ma pricep la conversatii deci nu prea stiu ce sa spun dar da, in general ai dreptate dar e vina mea caci niciodata nu am spus nimic legat de cum ma simt deci o sa incerc sa discut azi. Oricum, multumesc pentru raspuns...
Vorbeste mai bine cu psihologul scolii. Nu toti de aici au studiat psihologia deci nu iti putem oferi cele mai bune raspunsuri.
Ai vorbit cu acel baiat? Scuze ca intreb, dar chiar sunt curios sa vad cum decurg lucrurile. Poate o sa nimer si eu intr-o situatie asemanatoare intr-o zi 
...
Scuze,am zis ca da dar am amanat ( trebuie sa invat pentru o teza si mi-ar lua mult sa discut cu el) pentru weekend-ul asta...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
