Salut.Eu ma numesc Sebastian, am 19 ani si sunt in ultimul an de liceu.Am nevoie de putin ajutor. In ultimii trei ani, m-am schimbat radical. Cand am inceput liceul eram foarte timid, suparat si nu aveam incredere in mine. Nu eram fericit de loc si ma consideram incapabil. Clasa a 9-a a trecut foarte greu si m-am mai adancit si mai mult in suparare pentru ca cunoscusem oameni noi, si parca toti erau importiva mea(asa credeam atunci), ma batjocareau verbal ori de cate ori aveau ocazia. Nu prea vedeam sensul vietii si credeam ca daca o sa-mi iau o slujba, o sa am o familie si o sa parasesc acest pamant cat mai repede o sa fie un lucru foarte bun. Ma bucur ca acea mentalitate toxica a disparut! Dumnezeu a fost acolo la locul si momentul potrivit. Una dintre problemele pe care le aveam era ca eram balbait, dar nu genul de balbait pe care is stie toata lumea, cel care zice :me me mere, ci scoteam sunete ciudate cand ma emotionam si faceam ciudat cu gura(daca v-ati uitat la discursul regelui (King's speech) puteti intelege perfect ce problema am. Dupa ce s-a terminat clasa a 9-a am insistat sa merg la logoped, era ceva ce trebuia sa fac neaparat! Am mers acolo si am evoluat bine, logopeda mi-a spus ca la inceput s-a speriat si nu stia ce o sa faca si ca mi-a aratat tot ce a stiut ea. A fost ok, am capatat putina incredere in mine, desi tot ma balbaiam cateodata. In fine am inceput clasa a 10-a si am inceput sa observ o fata de care imi placea si pe care n-am abordat-o niciodata chiar daca m-am indragostit de ea pentru ca imi era frica sa nu ma respinga sau sa nu gresesc cumva, din cauza asta eram foarte suparat(chestia asta a tinut peste un an). Tot cand am zarit-o pe fata aceea m-am apucat de box, pentru ca parea sa-mi placa foarte mult. Inainte sa incep am avut o accidentare la picior care m-a tinut mult timp si eram nerabdator sa incep boxul. Ma jur, cand am pasit prima data in acea sala de box a fost uimitor! Am inceput antrenamentele si dupa trei saptamani am decis ca nu ma mai pasioneaza si am renuntat, dar m-am apucat de culturism acasa, zicandu-mi: "Daca rezist la 90 de minute de antrenament la box sigur rezist o ora la un antrenament de culturism". Am inceput am evoluat si am facut sportul acesta acasa un an si trei luni dupa care am decis sa incep sa fac sala. Am mers acolo si, incercand sa impresionez pe toata lumea mi-am distrus zona lombara a spatelui si umarul drept. (si acum mai am probleme, dar fac exercitii de recuperare). Antrenamentul era singurul lucru pe care il faceam semnificativ intr-o zi obisnuita de-a mea si acum nu mai puteam nici sa fac asta. In fine lunile au trecut si m-am decis sa incep sa scriu o carte romantica, vazand o intrebare pe internet. Carea am inceput sa o scriu cam prin august sau iulie anul trecut. Acum am ajuns la 400 de pagini A4 (eu scriu mare, asa ca acele 400 de pagini sunt vreo 160-190 de pagini reale. Vreau sa ajung la 300 de pagini reale). In fine, am observat ca, fiind fortat sa traiesc din nou momente grele am dobandit obiceiuri care imi vor sustine evolutia in viitot: cititul, promovarea optimismuluti, scrisul dupa cum am mai spus. Cel mai important este ca, din copilul speriat am ajuns sa fiu un baiat cu vise foarte mari si am ajuns sa fiu dintr-un pesimist convins care nu vedea rolul optimismului intr-un optimist. Problema mea actuala e urmatoarea: Am niste vise foarte mari, dupa cum am spus, sunt aproape imposibile, paralele cu imposibilul chiar, dar nu imposibile. Am inceput sa lucrez la ele zilnic, mergea bine, dar parca nu gasesc desula forta sa fac asta zilnic si sa merg inainte, chiar daca fac ceea ce-mi place. Ce sa fac sa-mi formez o disciplina de neclintit? Va multumesc chiar si pentru ca mi-ati citit lunga poveste si v-as fi vesnic recunoscator daca m-ati putea ajuta cu niste sfaturi sau exemple din viata voastra. Va sunt recunoscator si ca urez o seara frumoasa! happy

Nimic nu e imposibil,să nu uiți asta .

Poți să faci absolut tot ce vrei, ai nevoie doar de multă ambiție şi muncă.O să îți dau un exemplu, poate nu chiar cel mai potrivit, dar merită să încerc. Când eram mai mică, îmi doream ceva destul de scump în perioada aia.Eram obsedată să obțin acel lucru.Numai la asta mă gândeam. Părinții mi-au spus că îmi cumpără acel lucru dacă voi avea o anumită medie la sfârşit de an.Asă am ajuns să stau până târziu, să memorez pagini întregi, deoarece în fiecare zi aveam teste. Ajunsesem un computer uman . Aveam cele mai mari medii din clasă. Intr-o zi profesoara noastră a pus o întrebare.Nu mai ştiu dacă am fost singura care am ridicat mâna,dar m-a pus pe mine. După ce am dat răspunsul, profesoara, care lăuda doar unii elevi pe interes, a început să arate cu degetul către toți ăia pe care îi lăuda, spunândule că i-aş întrece pe absolut toți.La sfărşitul anului am ieşt cu media aia,deşi foarte dezamăgită de profesoară,care i-a pus pe mulți în fața mea.Dar,am reuşit să obțin obiectul dorit. După asta, profesoara i-a vorbit mamei mele despre mine şi a făcut nişte afirmații surprinzătoare despre mine, în sensul bun .

Morala e că dacă îți doreşti ceva foarte mult şi munceşti ca să îl obții, nimeni nu îți stă în cale, înafară de tine .Nu ştiu dacă ai înțeles ceva din ce am scris, poate nu m-am exprimat prea bine, dar sper să îți fiu de ajutor .

Am inteles ce ai vrut sa-mi spui. Multumesc! Ceea ce vreau eu sa realizez e foarte mare, vreau sa fac acel lucru pe plan national si international. In Romania n-a mai facut nimeni exact ceea ce vreau sa fac eu.

Bravo! Ai încurajările mele! Poți să faci tot ce îți doreşti, dar trebuie să munceşti foarte mult .

Ai avut o ambitie mare pana acum si nu vad ce te-ar opri acum sa faci tot ce iti propui. Cu toti stim ca daca muncim pentru acel lucru il vom obtine si tu din cate vad ai o vointa extraordinara. Apropo ce s-a intamplat cu fata respectiva, ati fost pana la urma impreuna?
Mie mi se pare ca tu esti un exemplu, ai facut multe si sunt sigura ca pana la urma vei face si ce ai acum de gand plus ca iti vei termina cartea.
Recunosc ca si eu am un vis, insa al meu chiar e departe de a se implini, imi doresc asta de mult timp, cred ca de vreo 7-8 ani dar sunt sigura ca nu se intampla pentru ca sunt exact cum erai tu la inceputul liceului, timida si fara incredere in mine.
Bafta in tot ce vrei sa faci.

Un tembel încă esti. Nu o să iti citească nimeni poliloghiile din cartulia aia daca ai scris-o la fel de prost ca pe TPU.

Se observă cu ușurință ca ai o minte destul de tulbure, împrăștiată, combinată cu o stare emotionala la fel de vraiște.
Si eu-s in stare sa citesc postări kilometrice sau să le scriu, dar nu fac un obicei prost de a transmite mesaje redundante, irelevante.
In principiu, din ceea ce ai spus pana acum, nu rezulta ca ai fi iesit din tiparele unei vieti anoste, banale, chiar patetice. Altfel n-ai fi venit pe TPU sa mai ceri încurajări sau sfaturi. Stii asta prea bine.

People don't change. Not like that.
Iti recomand un film motivational si bunicel pentru vârsta ta. Caută "Remember me".

Cu fata respectiva n-am fost impreuna, nici macar n-am vorbit pana la urma. Pe cand am capatat cat de cat incredere in mine am aflat ca a plecat in SUA. Cand am aflat vestea am avut doua optiuni ( chiar asa am gandit la momentul respectiv) : -Pot sa las experienta asta sa ma distruga sau pot sa invat ceva din ea si sa o las sa ma intareasca, pentru ca, sincer sa fiu am suferit destul pentru niste iluzii. Te deranjeaza daca te intreb ce vis ai?

P.S. mersi pentru vorbele bune

Ai făcut şcoală atâţia ani şi în tot acest timp ai dat cu piciorul la tot? după părerea mea, mintea ţi-o dezvolţi cel mai mult în şcoală; acolo cunoşti diverse personalităţi (prieteni) şi profesor care să-ţi dea sfaturi şi alte chestii.

deci lasă-mă să ghicesc; ai scris toate astea pentru a primi înjurajări? pentru că e logic că nimeni nu poate să-ţi scrie ceva pe aici şi după ce citeşti tu, gata, îţi schimbi personalitatea, devii altă persoană. îţi trebuie o motivaţie, una solidă.

depinde şi de firea ta; dacă eşti leneş sau nu. dacă vrei să realizezi ceva în viaţă sau nu. toate astea constă în voinţă.

Iti zic dar sa nu razi de mine! Imi doresc sa ajung actrita, imi place de foarte mult timp aceasta meserie si sincer e singura care ma incanta insa nu cred ca voi ajunge vreodata, mai ales ca mama zice cand voi termina liceul sa dau la Informatica, sunt profil mate-info, desi sunt abia a 9a. Mie chiar nu imi surade ideea. Mi-as dori sa ajung sa castig un Oscar, dar cum spuneam sunt vise care nu se vor indeplini. In cazul in care te intrebi, in clasa a 4a am vrut sa dau la liceul de arte pentru clasa a 5a insa nu era actorie decat din a 9a si am dat la coregrafie insa nu am luat. Nu stiu de ce nu am mai dat si anul trecut, probabil cand eram mai mica veam mai mult curaj.
Pacat ca nu ai fost cu fata respectiva, dar timpul a trecut si mai mult ca sigur ai gasit tu o fata draguta.

Imi place sa conversez cu tine. Vreau sa mai vorbim, dar la mesaje private, nu aici! O sa-ti las un mesaj

Ok.