Nu stiu daca o sa intelegeti prin ce trec si situata mea dar o sa incerc sa va fac sa intelegeti la ce mă refer. Am 19 ani si de când eram mic m-am confruntat cu o problema pe care nimeni nu o are. Parintii mei nu au fost ca ceilalti părinți. Nu stiu cum sa-i descriu ca sa intelegeti dar ei sunt doi oameni reci, doi oameni cu care efectiv nu ai ce discuta, ei niciodată nu si-au spus "te iubesc", niciodată de cand eram mic nu i-am văzut sarutandu-se si principalele lor preocupări sunt ca după munca in timpul liber să meargă la tara si sa facă nici eu nu știu ce, când eram mic in vacante in loc sa mă joc fotbal ca toti copiii mă duceam cu taicamiu la tara sa construiască casa de acolo, si de fiecare data eram frustrat si îmi venea să îl omor pentru că nici măcar nu mă respecta pentru că îl ajutam, spunea că n-am făcut nimic si nici nu vorbeam cu el ca de la tata la fiu, nici nu stia sa poarte un dialog cu mine cum poarta toată lumea si pentru că eram mai timid si nu îmi găseam cuvintele îmi spunea că "tac ca mielul" sau că sunt sălbatic si eram si mai frustrat când mergeam la bunica mea si discutau incontinuu despre "vie" dacă a mai crescut ceva in gradina iar eu daca aduceam altceva in discutie bunica mea îmi spunea să tac. Am avut varicela acum 5 luni si nu mai puteam de durere iar el si maicamea îmi spuneau sa nu mă mai plâng să tac că n-am nimic. Ei n-au sentimente, n-au empatie fata de copilul lor, din clasa a 6 a am suferit din cauza că la școală colegii făceau misto de mine pentru că nu vorbeam deloc si mă purtam ciudat iar acasă auzeam aceleasi discutii despre vie si alte rahaturi, jigniri, dacă nu mergeam cu el la tara îmi spunea "da-te din fata mea, esti prost etc". Sora mea e la fel de tâmpită ca ei, si toti verișorii mei, toti sunt niste oameni foarte inchisi care abia vorbesc când merg intr-un magazin sau in societate cum sunt si eu de altfel. Eu mereu m-am ascuns fata de toti, parinti, bunici verișori pentru că dacă as fi eu însumi, le-as zâmbi, as vorbi alte lucruri fata de ei m-ar judeca si m-ar vedea ca altfel.Ei nu stiu să zică multumesc, te rog, sa zâmbească... râdeau de un verișor de al maicamii că e bâlbâit si imitau ce spunea. N-au valori în viața, n-au sentimente, empatie fata de cineva dar fata de copilul lor ce sa mai spun... taicamiu a început sa tipe la maicasa, femeie bătrână de 80 de ani pentru că nu reusea sa schimbe o țeavă in baie si ii spunea că era vina ei pentru că erau vechi tevile in casa, o dureau mâinile si ii spunea să tacă, sa nu se mai plângă când ea are 80 de ani si e bolnava. Iar eu când i-am spus maicamii că nu-i normal ce face maicamea mi-a spus ca de fiecare data:"da' ce a făcut?".
Când mă injura, mă facea prost spunea:"da' ce a făcut?".
Când eram mic după depresia in care intrasem o mătușă care gândește ceva mai mult decât restul din familie i-a spus : "Florin n-a fost niciodată asa, ce a patit?", el cu replicile lui de om retardat i-a răspuns: e mai visator, ca Mihai (unchi miu). Va spun sincer că nu mai pot, m-am saturat si de el si de maicamea si de bunica mea de toti, nu cred ca exista din 7 miliarde de oameni oameni ca ei si îmi vine să plâng în fiecare zi pentru că tocmai eu ii am in viața mea. Mereu de când am fost mic mi-am dorit să fiu altfel fata de ei si să reușesc să fiu ca restul oamenilor, acum am 19 ani, m-am lăsat de facultate pentru că m-am saturat sa mă înjure la telefon pentru banii de cămin si 50 de lei pe săptămână pentru mâncare si acum cu ei nu am de ales decât să mă angajez chiar daca nu îmi place viata de sclav, plus că nu cred că mă pot adapta unui program ținând cont că mă trezesc târziu si mă culc târziu gandindu-mă mereu la soarta pe care mi-a dat o viata, in plus sunt foarte timid si abia vorbesc, nu cred că m-ar angaja nimeni asa, nici nu pot sa salut pe cineva din cauza că mi-e frica sa nu mă bâlbâi. Sunt disperat, va rog sa spuneti ce părere aveti despre ce am scris, solutii oricum nu cred că mai există, independent la varsta mea nu e nimeni si n-as reusi zi de zi să plătesc chirie si utlitati tinand cont si de problemele mele de adaptare si comunicare. Bafta (

Părinții tăi și restul familiei sunt oameni mai simplii, de la țară. Nu trebuie sa ii judeci. Tu acum ești deja la 19 ani, poți sa fii cum vrei nu trebuie sa fii ca ei, tu poți sa fii mai emoțional mai empatic și mai sensibil. Nu are rost sa te mai plângi din cauza lor mai bine axează te pe viitor. De tine depinde de acum. Trebuie sa capeți curaj, sa ieși un pic din carapacea ta, vorbește cu oameni mai calzi mai liniștiți pentru început. Încearcă sa citești cât mai multe cărți, sa te axezi pe dezvoltarea ta ca om. Nu e nici o problema sa te angajezi, poate ceva cu jumătate de norma sau de weekend, și în același timp sa te duci totuși la facultate. Poți sa le faci pe amândouă dacă ai voința. Trebuie sa prinzi încredere în tine, poate sa discuți cu un psiholog te ar ajuta mai bine

Nici la mine in familie nu se dragostea nimeni.Eu era tinuta in casa cu ai mei sau trimisa in varful muntelui la bunici.Partea cea mai tare era ca dupa ce am stat cativa ani acolo si am inceput sa am accent si sa ma comport ca si la tara mama spunea catre tata ca sa nu ma mai duca cu ei la prieteni sau printre prieteni lor ca ii fac de rusine sau chiar cum ai spus tu, imi ziceau sa tac pentru ca le era teama ca o sa spun ceva prostii sau o sa ii fac de ras dupa ce tot ei m-au lasat sa traiesc in varf de munte cu saraca bunica.
Si eu am anxietate, nici eu nu prea pot sa comunic chiar daca mintea ma duce.Si eu am avut probleme la scoala pentru ca imi era teama sa vorbesc in public si nici ai mei nu si-au facut griji pe tema asta, spuneau ca "deh asa e ea mutoasa" in loc sa ma duca la psiholog.Si eu trag toate ponoasele acum si ma chinui sa socializez si sa ma integrez.
Eu cred si consider ca ai nevoie sa vorbesti mai mult cu tine si sa iti iei pe cineva (o iubita, un prieten) care sa te ajute si incurajeze.Ai nevoie sa fi ascultat si sa faci tot ce ai tai nu au facut cu tine la timpul potrivit.Trebuie sa mergi la un psiholog, trebuie sa iti faci un prieten cu care sa vorbesti si cu toata teama sa iti infrunti fricile.

Alta varianta nici nu am, trebuie să mă angajez pentru că ei oricum nu o sa inteleaga starile mele si că nu pot sa fac fata unui loc de muncă.
Crede-mă că as fi plecat de acasă de mic dacă as fi fost capabil dar nu pot sa fac fata vietii.
De la 12 ani iau antipsihotice si fiecare zi parca e prea mult, cand ma trezesc nu mă trezesc cu gândul să fac ceva, mă gândesc tot timpul să mă sinucid pentru că oricum alta solutie nu vad. Luni incep munca si n-o sa fac fata sigur unui program, nu pot să mă trezesc la 7, nu mă pot concentra,nu suport ca cineva sa îmi reproseze ceva,chiar daca se uita mai încruntat la mine mă iau niste stari nasoale.
Si un "buna ziua* pe strada nu pot să îl spun, am o frica imensa sa nu intelaga cel ce i-am spus ca mai apoi să mă simt ca cel mai mare idiot.
Nu am avut niciodată prieteni si nici iubita si nu cred că as fi in stare sa îmi fac, sunt foarte ciudat, doar daca m-ai cunoaște și înțelege.
E prea mult tot, sper sa continui sa lupt si asa viata nu are niciun sens, că mor acum sau peste 20 ani tot o sa mor asa că nu cred că merită să mai lupt.

Ti-a spus vreodată tatăl tau "esti proasta" "retardata mintal" "trebuia să îți zdrobesc capul când erai mic" "cred că o să ajung la închisoare dar macar am scăpat de tine" "nu vreau sa te mai vad în fata mea" "esti o lichea" si pot să îți insir zeci de jigniri de genul dar nu incap in pagina. Ei nu au sentimente,nu e vorba de dragoste, toata lumea are sentimente,dacă un om suferă empatizeaza cu el,eu as putea pati orice că pe ei oricum nu-i interesează,i-am spus maica mii că vreau să mă sinucid si mi-a spus că mă arunca la gunoi dacă fac asta,când eram mai mic am luat pastile ca sa mor si după ce le-am luat in loc sa se îngrijoreze pentru mine au început sa mă înjure,spunea maica-mea "dacă esti prost omoara-te" "nu te mai da in spectacol". Am fost internat într-un spital de psihiatrie si când mergeam cu taica-miu la control nu vorbea tot drumul cu mine,cand am intrat la control abia putea sa vorbeasca si când ne întorceam acasă îmi spunea;"de ce nu vorbesti? N-ai gura?" cand el tot drumul pana acolo abia dacă mi-a spus o propozitie. Au fost o grămadă de momente de genul si cu el si cu maica-mea in care mă simteam ca ultimul prost. N-o sa intelegi situatia pentru că familie ca a mea nu mai exista in lumea asta,dacă i-ai cunoaste ai întelege ce scriu. Eu nu am doar probleme cu anxietatea si timiditatea exagerata,eu nu pot nici sa spun un amarat de cuvânt,nici o amarata de propozitie nu pot sa leg cap coada si sa se audă normal. Nu o sa intelegi, ti-am spus.
In zilele următoare o să mă vezi probabil la stiri, mie oricum nu mi-a plăcut niciodată viata, nu vad rostul lumii asteia, a fost creata total aiurea si a fost prea nedreaptă cu mine!

Incearca sa lupti cat poti. Esti tanar ai toata viata inainte, poate vor veni vremuri mai bune. Nu mai pune orice la suflet. Luni cand vei incepe treaba incearca sa fii calm si sa faci ce poti. Trebuie sa ai un pic rabdare cu acomodarea. Si daca nu ti place, gasesti alt loc de munca. Toata lumea mai greseste la munca nu e un capat de tara. Si nu te mai gandi cum vor reactiona cei de la munca. Nu trebuie sa te intereseze. Sa sti ca toti oamenii au slabiciuni si momente lor grele
Sunt multi parinti care si au jignit copiii dar pentru fiecare a avut alt impact. Parintii tai nu sunt capabili sa si arata emotiile, pentru ei e jenant sa arate ca te iubesc dar eu cred ca in sinea lor te iubesc doar ca nu au educatia de asa natura sa arate. Nu mai conteaza acum. Du te la munca, poate va fi mai bine sa mai pleci de acasa, fa ti curaj si socializeaza, si incearca sa ti faci viata mai placuta cu o carte, un joc, un film, gaseste ceva sa te motiveze. Poate vei gasi un psiholog bun si te va ajuta. Ai rabdare si poate vei reusi sa ti faci o viata buna

Eu nu te judec si nu ma iau de tine, spun doar ca incerc sa te inteleg.
Da si eu mi-am auzit cuvintele alea si mi le aud si azi sincer.Si eu cand am fost mica am vrut sa ma sinucid si au strigat la mine si m-au facut nebuna si handicapata si ca fac figuri de prea mult bine.Si la mine mama cand a fost mica, atunci cand am inceput sa merg si sa ganguresc a zis catre tata "ii prea neastamparata si nu am vreme de ea du-o la mama ta" si asa sa si intamplat.M-a tinut bunica pana la 7, 8 ani in munti la ea si dupa ce m-a adus acasa m-a facut taranca proasta si ca daca nu renunt la ce imi dade-se bunica nu ma aduce acasa.Venea la mine cu cateva perechi de chiloti sa am de schimb, ma pacalea ca merge la magazin sa imi ia ceva si fugea acasa nu statea acolo cu mine nici macar o seara si pe urma nici nu mai venea luni de zile.Si multe altele ce nu are rost sa le insirui.
Stiu ca e dureros si ca e nasol, dar dupa ce o sa mai cresti si o sa fi prins cu ale tale nici nu o sa mai bagi in seama toate asta.

Ești mega sensibil

Să îmi bag p...a în tine si în mortii tăi..nu ai trecut tu prin ce am trecut eu si n-ai avut mediul pe care l-am avut eu. dacă ai fi fost în locul meu îti zic sigur că nu mai ajugeai să scrii mesajul asta! Jet!

Sper să dispară mai repede rasa asta împutita si ignorantă de pe pamant. Fiecare e pentru painea lui, nimeni nu se gandeste daca cel de langa el e bine. Planeta nu ne mai suportă si sper cat mai repede sa se razbune pe noi!

De unde știi tu prin ce am trecut eu?
Te simți mai bine acum că te-ai descărcat?

M-as simți mai bine dacă ar dispărea specimene ca tine de pe planeta. Crede-ma nu ai trecut nici un sfert prin suferința mea, de mine si-au bătut joc si o sa își mai bata oamenii care ar fi trebuit sa ma iubească cel mai mult. Si, da, sunt foarte sensibil dar sensibilitatea mea e data din experientele prin care am trecut si o sa mai trec.
De mic am fost singur si o sa mor singur, asta mie destinul si il duc pana la capăt! Pace!

Si-au batut joc ca esti prost in primul rand

Da mersi mi s-a mai spus! Da tu tot o idioata ignoranta o sa mori

De ce sunt ignorant?

Ai 19 ani, cauta-ti de lucru si pleaca de langa ei. Asa au fost si parintii mei, dar pe mine nu prea m-a afectat. Incearca sa scapi de mentalitatea asta de victima, sa-i ierti si sa treci peste, ca nu mai esti copil. Asta cu trezitul e un moft. Problemele alea de adaptare si comunicare nu o sa le depasesti stand in pat, asa ca la munca.