1. Ce va motiveaza sa invatati pentru scoala?
Incepând din clasa a 7-a am început să îmi pun întrebări despre originea universului. Teoria Big Bang nu era cunoscută atunci de masele largi din România iar noi eram educați că știința sovietică rusească este cea mai avansată din lume. Acest interes al meu m-a apropiat de fizică și de matematică.
Olimpiadele școlare ne motivau.
Era o competiție specială la noi în orașul Arad între liceul nostru de la periferie, nou înființat și liceele cu tradiție din centrul orașului. Profesorii noștri erau profesori de gimnaziu care dăduseră diferențe de examene ca să ne poată preda la liceu, erau puțini intelectuali pe atunci, era penurie de cadre.
Dar erau foarte entuziaști și se bucurau când elevii lor învățau bine și ne susțineau cu cercuri de elevi de științele naturii, etc. Atunci în anii 60 era o onoare mare să fii licean, iar nu ucenic în fabrică. Toate acestea ne făceau să învățăm, să fim cei mai buni. Un coleg de clasă a ajuns la olimpiada școlară la Moscova și a luat premiu și acolo. Eu am ajuns la olimpiada de română pe țară.
Vreau să spun că nu era numai o motivație personală de a învăța, ci și profesorii ne încurajau, ne ajutau și se bucurau de succesele noastre de parcă am fi fost copii lor, din familiile lor.
Asta a contat foarte mult în succesul meu profesional, și al colegilor mei care s-au hotărât să urmeze o carieră universitară apoi. Au devenit ingineri, medici farmaciști, profesori de liceu, au ajuns să conducă apoi intreprinderi.
2. Da, dar a contat foarte mult ceea ce azi se neglijează.
Făceam ore de atelier la Fabrica de Zahăr Arad ( azi din nefericire
distrusă, demolată), câteva ore pe săptămână, iar la sfârșitul anului școlar, poate 2 săptămâni. Mergeam vara în tabere de muncă patriotică în agricultură, obligator cu școala. Rar re puteai eschiva cu un certificat medical. Munceam o jumătate de zi apoi era program de tabără de distracție și odihnă. Școala construia o aripă nouă și am lucrat puțin și acolo. Cu echipa de dansuri cor și teatru la care am participat, la toate, mergeam în comunele alăurate să dăm spectacole. Peste vară, din banii adunați de școală din aceste activități, un profesor dinamic ne organiza o excursie ieftină prin CFR, închiria de la CFR un vagon pentru 80 de elevi și ne plimbam o săptămână prin țară de la munte la mare, prin toate orasele mari ale țării, să ne cunoaștem țara să o iubim. Atunci ne împrieteneam cu colegele noastre, prietenii care au rezistat peste decenii. Astfel știam și înțelegeam cum e munca într-o fabrică, cum se culege grâul de pe câmp din care se face apoi pâine, toate aceste ne-au format ca oameni. Știu și azi la 72 de ani cum să fac o piesă la strung, dacă am nevoie de ea.
3. Atunci la modă era meseria de inginer tot așa cum azi e la modă meseria de IT sau manager contabil.
Eu eram bun și la anatomie și a trebuit să aleg dintre a fi medic sau altceva. Dar îmi plăcea prea tare matematica și fizica.
Dar pe vremea aceea nu erau calculatoare iar un inginer dacă crea ceva trebuia să învețe și să mânuiască ceea ce se cheamă desen tehnic. Aici eram din nou pe dinafară. Iar fabricile noastre nu erau exemplu de curățenie și ordine pe vremea aceea, poate că la sfârșitul zilei de muncă cineva făcea curățenie, dar pe mine mizeria de pe jos când intram într-o hală industrială mă exaspera.
Alt motiv, era că dacă ieșeai inginer, aveai un salar mic iar muncitorii pe care urma să îi conduci care erau aproape de pensionare, aveau salar mai mare ca tine iar sloganul politic al etapei era că muncitorii conduc țara, așa că la ieșirea din facultate nu aveai autoritate în fața muncitorilor pe care îi conduceai în procesul de producție.
Acestea m-au făcut să aleg fizica. De aici puteai să devii fizician în producție, meserie rară pe atunci, profesor sau cercetător.
Am fost foarte bun în fac și am devenit cercetător.
Mihaela024 întreabă:
Nimicul întreabă: