| Stefanita2000 a întrebat:

Salutare tuturor!
Am și eu o nelămurire ca, nu o pot numi întrebare!
Am terminat liceul acum 2 ani, cu o medie destul de mare, 9.50, un liceu tehnologic, de la tara, iar datorita unei probleme în familie și a unei gândiri proaste și lacome în acel moment, am ales drumul străinătății.
Un drum care la început, părea sa fie alegerea corecta, atunci cand îmi permiteam sa-mi cumpăr aproape orice, însă odată cu banii, în urma lucrului 7/7, 12 ore pe fiecare noapte, au apărut și problemele de sănătate, împreună cu cele psihologice, închizându-ma pur și simplu în mine, am ajuns sa nu mai vorbesc nici cu cei apropiați. În urma acestora, am ales sa vin în tara, am încercat sa-mi găsesc aici de munca, atat ca șofer, cât și în fast food, doar ca nu-mi pot găsi locul, visând de când eram un copil, la un loc în tainele dreptului, avocat, judecător, ajungând pana la urma sclavul străinilor.
Am 21 de ani, știu ca nu e o vârstă foarte înaintată, însă voiam sa va întreb, tinand cont ca am terminat un liceu cu profil mecanic, dacă as mai avea vreo șansă să-mi duc visul la bun sfârșit? Ținând cont de profilul pe care l-am terminat, ar trebui sa susțin examenul, la mate, bio și romana. La romana și bio, nu-mi fac nicio problema, încă știu 80% din opere, doar ca matematica ma sperie în ultimul hal, as vrea sa-l susțin în toamna, însă știu ca pentru facultatea pe care o vreau am nevoie de o medie mare. Mi-ar fi de folos toate răspunsurile, dacă ma puteți ajuta cu ceva sfaturi, cum ar trebui sa fac pentru a avea vreo șansă, v-as fi recunoscător.

7 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Fără să încerci, nu ai cum să îți știi șansa.

| Together a răspuns:

Uita-te la ce s-a dat anii anteriori la matematica si vezi in ce masura te-ai descurca. Daca nu te descurci inveti pana intelegi cum se rezolva problemele alea.

| Stefanita2000 explică (pentru Together):

Mulțumesc pentru răspuns, problema cea mai mare pentru mine la matematica ar fi nota, nu mi e ca nu iau 5 ul pentru trecere, îmi e mai teama ca acel 5 nu ar fi de ajuns. Nu am mai avut treaba ca să zic asa cu matematica de vreo 3 ani, iar matematica pe care o făceam In liceu este de tot rasul. Ar fi vreo șansă să nu dau examenul la matematica, dacă am terminat pe acel profil?

| Together a răspuns (pentru Stefanita2000):

Materiile la care dai examen de admitere la facultate nu tin cont de profilul liceului pe care l-ai terminat.

Esti sigur ca la drept iti trebuie matematica?

| Stefanita2000 explică (pentru Together):

Salut, vorbeam despre matematica, ca materie pentru examenul de bacalaureat! Terminând un liceu tehnologic, matematica fiind o materie obligatorie

| Together a răspuns (pentru Stefanita2000):

Ah, bacalaureat. Am crezut ca ai terminat deja cu liceul.

Nu cred ca ai optiunea sa nu dai matematica la bac. Daca nu-ti faci grija ca poti lua 5, ai putea sa inveti un pic mai mult ca sa iei mai mult. Daca nu treci bacul il poti da anul urmator, cand vei fi si mai pregatit, daca iti faci treaba.

Răspuns utilizator avertizat