Salutări! Știu că a fi selectiv este o mare calitate pe care o poți avea însă în cazul meu aceasta reprezintă o problemă spinoasă. De ceva vreme observ cu nemulțumire că sunt foarte greu de satisfăcut și imi este greu să aleg între două sau mai multe opțiuni, pentru că, din nefericire, nu prea știu ce vreau. Bun, acum să dau și câteva exemple: La anul trebuie să mă angajez(deoarece termin facultatea), și în ciuda faptului că sunt cât se poate de conștient că îmi va fi greu să mă integrez rapid pe piața muncii, am dat cu piciorul unui „internship", cu care probabil nu mă voi mai întâlni, la o firmă care acum mi se pare atractivă, abia după ce am luat hotărârea să nu merg am început să regret. Nici în dragoste nu-mi merge prea bine din această cauză, tot timpul renunț atunci când observ cel mai mic amănunt care nu-mi place la o tipă apoi odată ce discuțiile încetează, încep să mă gândesc că nu am procedat bine, iar dacă respectiva se apropie de ceea ce vreau, ezit să fac următorul pas determinând-o să renunțe ea. După părerea voastră, ar trebui să consult un psiholog, sau poate cine știe, odată cu trecerea timpului mă voi „vindeca" singur? Mulțumesc

Am avut si eu aceasta problema si probabil suntem si de aceeasi varsta. cred ca esti prea perfectionist si orgolios, nu prea lasi de la tine, iar asta nu e un lucru tocmai bun. incearca mai intai sa te schimbi tu si in caz ca nu va merge poti merge cateva sedinte si la un psiholog. incearca sa iei in calcul si parerile celorlati sa nu fii idealist, cat despre prietena ta, incearca ceva mai mult pentru ca daca tu o placi ea se va satura si dupa o sa regreti, va fi prea tarziu, exact cum ai facut cu job'ul. ar trebui sa profiti de fiecare sansa care ti se acorda, indiferent de domeniu, cariera, dragoste, familie...lucreaza la caracterul tau pentru ca nici tu nu esti perfect si ceilalti te accepta asa cum esti.

Cu timpul te vei vindeca singur, vei fi chiar obligat sa mai lasi din pretentiile pe care le ai. Asta daca nu cumva iti place sa risti pana la capat.

Mulțumesc, sunt perfect de acord cu tine - perfecțiunea nu există, chiar și eu sunt un munte de defecte, sper să pot trece în cele din urmă peste asta! Cu prietena, pentru a pune în aplicare ce ai spus tu, trebuie ca ea să existe , treaba cu job-ul e mai dureroasă... Dacă tot vorbeam de vârstă, nu mai am mult până la 22

Eu cred ca doar ti-e frica sa gresesti.
Esecul este insa inevitabil.

Este imposibil sa nu esuezi vreodata la ceva.

"It is impossible to live without failing at something, unless you live so cautiously that you might as well not have lived at all - in which case, you fail by default."

J.K. Rowling, Harvard Commencement Speech 2008

Fiecare intalnire are un sens. un om trebuie foarte recitit ca sa intelegi in profunzime daca ceea ce nu iti place la el e in realitate o valoare sau sa ii intelegi deciziile prin care a ajuns sa nu iti placa.
cat despre job, nu cred ca e prea practic dar eu m-as gandi ca sunt altii cu meserii mai inferioare. poate chiar as incerca sa lucrez acelasi job nedrept odata cu ei

N-ai dat funda deci inseamna ca mai astepti raspunsuri.

Parerea mea :
Am vazut o poza pe fb "Nu va speriati de perfectiune nu o veti atinge niciodata!".

Ce vreau sa spun.

Poate sa fie o problema de fiziologie sau de inconstienta.

Este bine sa fii perfectionist pentru ca numai asa poti fii sigur ca obtii cea mai mare parte posibila din ambitia ta. De multe ori in viata ori inaintezi ori inapoiezi asa ca mai bine inaintezi prea mult pentru ca cel mai probabil poti sa dai inapoi daca vrei.

Despre a fii nehotarat cred ca este din cauza vietii de la oras care te bombardeaza cu informatii si e normal ca uiti ce vrei, devii agitat si ai porniri.

Din lipsa de experienta ( eu am putin sub 30) noi calculam eronat cat de mult trebuie sa muncim pentru a ne implinii o ambitie sau alta adica nu lucram cu marje de eroare.

Nu cautam sa gasim solutii ingenioase de rezolvare a problemelor adica nu incercam sa ne autodepasim. Desigur nu trebuie sa incercam sa reinventam roata. Trebuie sa gasim o metoda ( un algoritm), trebuie sa invatam sa calculam riscurile, prin care sa gasim un echilibru intre a face lururile cum s-au mai facut pana acum si sa nu ne pierdem timpul incercand prea mult sa revolutionam lucrurile.

Fara sa constientizam ii ascultam pe altii si ii copiem argumentand in subconstient prin supunere ca nu se poate ca asa multi oamenii sau parintii mei sa nu aiba dreptate; trebuie sa invatam sa ne asumam singuri responsabilitati si sa incercam sa ne descurcam, sa atingem fiecare lucru.

Trebuie sa gustam din satisfactia vietii traita asa cum credem noi insine ca este bine. Daca ne este teama asta este o problema mare. Prima lectie a educatiei este sa stii cum te raportezii la temeriile tale cele mai ascunse, din subconstient. Sa constientizezi ca viata aceasta nu este singurul lucru care il avem.

Sa te duci la psiholog? Nu mi-am facut timp pentru un proiect de evaluare a cabinetelor psihologice in Romania dar nu am incredere in ele si desi nu am avut nici o problema cu vreun psiholog nici nu vreau sa imi pierd timpul asa si pana la urma asta este menirea unui psiholog sa iti castige increderea nu sa iti spuna tie ce este bine si ce nu. Adica sa-ti imbunatateasca inteligenta emotionala nu cea intelectuala. Trebuie sa stie sa iti fie alaturi ca persoana nu ca teorie. Pot sa merg sa citesc carti sau doctorate de psihologie dar tot nu scap de sentimentul de singuratate si nesiguranta.

As mai fii lungit raspunsul dar mai bine ma ma intrebi tu daca ai nelamuriri. Poate dai si funda te rog .