Se dă un băiat care provine dintr-o familie săracă. Să zicem că părinții lui pleacă la muncă în străinătate câțiva ani și revin cu o sumă mare de bani.
Dacă înainte acel băiat era politicos, modest in atitudine, dar totuși cu niste părinți toleranți care îl neglijau oarecum, după ce părinții îi dau bani iar acesta își cumpără haine noi, de firma, telefon scump și mașina, atitudinea lui se schimba, devenind arogant, cu aere de cocalar, sfidând pe ceilalți, mai ales pe cei față de care s-au simțit inferior înainte, ce înseamnă asta: asa era de fapt adevăratul lui caracter, dar nu avea cu ce se făli sau s-a schimbat când a simțit gustul banilor?
Care varianta e mai plauzibilă?

As putea sa jur ca ai mai pus fix intrebarea asta cu cateva luni in urma?

Așa aș zice și eu!

Cu toti avem ceva rau in noi, asta in functie de urmasii si in functie de oamenii pe care i am intalnit si care ne au influentat.
In cazul exemplului slabiciunea lui este averea, deci parintii ca modele intelepte vor opri brusc sumele daruite urmand ca singur, omul (baiatul) sa realizeze latura sa slaba. Si sa isi recunoasca diavolul ce se afla in spatele sau (urmand sa se fereasca singur toata viata) in caz contrat se va distruge singur si nu va evolua ca fiinta sufleteasca.

Se numeste parvenire

Așa era el. Povestea asta cu "banii te schimba" trebuie îngropată. Mulți oameni au un caracter infect latent, adică nu se poate manifesta pana n-au bani, frumusețe, forță fizică, putere, femeie, etc.
Dar cand obțin lucrurile astea li se dă arama pe față și aflăm cine sunt ei de fapt.
Mulți oameni vor lucruri bune de la viață și chiar se roagă pentru ele, dar le merită? Le pot duce? De cele mai multe ori nu. De asta importantă e bogăția interioară în primul și-n primul rând.