Mie unul mi-ar fi frică și țin să cred că oricui i-ar fi dar e ușor să te dai mare curajos când nu ești pus în situația respectivă.
De ce? Pentru că moartea este ca o intrare în necunoscut, nu știu ce îmi este rezervat, iar o finalizare completă a existenței mele nu m-ar încânta.
Nu frate, o aștept. Am niște fursecuri pregătite mereu.
Probabil m-aș plimba printre mașini cu căștile în urechi scriind mesaje.
Nu imi este frica, nu are de ce sa imi fie frica, toti murim mai devreme sau mai tarziu, si totusi nu inteleg de ce se face atat de mare caz cand moare cineva, oricum este inevitabil, din punctul meu cand o persoana moare ar trebui ca cei apropiati lui sa fie oarecum fericiti, totusi cand moare o persoana inseamna ca si-a atins scopul pe acest pamant si este in plus, deci ar trebui sa fie motiv de fericire, in timp ce cei care plang si sufera ar parea mai mult un semn de slabiciune adic ca respectivi nu se vor descurca in viata fara acea persoana.
Poate pare, poate este gresit, dar asa vad eu moartea si sincer cred ca e cel mai bine sa o vezi asa.
Daca as afla ca sunt nemuritor, mai mult ca sigur probabil s-ar schimba in rau, adic sa stii ca nu vei muri nici odata, ca esti blocat pe acest pamant, ar fi destul de aiurea, dar exista si posibilitatea sa fie ceva frumos.
Da da
Un raspuns majestate, daca se poate.
Dacă doriţi...
Dacă mi-e frică de moarte? Ţi-am mai zis, da' nu-i nimic. Nu mi-e frică de moarte, ci de ce se va întâmpla după moartea mea.,, După mine potopul"
Şi dacă aş ştii că îs nemuritoare, singurul lucru care poate s-ar schimba în viaţa mea ar fi faptul că m-aş simţi mai relaxată ştiind că nu voi muri niciodată şi nu va trebui să părăsesc lumea aceasta.
Stiu ca mi-ai mai zis, nu eram lamurit
Pai ce sa se intample dupa moarte, se mai intampla ceva oare dupa moarte?
Mă refer la ce se va întâmpla pe pământ după ce voi muri eu, nu la ce se va întâmpla cu mine după ce voi muri. Eu după ce voi muri, voi fi moartă, dar cei încă vii cine ştie ce-'or face.
Adica ti-ar parea rau ca n-ai mai apuca sa vezi ce se va intampla, aham!
Ceva de genu'
"Dar daca ai afla ca esti nemuritor cum s-ar schimba viaţa ta stiind lucrul?" - La asta nu raspunde nimeni observ.
E amuzant pentru ca acum ne gandim ca daca murim ii pierdem pe toti cei apropiati, n-o sa ne mai vedem parintii, n-o sa mai luam in brate acea persoana speciala din viata noastra dar dupa moarte nu mai existi deci nu mai simti aceste pierderi. Tinand cont de faptul ca scriu raspunsul la aceasta intrebare concluzionez ca-s viu deci mi-e frica de moarte.
Daca as fi nemuritor m-as perfectiona in toate artele.
Mori ca sa traiesti? meaning?
Dupa moarte e viata, si e novoie dupa ce ai citit asta sa ma comentezi cu niste prostii ateiste, stiu ca dupa ce murim ne reincarnam din nou.
"Dupa moarte e viata " - Cum ai ajuns la concluzia asta?
"si e novoie dupa ce ai citit asta sa ma comentezi cu niste prostii ateiste" - Nu-s ateu, insa daca as fi fost, de ce mi-ai fi considerat "ideile" proaste? si de ce mi-ai fi interzis sa mi le expun?
"ca dupa ce murim ne reincarnam din nou." - O alta concluzie, la care ai ajuns cum?
Dupa citirea unor carti filosofice, fiindca m-a inferesat foarte tare subiectul
respectiv. Sa ma scuzi, am parut putin aiurea, pur si simplu ma enerveaza pacatosii pesimisti care spun ca dupa moarte nu-i nimic, ca ne mamanca viermii etc. Oricum, corpul fizic este doar un invelis pentru suflet.
Nu-s nici pacatos pesimist, ca sa numai existe confuzii...sa zicem ca-s un fel de agnostic.
Si daca ti-as spune ca dupa ce murim, se creeaza o alta realitate(sau poate era deja creata) paralela si tot asa, la nesfarsit?
As acepta raspunsul pentru ca orice e posibil, numai nu versiunea ateistilor.
Atunci nu e totul posibil, ateii de obicei promoveaza ce sustine stiinta..insa nici stiinta nu are raspunsuri la toate
Tuturor ne e frica de moarte sau cel putin de modul in care murim. Tu crezi in reincarnare? As fi curios ce sti tu despre asta si cum ai putea sa ma convingi pe mine ca exista reincarnare. "Viata dupa moarte" ma depaseste subiectul.
Citez cuvinte dintr-o carte :" Greseala principala a multor oameni este faptul ca... iau in considerare doar o singura viata pamanteasca, pe cind in realitate au trecut prin mai multe vieti pamantesti. Aceasta ca si peroadele intermediare in lumea de materie fina fac parte dintr-o existenta unitara, prin care firele se intind, fara a se rupe asa incit in efectele unei existente pe pamint doar o mica parte a acestor fire devine vizibila."
Huu, am terminat sa scriu. Am o carte acasa care e bazata pe acest subiect.
Ce te face sa crezi ca acea carte spune adevarul? Sunt destule carti care o contrazic. Nu tot ce e scris e si adevarat.
Te las sa te gandesti in continuare atunci.
Ce...de ce sa nu sper la o reincarnare? Poate am norocul si sunt baiat in ala viata.
Sigur sigur, si eu conform nu stiu carui test, am fost florareasa (prin 1700 nu stiu cat).
Am facut si eu teste, si stii care a fost raspunsul?
"intr-o viata anterioara ai fost o rata" test prost.
Bafta, sper sa te reincarnezi in bacon...ca esti mai de folos asa.
Poate ma reincarnez in tine O.O
Hmm, nu e bine ce zici acolo...ca sa te reincarnezi in mine, ar trebui mai intai ca eu sa mor si nu se stie daca ne sincronizam, in al doilea rand sa zicem ca eu mor, tu nu ai cum sa mori si sa te reincarnezi in ceva ce deja s-a dus, nu? (ceva dus=eu), nu stiu, zic si eu...nu-s expert in reincarnare.
De moarte nu imi este frica. Toti murim.
Imi e frica mai mult de felul in care voi muri. Nu vreau sa mor axfisiata sau inecata.
Nu imi e frica de moarte, dar nu zic ca imi doresc sa mor mai ales acum cit am de abia 15 ani.
Daca am sa aflu ca voi muri intr-un minut..asta e..soarta a decis asta si cita jale nu as avea ca nu am facut tot pe aceasta lume o sa mor si totul va trece. "Moartea e leacul pentru toate bolile"
Mai repet nu imi doresc asta.
Daca as fi nemuritor as vedea toate minunile acestei lumi, as face tot ce se poate si nu se poate pina nu se va descoperi tot posibilul si imposibilul. Dupa aia o sa ma plictisesc de viata si o sa ma sinucid (crud, dar sens de a trai nu o sa mai am).
Si daca afli ca vei muri peste 10 min, ti-e frica?
La inceput da, dar apoi ma linistesc si cred ca s-ar terminat si cu mine
De ce ti-ar fi frica (la inceput)?
Oricui i-ar fi
Mie nu, poate as fi surprins(depinde de moment...etc) dar frica nu mi-ar fi.
Cred ca ar fi normal sa ai un repuls
Imi este frica de moartea fara sens, imi doresc sa mor in "glorie" sau "iubit" nu mi-ar placea sa fie ceva singuratic si urat. Daca as fi nemuritor nu m-as mai obosi sa traiesc , glumesc mi-ar placea chiar.
ce rost are sa iti fie frica de un lucru care oricum se va intampla
Cred ca tuturor ne e frica de moarte. Daca as afla ca sunt nemuritoare pe pamantu asta cred ca ar fi de departe cea mai naspa veste primita.
Logic ca da, pentru ca te gandesti ca nu-ti mai vezi familia si astea, si daca ai fi nemuritor as fi putin confuz daca este bine sau rau.
Mi-e frica de moarte. De ce? Pentru ca e extrem de imprevizibila. As putea muri oricand. As putea muri intr-un moment in care sunt fericita. Ar putea fi un accident. As putea muri inainte de vreme si sa las in urma suferinta. Eu n-as sti ce s-a intamplat, dar parintii, prietenii mei... As putea muri cand am o familie frumoasa, fericita si sa-i las pe toti in urma.
Insa, nu as alege nici nemurirea. Da, mi-e frica de moarte, dar cred ca si mai mult mi-ar fi frica de singuratate. Sa fiu eu nemuritoare si sa-mi vad fiintele iubite cum se sting una dupa alta? Nu...
Orice s-ar intampla, nu am cum sa opresc inevitabilul. Toti murim. Dar,, murim spre a ne naste''. Nu stiu daca e adevarat, nu stiu daca exista ceva dupa moarte. Nu stiu daca moartea nu e altceva decat o,, pauza'', iar apoi o voi lua de la capat sub alta forma. Nu stiu. Pentru ca moartea e imprevizibila.
anonim_4396 întreabă:
nyoentox2002 întreabă: