That escaled very quickly.
Încă nu-mi dau seama dacă e la mișto sau nu
O să răspund ca și cum ar fi. Deci, ipotetic, prietena ta e foarte sick minded. Singura chestie ce o mai ține pe ea în viața ta e faptul că îi oferi o casă, altfel n-ai mai vede-o sau dacă da, ar fi doar să-și bată joc, fiindcă știe și ea că orice ar face, indiferent cât de rău ar fi, tu o să fi în continuare acolo.
No offence, dar ea nu e singura vinovată aici. Practic, i-ai permis să-și bată joc de tine și să te transforme într-un slave în momentul în care ai acceptat să faci toate chestiile menționate și nu ai acționat, folosind pretextul "chiar îmi pasă de ea".
Să ți la o persoană foarte mult nu-i un motiv suficient să stai cu ea. Mai trebuie să existe și alte criterii și reciprocitate dar evident, nu există.
Niciodată nu am înțeles de ce stau persoanele în relații atât de toxice. Toată lumea spune "chiar o/îl iubesc"
DAR PE TINE ÎNSUȚI NU TE IUBEȘTI?!
Oamenii nu se schimbă, iar ea nu te iubește. E alegerea ta, dacă vrei să-ți pierzi timpul sau nu.
Sfatul meu- ia-ți un timp liber în care să conștientizezi cum e situația de fapt, apoi vorbește cu ea serios și cât de repede, just let her go.
Fără empatie, cum că n-o să aibă unde sta.
Nu e nimic aiurea să faci mereu ceea ce e bine pentru tine, fiindcă tu ești cel mai important din viața ta. Ar fi chiar aiurea să continui povestea doar ca lucrurile să se înrăutățească.
Bad romance, dragoste spurcată, cu sadism și masochism. Ai lăsat-o să pornească pe un drum greșit în relația cu tine, iar acum nu o mai poți opri. Dacă continui așa, viața ta se transformă treptat în coșmar, în vis urât, în iad. O să ajungi la nebuni sau să vrei să te sinucizi din cauza ei.
Unica soluție. O dai afară. Scurt și definitiv.
Saluti!
E prima data cand scriu pe un astfel de site. SERIOS? Peste 80% - folosesti expresile scrise de mine(pe acest site) Deci? Cu siguranta nu REIESE: e prima data cand scriu pe un astfel de site Trecem peste!
Ea - e genul infantila, iubeste distractia(prea mult. NU isi da SEAMA: ca iti face rau, tie care ai PRIMITO! Reiese: e foarte bolnava/dusa cu capul. Astfel de boala, n-are vindecare! NU te poti impune decat prin FORTA... imposibil, tu esti genul moale, foarteee moale(la caracter)
Specialistu' foloseste: Dominare, are caracterul puternic.
Ce ai de facut? Intaraste-ti caracterul! Nu prea te vad sa reusesti... ghinionu' tau
Solutia ideala: scapa de ea, cauta pe alta...
Euu sunt lury despre care vorbește ma jur)))
Am fost cu el în perioada aia da poveștile sunt trase din anumite întâmplări da la modu ca nu l a bătut nimeni și nici n am locuit împreună
Nu pot sa cred ca am găsit postarea asta)
Cauta lurilaylay pe insta ca gen chiar sunt eu
Euu sunt lury despre care vorbește ma jur)))
Am fost cu el în perioada aia da poveștile sunt trase din anumite întâmplări da la modu ca nu l a bătut nimeni și nici n am locuit împreună
Nu mi vine sa crwd ca am găsit postarea asta)
Cauta lurilaylay pe insta ca gen chiar sunt eu
Euu sunt lury despre care vorbește ma jur)))
Am fost cu el în perioada aia da poveștile sunt trase din anumite întâmplări da la modu ca nu l a bătut nimeni și nici n am locuit împreună
Nu pot sa cred ca am găsit postarea asta
Cauta lurilaylay pe insta ca gen chiar sunt eu
Euu sunt lury despre care vorbește ma jur)))
Am fost cu el în perioada aia da poveștile sunt trase din anumite întâmplări da la modu ca nu l a bătut nimeni și nici n am locuit împreună
Nu pot sa cred ca am găsit postarea asta)))
Cauta lurilaylay pe insta ca gen chiar sunt eu
Euu sunt lury despre care vorbește ma jur))))
Am fost cu el în perioada aia da poveștile sunt trase din anumite întâmplări da la modu ca nu l a bătut nimeni și nici n am locuit împreună
Nu pot sa cred ca am găsit postarea asta)
Cauta lurilaylay pe insta ca gen chiar sunt eu
Pentru ca totusi tin la ea. Ții la ea, dar este o bad romance. Așa cum se poartă este o deviere de comportament care are cauze profunde și este de domeniul patologic, adică boală. În tine și-a găsit fraierul.
Dacă ții la ea, vei suferi așa toată viața, care nu va fi viață ci iad.
Așa că, fii bărbat. Foarte scurt într-o bună dimineață, dacă nu reușești singur, adună un prieten, doi, așa cum face ea. Îi dai 20 ( două zeci) de minute să își adune bagajele și să treacă de partea cealaltă a ușii de intrare în locuința ta. Ce face ea după aia, că merge la mă-sa, că nu, nu te privește absolut deloc.
Nu mă am cu insta. Dar dacă zici că tu ești lury, te cred. Dacă e așa, imaginația lui e bolnavă. Dar de ce simți tu nevoia să te scuzi, față de noi, niște necunoscuți anonimi?