Da,da Tu ştii mai bine cum e.
Nu sunt mereu sigură pe mine,doar că e mai bine uneori să nu te agăţi de persoane care te dezamăgesc, chiar dacă e greu, căci s-ar putea să te dezamăgească din nou.Dar dacă consideri că acea persoană merită şi că a fost cumva şi vina ta, eu zic să mai laşi puţin de la tine.
Apropo, măi Bogdan, tu nu dai funde niciodată?
Dezamăgirile se nasc din aşteptări.
De multă vreme m-am învăţat să nu am aşteptări (prea mari) de la ceilalţi, să-i las liberi, nepresaţi de aşteptările mele.
De multe ori mi s-a intamplat sa imi dau seama ca aparentele inseala si ca eu de fapt sunt de vina ca am judecat o persoana in necunostinta de cauza..Am fost deseori dezamagit de mine.
Oricum lucrez la capitolul asta, sa nu mai judec oamenii, sa nu mai ma insele aparentele si prejudecatile.
Da,da am patit si asta credeam ca ma mintea dar spunea adevarul ce sa fac asta e, important e sa invatam din greseli
Da, mi s-a întâmplat. Apoi mi-am dat seama că de vină sunt eu, căci m-am amăgit pe mine însumi, iar soluția este ca pe viitor să nu mă mai auto amăgesc.
Apoi cineva m-a învățat să fac meditații cu mantra.
Mă observ mă accept.
Acceptarea este baza de la care să pornești.
De la ea poate porni schimbarea.
Acceptarea si renuntarea? Principiile budiste. Corect.
Da, am fost la sesshin, program de mănăstire zen budistă și mai vreau să merg. Face bine la suflet.
M-am simtit in ambele cazuri, dar nu asa profund incat sa ajung sa simt ura fata de cineva. Dar ce e trecut, am lasat in trecut, fara sa ''dezgrop'' acele amintiri!
Profund
Ehh, ştiu, dar mno, sunt un om sincer.
Atat
Adică?
Adica esti un om sinencer atat. Asta spune multe. E foarte bine ca esti asa.
SCuze, credeam că e vreun mesaj subliminal.
A nu ) Eu zic daca e ceva
Ok.
Aşa, dar tu? Tu te-ai simţit vreodată dezamăgit de cineva şi apoi ţi-ai schimbat părerea?
Da. Sincer da. Apoi am crezut ca eu sunt de vina. La mine in minte e un ditamai universul in care se bat tot felul de idei. Uneori nici eu nu stiu ce sa cred
Înţeleg, ştiu cum e.
Nu.Am avut motive să fiu dezamăgită de acea persoană.De mine poate am fost dezamăgită că am avut încredere în acea persoană.
Pai dar poate daca ai crezut ca te intelege sa zicem. Dar dupa un timp iti dai seama ca nici tu nu te intelegi. Bine nu cred ca e cazul tau. Atunci nu ai fi dezamagita de tine?
Nu e cazul meu, cum ai zis.Şi nu, nu aş fi fost dezamăgită de mine.
În timp înveţi să te cunoşti mai bine dacă încerci.
Dar daca ai stii ca ai putea sa faci tu mult mai mult dar nu ai facut?
Deci clar nu e vorba de tine )
Poate mi-ar părea rău, dar dacă acea persoană m-a dezamăgit rău şi nu a încercat să remedieze cumva situaţia, nu aş mai încerca să fac nimic.
Ce bine ma cunosti
Si poate sa nu fie vorba de mine. Doar intreb asa...
Tu esti sigura pe tine...
Ba dau. Te referi tie? Dar astept sa se stranga mai multe raspunsuri, si dupa cateva zile dau. Sunt scorpin, imi place sa analizez
Nu mie.Doar că nu am văzut la întrebările tale şi am întrebat )
Deci, da... Dau funde
Ok.
Ţi-am văzit răspunsul la 'ultimele răspunsuri'.
Am întrebat doar de curiozitate şi ca să le dai funde la cei care ţi-au mai răspuns.
Dacă voiam să îmi dai mie crezi că îmi era greu să zic: Bogdi, dă-mi funda?))
Ai raspuns bine. Da? De ce sa nu iti dau funda.
Bine,bine Mai dă şi altora dacă tot te-ai apucat
Pai am dat... Iar maine dau la intrebarile de azi. In caz ca o sa fie mai mult, si ce a mai ramas.
Si asa azi nu am ce face
Nu te supi, făceam şi eu conversaţie.
Asa ma cunosti? Cum sa ma supar.
Conversatie sa fie
Cunosc privirea asta
Nu e a mea.Am pus-o doar aşa, în lipsă de idei
Mi-am dat seama Cum sa ramai in lipsa de idei, tocmai tu...
Adică?
Pai stiu ca le aveai cu ideiile cu astea Te vad asa... plina de poveste, ca sa zic asa Doar ca nu au spus-o pana acum.
Wooow,mersi
Dar şi tu ai idei multe şi bune şi sigur eşti plin de poveşti interesante.
Mersi. Mda, pot sa spun ca sunt plin de povesti interesante Eu incerc sa mi fac propria poveste. Eu cand ma uit la cer si vad stelele, reusesc sa fac o poveste, o poveste nesfarsita.
Sper ca nu a sunat ciudat
Nu.Special
Mersi Da chiar. Ia spune povestea ta, asa in mare, ca nu stiu prea multe. Doar am dedus.
Lasă asta, că nu e prea frumoasă.Mai bine citeşti o carte bună
Mie imi place sa citesc in oameni
Da,da Tu ştii mai bine cum e.
Nu sunt mereu sigură pe mine,doar că e mai bine uneori să nu te agăţi de persoane care te dezamăgesc, chiar dacă e greu, căci s-ar putea să te dezamăgească din nou.Dar dacă consideri că acea persoană merită şi că a fost cumva şi vina ta, eu zic să mai laşi puţin de la tine.
Apropo, măi Bogdan, tu nu dai funde niciodată?
M-am simtit pana intr-o zi cand am intalnit o persoana care parca mi-a adus un zambet pe buze in acel moment! Mi-a spus ca nu vede in mine o persoana slaba ci mai degraba una puternica care a trecut prin multe si a trecut cu bine. Pana in acel moment ma simteam dezamagita de multe lucruri. Dar, apoi am realizat ca pe langa sansa care mi s-a dat, in comparatie cu altii, sunt norocoasa. Desi, mai trebuie sa mai trec printr-o alta ''incercare'', stiu ca Dumnezeu nu ma va lasa si o voi trece cu bine!
Nu, deloc Dar cateodata, ma gandesc la mine, ca nu prea ma intelege lumea, sunt o persoana neinteleasa, si asa ma dezamagesc.
E na... Eu unul te-am inteles. Sau asa cred.
Da. De multe ori, dezamagirea asta a venit la mine cand am oferit cate o a doua sansa fiecarei persoane care mi-a gresit, crezand ca se vor indrepta. Intr-un final, s-a dovedit contrariul si am lasat-o balta. Bineinteles ca a fost vina mea! Dar macar am invatat o lectie.
Si oare o sa se repete?
Greseala? Nu stiu, mai vedem. )
Da,des raminean dezamăgita de anumite persoane, și apoi (chiar astăzi) mi-am dat seamă ca de fapt sunt dezamăgită de mine.De aceea și persoană căruia i se întîmpla să fie dezamăgita de el sau de altă persoană trebuie să își mai coboare idealurile. Căci dacă idealurile sunt prea mari cei din jur nu pot să le atinga și drept rezultat este dezamăgita mereu.(Iată nu am făcut referire la tine, așa e ok?)
Da nu e nii o problema Stii ca inteleg.
Știu :d
Dezamagit de altii numai sunt de 2-4 ani incoace, iar daca sunt o tin pentru mine, oamenii si asa sunt prea chiori in privinta multor lucruri, si uneori chiar si cand le atragi atentia e tot degeaba.Nu ca as fi eu in masur sa judec dar mna...
Mai degraba sunt dezamagit de mine, zilnic as putea spune...
Da m-am simtit dezamagita la un moment dat de cineva anume, dar dupa aceea am recunoscut ca eram dezamagita de mine pentru ca nu am insistat mai mult sau pur si simplu. pentru ca am avut incredere in cine nu merita
Ai fost dezamagita de tine pentru ca nu ai insistat sau pentru ca ai avut incredere in acea e
persoana?
Anutza_9378 întreabă:
anonim_4396 întreabă: