Si eu imi planific viata mereu pentru ca imi place siguranta.
Spontaneitatea ma face sa ma simt incomod si nesigura.
Nu plănuiesc nimic.
De obicei planurile mele nu sunt mai lungi de 2-3 zile.
Îmi place să hotărăsc totul pe moment.
Iesi din zona de confort. Daca cineva te invita undeva si nu aveai in plan sau te simti nepregatita du-te. Asta e un exemplu.
Și eu îmi făceam planuri pana nu de mult. Absolut totul era așezat în detaliu, dar mereu apărea ceva și ma făcea sa deraiez de la traseu. Asa am ajuns sa nu-mi fac planuri pe o perioada prea lunga sau prea bine puse la punct.
E normal sa-ti faci planuri in linii mari cu ce urmeaza sa faci, sa ai o idee despre ce, cum si cam cand se produce, dar de la asta pana a planui pana in detaliu e deja mult, din punctul meu de vedere cele mai frumoase lucruri/evenimente se produc spontan, atunci cand te astepti mai putin sa te suprinda viata in cel mai placut mod si sa-ti arate ca lucurile mici si cu dragoste n-au nevoie de planuri. Consider ca ideea de a-ti planui viata in detaliu reprezinta in primul rand o pierdere de timp, facand asta excesiv trece viata pe langa tine si nici nu ai timp sa o observi, te afunzi prea mult si nu reusesti sa te bucuri de viata asa cum e ea, si cu bune si cu rele. Parerea mea...cred ca viata trebuie planuita atat cat sa-i dam un curs frumos dar niciodata mai mult, si oricum lucurile care au de se intamplat se intampla indiferent de detaliile planului nostru, viata e facuta s-o traiesti, nu s-o planuiesti asa minutios pentru ca in fond si la urma urmei toti plecam din lumea asta candva.
anonim_4396 întreabă: