Am 19 ani, sunt intr-o amicitie cu un individ mai mare decat mine cu 11 ani. Ne stim de aproape doi ani de zile. In tot acest timp el m-a invatat multe lucruri, pot spune ca mi-a schimbat viata complet din doua mari motive: a participat involuntar la cultivarea mea intelectuala, morala ...si spirituala - m-a facut sa-l iubesc.
Si nu vorbesc despre un sentiment capricios, o indragosteala aiurita. Vorbesc despre doi ani in care doar el insusi a fost samanta rodului idealurilor mele, viselor mele, sentimentelor mele cele mai complicate pana la aceasta varsta. Si pot anticipa, chiar si dincolo. Povestea este foarte lunga, dar incerc sa fiu scurta si consistenta.
Majoritatea timpului petrecut de noi a fost posibil online, noi suntem din orase diferite, doar la 150 km distanta si la telefon, pe Skype. Pot spune ca nu a facut prea mari eforturi de a ne intalni. El este o fire rece, inchisa, vaga, care poate fi usor interpretabila, mai ales de mine, din motive subiective. Cu un timp in urma mi-a dat de inteles ca avem aceleasi idealuri si principii, si ne-ar fi bine impreuna. Nu am dat inapoi, dar pot spune ca am fost rezervata. In tot acest timp relatia de amicite s-a tot "racit" si "incalzi", ajungand la un consens: faptul ca legatura noastra s-a sudat.
Prin tot ceea ce reprezinta el, inteligenta ascutita si simt artistic deosebit, si faptul ca l-am intalnit, sufletul meu s-a atasat parca iremediabil, caci majoritatea gandurilor mele il includ pe el. I-am spus asta, cu alte cuvinte, si intr-un sfarsit, mi-a spus ca tine la mine foarte mult si "putem trece peste". Din asta am dedus nu doar ca este egoist si mandru, ci si faptul ca iubeste pe altcineva, nu vrea sa ma piarda, ci sa continuam sa vorbim. El mi-a marturisit. Am continuat sa fim amici, sa mi se planga - eu am incercat sa-l alin cu toata dragostea si intelepciunea, timp in care imi spunea cat de atasat era de acea individa care l-a deceptionat. Practic, incercam sa renunt la dorinta mea oarba de a fi una cu el, intelegandu-i dragostea si suferinta, pentru alta persoana. Dupa acest episod, dupa ce "si-a revenit", cu o imensa durere, goliciune in suflet i-am spus ca trebuie sa ma departez de el, intrucat imi face rau - avem sentimente diferite - el de prietenie, eu de iubire. Au existat fel si fel de intorsaturi, am plecat, iar am aparut, iar am plecat si tot asa...Dar intr-o zi mi-a spus: "ma vei cauta doar cand doresti, eu nu mai fortez nimic, ca sa iti arat ca imi pasa de tine. Dar mereu voi dori sa aflu despre tine"
Si nu l-am cautat. Dar intr-alta zi am revenit si i-am spus ca "m-am vindecat" si doresc redevenim amici. El mi-a spus, foarte rece, ca nu s-a schimbat nimic. Ei bine, s-a schimbat complet. Parca a uitat de mine, nu ii mai pasa, nu imi mai ofera atentie. E pe o alta planeta. Vadit nu-si doreste o discutie serioasa cu mine. Eu sufar, ma simt singura, si cred ca din nou...acele doruri si DURERI spirituale revin. Il iubesc si il doresc mai mult ca niciodata, simt ca nu ma voi vindeca de asta. Ce trebuie sa fac, ca sa imi revin din aceasta stare? Credeti ca el mai tine la mine? Cand il intreb daca m-a uitat (cu alte cuvinte, bineinteles), ocoleste subiectul. Si nu sunt paranoica. Considerati ca acea "pauza" a fost o alegere buna sau am fost eu egoista? Va rog, niste pareri... Multumesc!

In general relatiile la distanta nu merg foarte bine. Ar trebui sa va intalniti si sa petreceti ceva timp impreuna...

Situatia e extrem de complexa sa te poti baza pe ceea ce iti spune un strain, interpretand din ceea ce ai scris tu. Sunt implicate o gramada de emotii si trairi personale ale voastre ca cineva sa iti poata da un sfat cu adevarat relevant legat de faptul ca ar trebui sau nu sa continuati asta.

Daca a tinut vreodata la tine (si din ceea ce zici e super clar ca legatura a fost puternica), inca tine mult. Pauzele de cele mai multe ori transmit mesaje gresite din punctul meu de vedere.

Fiind distanta mare intre voi era de la bun inceput o oarecare "distanta" intre voi, si aici nu ma mai refer la km. Cand ai incetat sa vorbesti cu el acea "relatie" s-a racit de tot, la ce te asteptai? Plus ca el e barbat in toata firea, el are nevoie de o femeie langa el nu un copil. Cauta si tu unul demn de tine, si invers.

Ai dreptate, e foarte complex totul. Pauza am luat-o doar pentru a ma linisti, crezand ca acel sentiment de...`iubire` fata de el va disparea. Ma durea cand imi povestea cat de mult tine la acea femeie, si faptul ca el nu se va mai deschide in fata nimanui, pierzandu-si increderea in oameni. Iar eu stateam exact langa el, plina de speranta ca isi va indrepta sufletul catre mine, sa vada ca cineva e atat de aproape si il asteapta.
Noi ne-am intalnit in realitate de cateva ori, am si petrecut o saptamana impreuna la ai lui, la tara. (doar ca amici)
Si vorbeam la telefon mereu, nu pot spune ca totul s-a petrecut in spatele unui ecran.

Da-i barbatului ce isi doreste
daca tot sunteti amundoi majori
asa ca fal fericit

Trebuie sa stii ca noi vorbeam zilnic 4-5 ore pe zi. Nu exista zi in care sa nu vorbim. Eram foarte apropiati, imi spunea orice, si eu lui la fel. Mi-a spus ca nu are nici o relevanta varsta, m-a recunoscut drept un suflet frumos si o minte matura, deci teoretic nu eram vazuta ca un copil.
Eu am vrut doar sa ma departez un pic, pentru ca agonia aceea a ''iubirii'' fata de el sa dispara incet-incet. Si apoi as fi revenit pentru a fi amica lui in continuare. Eu nu am avut alti amici in afara de el.

Halele maica sfanta ai 19 ani esti studenta esti la varsta la care trebuie sa strabati cearsafurile campusului universitar, sa iesi cu fetele in club, sa va imbatati chefuri in camin, studiu pentru examene. trece timpul in defavoarea ta si tu stai incuiata in colivie cu relatia asta patetica

"deci teoretic nu eram vazuta ca un copil. " Bine, nu pierd timp sa mai continui chestia asta ca ar fi degeaba. Incearca sa iti faci prieteni pe langa tine, nu e de mirare ca te-ai atasat de singura persoana cu care vorbesti.

Oh wow, asta se intampla cand un suflet matur intalneste unul de copil. Si aici ma refer la tine ca fiind cea matura.

Lasand la o parte drama relatiei la distanta care iti amplifica toate aceste simtiri si trairi inca fara substanta, tu nu stii cu adevarat cum este el. Stiu ca 4-5 ore si etc. insa mai mult ca sigur visele ti-ar fi fost zdrobite de realitea lui. Nu este capabil sa te perceapa in totalitate cu sufletul lui egoist si se gandeste doar la el prin ceea ce face si spune. Te-a vazut mereu doar ca pe o posibila relatie, o relatie de rezerva si sa nu faci greseala sa crezi ca nu te va abandona daca se va ivi ocazia. Este imbatat de tineretea ta in antiteza cu gandirea si asta l-a atras la tine, insa nimic mai mult, de aceea este rezervat si cuprins de remuscari. Nu te va putea iubi niciodata atat de mult pe cat meriti cu adevarat.

Alegerea insa o face inima noastra, asa ca ramane la latitudinea ta ce vei face in continuare. Eu doar am incercat sa-ti reliefez niste lucruri care poate ti-au scapat.

Multumesc pentru ca ai analizat situatia. Nu ma asteptam sa mai primesc vreun raspuns de calitate ca al tau.
Sincer, nu il stiu pe el, dar ii cunosc esenta. Dupa principiile pe care merge... Si le respecta (mi-a demonstrat asta), este un om bun. Pana si cu mama a vorbit (femeie care e foarte dificila si greu de imblanzit, cu greu pirnde incredere in cineva) cu el si si-a dat seama ca e ceva deosebit.
Da, intr-adevar are un suflet egoist pentru ca atunci cand imi facea rau (doar pomenind de deceptia "proaspata" pe care a avut-o și nu puteam ramane impasibila, sa-l vad cum sufera, trebuia sa-l ajut), ma implora sa raman.
Si eu m-am gandit ca poate ma vede drept o rezerva, dar am refuzat acest lucru si am interpretat in fel si chip fiecare mic gest al lui, i-am gasit cauze in favoarea mea. Si e extrem de dureros.
El tine la mine, dar ma intreb ce l-a facut sa iubeasca o femeie care e total opusul lui, si eu care faceam parte din aceeasi lume ca si el, am fost alungata! Stii, acest om are si genul ala de narcisism, se crede superior cumva, un fel de invatacel pentru toti mediocrii si superficialii. El a idealizat acea femeie si a crezut c-o poate schimba. Ea si-a batut joc de relatie. Nu stiu daca intre ei doi a fost iubire, dar el a suferit mult, si din pricina ei, si din pricina anterioarelor, care l-a mintit.
Acum el vorbise cu mama intr-o zi (in primul an) si ii zisese ca tine enorm la mine, dar sa aiba grija ca eu sa n-aflu niciodata. Ce crezi ca poate insemna asta?! Ma tot gandesc la aceste "mici" portite. Pentru o secunda chiar mi-as dori sa aflu ce-i in sufletul lui. Probabil acum par disperata...Dar simt cum mor.

L-au*, scuze.

Nu ati putea fi niciodata asa cum visezi tu sa stii, pentru ca opusele se atrag, de aceea a iubit-o si inca iubeste si o va iubi mereu orice ar spune. Este doar ceva natural atunci cand el nu cunoaste sensul cuvantului compromis. Principii? Pff. Iti spun eu din proprie experienta ca o persoana cu principii nu ar fi facut ce-ti face el. Vorbesc toti de ele insa nu au idee ce inseamna asta si le incalca la prima ispita. Parintii... Hehe... Simpla psihologie, fa-i sa te placa ca sa ai acces la ea. Mama ta nu place pe nimeni? Iti garantez ca as putea-o convinge sa-mi gateasca dupa 5 minute de la "Saru'mana doamna", stie si el prea bine ce face. Este un las. Imi cer scuze ca ti l-am demontat in halul acesta dar persoana pe care tu o adori este doar o dezamagire pe care tu nu ai vazut-o pana acum, este o iluzie.

Disperata da, insa nu dupa el, doar te-a orbit impresia asta. Esti disperata dupa sentimentul in sine, care te umple de placere si satisfactie, bucurie si un inceput de fericire si te sperie enorm gandul ca nu vei mai gasi pe cineva ca el. Te voi linisti spunandu-ti ca mai exista, greu de gasit ce-i drept, insa mai exista si nu au nici un bagaj de frustrari si dezamagiri in spate.

Mereu o judeca, spunea ca e insuportabila, dar o stie de doi ani si s-a atasat de ea, si in sfarsit... o iubea nebuneste. Acum a ramas doar ura in el, frustrarea.
Ai dreptate, sunt constienta ca este o iluzie, si eu am analizat indelung, cu maxima atentie, sunt o fire care are mania contemplarii, insa am preferat himerele in loc de adevar, de realitate.
Acum problema este ca simt nevoia sa salvez relatia de amicitie, una pur platonica. Imi este teama ca asta sa nu devina din nou un rezon de a spera la ceva mai mult (inconstient). Cu el am putut sa ma inteleg din multe puncte de vedere, spre deosebire de alti baieti/barbati. De obicei am gasit intelegere si incredere in barbatii maturi, cu toate ca nu mereu varsta poate fi o siguranta. Se gasesc si oameni in toata firea sa se comporte precum niste copii rasfatati.
Chiar nu stiu ce sa fac. Acum ma simt complet goala si inutila fara el prin preajma. NU este obisnuinta. Recent am cunoscut un baiat, dar incep sa-l judec cumva involuntar, sa-l privesc din spatele unui sablon care corespunde cu tipul de care am povestit. O perioada am intrerupt legatura cu baiatul nou pe care l-am cunoscut, si chiar mi-era dor de el. Cu timpul m-am dezobisnuit de discutiile cu acesta si nu l-am mai cautat. Ei bine, acum cred ca stiu ce-mi lipseste; tocmai omul ignorant care nu merita dragostea si aprecierea mea. Nu stiu cum sa scap de starea asta. Tu ce crezi? Apreciez enorm ca mi-ai scris si probabil ai timpul si placerea de a ma ajuta in continuare.

Lasa-i pe amandoi, blocheaza`i si nu te mai uita inapoi.Cred ca ar trebui sa-ti faci 1-2 prietene (chiar si superficiale nu conteaza momentan) cu care sa iesi la o plimbare, o terasa, club poate daca iti place asa ceva. Diversifica`ti cat mai mult persoanele din jurul tau si fa`o in asa fel incat sa te tina mereu ocupata cu ceva.Axeaza`te pe lucruri si persoane noi, experimenteaza si rupe`te de banal, abandoneaza`te in totala relaxare fara nici un alt scop decat golire de ganduri.Nu`i mai privi pe cei din jur prin comparatie, ci incearca sa le gasesti acel ceva unic, cu siguranta majoritatea il au.Nu mai vorbi cu mama ta o perioada, sau redu conversatiile la minim, spune`i ca te descurci singura si ai nevoie de putin timp.Si ma repet, intalneste persoane noi care sa fie exact opusul tau.

Vreeiu sa se masturbeze sau sa se duca la alta?