Deci ai făcut avort si mai vrei să faci unul se pare, nu te-ai învățat minte, câți copii mai ai de gând să îți omori să îți dai seama ca sexul neprotejat duce la sarcină? Să nu mai zic că nici măcar nu ai respectat perioada de repaos după chiuretaj de măcar o lună de zile și ai făcut sex după 2 săptămâni, ca o inconștientă, o needucata ca să nu zic altfel să vorbesc urât pe aici. De ce să folosești niște pastile anticoncepționale care costă 15 lei pe lună sau un sterilet când poți face sex neprotejat și să faci avort pe bandă rulantă, atât te duce capul. Avortul NU este o metoda contraceptiva, înțeleg, ai greșit, ai făcut odată, să zicem ca e scuzabil, dar tu faci în continuare sex neprotejat ca o inconștientă? Ai făcut odată avort protejează-te să nu mai fie nevoie să îl faci și pe al doilea.
Normal. Orice contact neprotejat poate duce la o sarcina.
Daca nu vrei sa treci prin aceeasi experienta, protejeaza-te. Mai ales ca ai relatie, nu trebuie sa folosesti prezervativ, sunt atatea metode contraceptive. Recomand steriletul. Viziteaza-ti ginecologul.
Pai ce am zis greșit, avortul este o crimă, oricum o dai, asta e adevărul, că omori un copil în burtă sau în secunda 2 când a ieșit prin vagin e 99% același lucru. Știu că nu e chiar un făt dar tot viața este, pentru că celulele inimii sunt cele care se formează primele, acele celule minuscule, și noi am fost la un moment dat cu toții în acel stadiu, întreruperea evoluției unui făt nenăscut tot ucidere este, am fost într-o sală de avort la un moment dat în viața mea si mi s-a explicat acest lucru de către doctori. Avortul este crimă și punct, nu o metoda de contracepție, orice părere ai avea tu, biologic asta e adevărul, fie că îți place sau nu, și nu bag religia la înaintare că nu sunt deloc religioasă. Ai părerea ta si o respect, nu voi judeca niciodată o femeie care a făcut avort o singură dată în viața, o greșeală e scuzabilă, se întâmplă, din lipsă de educație, etc,(sau cazuri de viol doamne ferește) dar după avort ți se explica despre metode de contracepție, te trimit la planificare familială din ce știu eu, deci aceste vaci că nu am cum să le spun altfel, care se *** și folosesc avortul ca si metodă de contracepție, mă dezgusta complet.
Ps. Chiar ai simțit nevoia să îmi dai nefolositor și eronat? Așa de mult susții avortul, tocmai în aceste vremuri în care sunt atâtea metode de contracepție pe toate drumurile și chiar nu mai e nevoie de avort ca pe vremuri? Pe bune?
Din pacate nu esti deloc realista, ci doar emotionala.
Exista iresponsabilitate, nu cred ca nimeni nu trece prin experienta avortului de drag si nici nu foloseste asta ca si metoda contraceptiva.
Bine ca ele sunt vaci, aia nu mai sunt boi, aia sunt nevinovati. Toata responsabilitatea pica pe femei, o femeie poate ramane insarcinata o data la 9 luni, un bou in alea 9 luni lasa 90 gravide fara sa se strofoce prea mult. Acolo e buba societatii, ei ar trebui sa foloseasca masuri contraceptive.
Cum am si spus, raspunsul era perfect pana ai bagat crima si cuvantul,, copil''.
Nicio metoda contraceptiva nu iti ofera 100% siguranta
Cand aud:,, Sustii'',,, Esti de acord?'' etc etc, tu poti sa fii pentru propria persoana, nu si pentru ceilalti. Cu corpul tau faci ce vrei, dar nu te baga pe corpul si viata altora persoane.
Cand aud Pro life, moooor ... Creste-ti-i voi
1. Sunt și realista, aproape deloc emoțională, avortul e crimă, cum spuneam, că o iei realist, emoțional, religios, biologic, din ce punct de vedere vrei tu, tot crimă e.
2. Ba da, ai fi surprinsă să aflii că sunt femei care fac sex ca vacile și zic "lasă că dacă rămân gravida aia e, fac avort" sunt mai multe decât crezi
3. Nu am zis ca bărbații sunt nevinovați, au si ei partea lor de vină, dar pentru ei nu prea există metode de contracepție decât vasectomia și foarte putini sunt dispuși să o facă, așa că asta e situația, contracepția pică pe umerii femeii, nu avem ce face, pentru ca mulți "boi" refuză să poarte prezervativul ca să simtă ei plăcerea mai mare
4. Eu nu am zis nimic dacă a rămas gravida protejându-se dar cum a si menționat tanti din postare, citez "am avut relații sexuale neprotejate", deci nu are nicio scuză
5. "Cu corpul tau faci ce vrei, dar nu te baga pe corpul si viata altora persoane." - ok, adevărat, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă avort de 100 ori pentru ca are acest drept, că vrea si ca poate și e corpul ei și își pune ambiția să facă avort de câte ori are chef numai că există acest drept în ziua de azi, dacă se mutilează, se taie, își face rău, bea clor și se sinucide hai să o lăsăm să facă ce vrea ca doar e corpul ei, nu? Avortul are și el riscurile lui by the way, unele chiar foarte grave îți spun o întâmplare în privat dacă vrei
6. Cine a zis că sunt prolife? sunt pro contracepție, nu prolife în niciun caz, dacă era după mine, 80% din populația globului nu ar trebui să se mai înmulțească
1. Avortul este o procedura medicala. Drept asupra lui, pana la nastere, are doar mama. Daca ar fi fost crima, faceai frumos inchisoare, nu exista asa ceva. Este crima in opinia ta, nu in realitate. Mai vazusem un comentariu undeva cu cineva care spunea ca ar trebui sa fie sesizata Protectia copilului pentru ca mama facea ceva gresit in sarcina Nu are cine sa intervina pentru un copil nenascut. E proprietatea si decizia mamei, atat. Nu a societatii sau a strainilor care ies la proteste anti avort.
2. Imi este foarte greu sa cred. Inteleg ca mai sunt unele care inghid pastila de a doua zi ca pe bomboane, dar sa faca avort de cate ori raman gravide doar pentru ca nu vor protectie, foarte greu imi e sa cred.
3. Stiu, de asta am si mentionat ca totul pica pe femeie, cand totul ar trebui sa vina de la ei, femeia ramane dar barbatul o lasa.
4. Asta a spus in momentul de fata, dar poate a ramas dintr-un accident, protejandu-se, nu cunoastem detalii. Nu are nicio scuza sa faca avort? Nu iti trebuie o scuza sa faci. Esti iresponsabil, nu iti pasa, pur si simplu recurgi la avort.
5. Ba chiar asta inseamna, conform legii. Absolut fiecare persoana are dreptul sa decida liber asupra propriului corp, viata. fara interventia altora. Aceasta libertate e protejata legal. Alta e ca societatea ofera sprijin in anumite circumstante. Clar are riscuri, si fiecare om isi asuma concecintele, dupa cum este si normal.
6. Orice om care se bate cu pumnii in piept numind crima avortul, urla a Pro life. Asta este clar, nu toata lumea ar trebui sa aiba dreptul de inmultire, dar toti o au, din pacate.
Avortul e o procedură medicală, ce implică ce anume? Oprirea din evoluție a unui făt nenăscut(viitor copil, viitor adult) mai pe scurt, omor, doar pentru ca e legal, nu înseamnă că este si ok nu mă lua cu "legal", dacă era crimă, facea pușcărie, pai se face și pușcărie, stai liniștită, dacă avortul depășește 14 săptămâni de sarcină, dar repet, ca îl omori în săptămâna 8, săptămâna 20 sau 40, sau în secunda când iese prin vagin, tot același lucru este, omor, nu îți trebuie o lege care să îți spună că este, o iei logic pur și simplu, eu zic să te documentezi mai bine despre procesul de concepție și evoluție a fătului, vei vedea că dacă gândești la rece și o iei logic, asta e singurul adevăr, că avortul e crimă, și eu m-am convins cu greu de asta, dar după multe cercetări am înțeles din nou, nu ma lua cu, dacă e legal e ok, așa și în unele țări arabe e legal ca o fetiță de 9 ani să se căsătorească, sau ca copiii să fie vânduți, asta nu înseamnă că e și ok, multe legi sunt proaste și multe orori sunt legale prin multe colțuri ale lumii.
Accidentele în care femeia rămâne gravidă protejându-se sunt foarte rare, să fim serioși, 99% rămân gravide pentru că sunt iresponsabile și nu se protejează, și nici bărbații lor evident.
"Nu iti trebuie o scuza sa faci. Esti iresponsabil, nu iti pasa, pur si simplu recurgi la avort." - ai spus o mare prostie aici, tu practic ai încurajat fix ce am spus eu mai sus, adică să facă avort ca vacile când au ele chef, că vor și ca pot bravo ce să zic. Tu prin chestia asta le incurajezi practic să fie iresponsabile în continuare, că e în regulă, doar există avortul, it's fine, dă-o încolo de contracepție, la ce ne trebuie, că doar avem privilegiu de a face avort când avem chef, slay queens
Cum ziceam, nu sunt prolife deloc, îmi pui cuvinte în gură aiurea, eu ma bat cu pumnii în piept pentru contracepție peste tot pe aici prin comentarii, dacă observi, sunt pro avort când este cazul, nu sunt pro nesimțire, scuză-mă dar tu pare ca ești mai mult pro avort decât pro contracepție, nu ai înțeles nimic din comentariile mele, nu mai mă contrazic cu tine, nu are rost, poate într-o zi, vei înțelege, rămâi la părerea ta și susține ce vrei
Asta cu e viața lor si fac ce vor, e cu 2 tăișuri, dacă 100 oameni vor să se arunce de pe un bloc la unison, hai să îi lăsăm să o facă că e corpul lor si alegerea lor, ce să mai, de ce să ne zbatem să le schimbam părerea și să îi ajutam.
Mai am o întrebare încuietoare pentru tine: dacă e nevoie de 2 ca să faci un copil, de ce doar mama are dreptul la viața lui, și tatăl nu are niciun cuvânt de spus?
Spui ca eu iti bag cuvinte in gura, tu tocmai am spus ca incuraj oamenii sa fie iresponsabili. Fereasca sfantul. Cine sunt eu sa incurajez oamenii sa nu se protejeze? Daca nu m-ai vazut la tv urland sa nu se mai protejeze nimeni ca aveti avortul, mai ziceam Nu inteleg de ce te doare atat de tare de altii. Esti super sentimentala. Eu sunt rationala si gandesc la rece. Nu ma doare de X, Y daca fac 100 de avorturi pe an. Cu ce te afectaza ca una face avort de cate ori are chef? Sa alegi ca tu sa nu faci asta, e ceva., dar nu imi poti impune mie, spre exemplu, sa nu fac asta din moment ce sunt libera si stapana pe corpul meu. Asta nu poti intelege tu. Esti genul de om care spune Nu e asa, cand un om vine cu argumente, si o tii tot pe a ta.
Slay queens, fiecare face ce vrea cand i se trezeste. #freelife #mybody #mychoice
Iubita, eu nu ma contrazic cu tine, eu doar iti spun prieteneste ca nu este vorba de nicio crima, doar ca nu vrei sa accepti, nici eu nu ma voi mai repeta.
Pentru ca asa e legea. Mama este purtatorul copilului Happy?
"tu tocmai am spus ca incuraj oamenii sa fie iresponsabili." - pai fix asta ai spus, sunt cuvintele tale, nu ale mele citește mai sus să vezi ca așa ai zis
Stai liniștită că nici pe mine nu ma interesează la modul serios și nu o să ma vezi plângând pentru vreun copil avortat, nu e vorba de sentimente, ai înțeles greșit, din nou poate îmi pasă puțin de binele societății și de educație, spre deosebire de tine cu mentalitatea "fiecare face ce vrea, fxxk the rest", doar mai mă apucă nervii câteodată când văd atâta prostie, atâta tot, cu mentalitatea asta prochoice dusă la extrem spre proavort mai exact, pentru că asta faceți și cu atâtea metode de contracepție și tot nu vor să le folosească și prefera avortul
Ce argumente, ca nu ai adus absolut niciun argument valid la ce am spus, doar îl bagi pe "fiecare face ce vrea" la înaintare nu e chiar așa, ca o societate să funcționeze bine e nevoie de legi, reguli, și chestii de moralitate si empatie, că altfel ne-am omorâ toți între noi pe baza regulii "fac ce vreau", tu poți să faci ce vrei cu corpul tău, bineînțeles, la nivel macro, nu afectează pe nimeni cu nimic, doar pe tine, dacă ție nu îți pasă de binele personal, de ce mi-ar păsa mie
La faza cu avortul nu e crimă, ai adus zero argumente din nou, faptul ca e ceva minuscul și nu un bebe real nu înseamnă ca nu e crimă, și tu ai fost la un moment dat un fetus minuscul pe care dacă mama ta decidea să îl avorteze, tu azi nu mai existai, nu ai pic de logică în ceea ce spui, dar nu e tipul pierdut, poate te mai documentezi
"Pentru ca asa e legea" - iar ai luat legea în brațe, asta e marele tău argument? Nu poți decât sa ma faci să râd mama e purtătorul copilului, dar oare cum a ajuns copilul ăla acolo, l-a pus Sfântul Petru sau? Not happy, pentru că nu ai argumente valide
Citesti si intelegi ce vrei. Tu tot nu vrei sa intelegi ca este vorba de LEGI.
Ma uimesc oamenii care se ataca atata de tare la acest subiect. Nu vreti sa faceti voi, nu faceti, dar nu ii bagati altui om pe gat ca este crima sau alte idiotenii.
Este si va ramane un drept al femeilor de a alege si a decide asupra corpului lor, asupra vietii lor!
Tot ea zice,, o societate să funcționeze bine e nevoie de legi, reguli, și chestii de moralitate si empatie, că altfel ne-am omorâ toți între noi pe baza regulii "fac ce vreau" ''
Dupa tot ea: "Pentru ca asa e legea" - iar ai luat legea în brațe, asta e marele tău argument?
tu poți să faci ce vrei cu corpul tău, bineînțeles, la nivel macro, nu afectează pe nimeni cu nimic, doar pe tine, dacă ție nu îți pasă de binele personal, de ce mi-ar păsa mie. ACEL FAT este PROPRIETATEA MAMEI. Am si precizat ca NU ARE VREUN DREPT inainte de nastere. Este DOAR decizia MAMEI, pentru ca este in CORPUL ei.
Scumpa, daca avortul e crima, tu consideri si ca procedura de eutanasiere tot crima e?
Uite o intrebare grea la care sa te gandesti putin: Daca avortul este crima, cine este vinvovat? Doar mama sau si doctorul? Sa-i inchidem pe amandoi? Sau stai, si tatal copilului sa pateasca ceva ca doar a fost de acord cu asta, a fost complice
Off, cu legile astea ia fă tu un exercițiu de imaginație și imaginează-ți că mâine vine la putere un om care va da legi opuse față de ce este acum, in privința avortului, să vedem atunci tot vei îmbrățișa legile? Sunt legi bune si legi proaste, legile care îți convin ție, trebuie să le urmăm, iar pe cele care nu le accepți trebuie să protestam pentru ele? De ce? De ce nu le accepți si pe alea, că tot legi sunt, nu? Pe timpul lu Ceaușescu, erau tot legi si alea alea de ce erau proaste si astea de acum sunt bune? Doar pentru că așa îți convin ție dpdv personal? legile astea sunt făcute de bărbați, apropo, pe care tu îi condamni atât că nu protejează femeile, dacă lor li se scoală mâine să dea o lege împotriva principiilor tale, îți garantez că te vei revolta și vei protesta, și nu mai bagi la înaintare argumentul cu "așa e legea", argumentul asta pică din start, din nou, în anumite țări sunt legi groaznice împotriva femeilor, asta înseamnă ca sunt normale doar pentru că sunt "legi"?! Nu înțelegi absolut nimic din ce vreau eu să spun. Sunt prochoice, atâta timp cât nu se abuzează de asta, suntem printre primii în Europa la nr de avorturi. Asta ți se pare un motiv de mândrie? Asta numești tu evoluție? Pentru asta s-au zbătut femeile atâta timp să aibă drepturi?
Da, si eutanasierea tot crimă e, luarea oricărei vieți prin orice mijloc este crimă, si la avort e de vină doar mama, că ia a luat decizia, doctorul a depus un jurământ și nu are de ales decât să fie complice, nu vorbim aici de pedepse, eu am zis ca e crimă, nu ca e ceva ce trebuie și pedepsit, și ca omori o muscă tot crimă este, o pisică, un câine, ce vrei tu, cum definești privarea cuiva de viață? Nu crimă, omor, trecere în neființă, spune-i cum vrei. Să vorbești când oi fi gravidă, deși nu prea cred că vrei copii, când vei simți cum bate acea inimă în tine, când o vei auzi la ecograf, când vei vedea pe ecran copilul în CARNE si OASE în interiorul tău, când vei vedea cum se mișcă în burtă și vei simți cu mâna ta mișcările când îți pui mâna pe burtă, atunci să vi să îmi spui mie ca acea creatură, fetus(spune-i cum vrei) nu există, și că nu are niciun drept, doar pentru că așa au decis niște bărbați făcători de legi,(care întâmplător îți convin, dacă nu îți conveneau protestai) avortul e crimă fie ca vrei să accepți sau nu, și nu te iau sentimental sau religios, vorbesc dpdv BIOLOGIC, ANATOMIC, din nou, interesează-te înainte să vorbești. Nu e ca și cum ți-ai scoate o măsea sau o aluniță, apendicele, este ceva VIU! Înțelegi acum? Probabil că tot nu, ai nevoie de doctori să îți deseneze ca să crezi, si de legi noi care să îți spună ce să crezi și ce să faci, că nu ai o logică proprie.
Și încă ceva, în primul comentariu ziceai ceva că la bărbați e problema, ca acolo e buba, ca ei nu vor să se protejeze, păi ia scoate și tu steriletul și pune-l pe partenerul tău să își facă vasectomie sau să ia el contraceptive orale, că cică sunt si pentru bărbați la naiba, ce tot îi ținem în brațe pe bărbații ăștia, să mai facă și ei eforturi să ne protejeze, ca altfel sunt niște nenorociți contracepția cade pe umerii femeii, asta e situația și nu e nicio problemă, nu e mare inginerie să te protejezi, eu asta tot mănânc rahat pe aici, CONTRACEPȚIE! NU AVORT. De ce să alegi calea grea(avortul) când poți alege calea ușoară ( contracepția)? Doar ca să ne punem ambiția ca vrem si ca putem? E cea mai mare cretinitate posibilă, și îmi pare rău că susții așa ceva, e trist.
După un chiuretaj nu ai voie sa ai contact sexual o lună de zile sau mai mult. Depinde de ce ți s-a făcut. Asta pentru ca rana sa se poată vindeca. Nu mai vorbesc de faptul că poți rămâne însărcinată și poți complica lucrurile. Nu mai puteai aștepta?!
E puțin ambiguu ce spui tu aici.
Referitor la comentariul numerotat comentez acum, ca idee
1. Avortul este o procedura medicala,contracepția prin operatie este o procedura medicala, până aici sunt total de acord.
Însă când vine vorba de avort,ok,nu e crimă,dar ce-o fi? E o crima unanim acceptata pentru că da,exista probleme reale precum abuzurile sexuale,unde da,nu neg,e dificila alegerea pe care trebuie sa o iei, asta pot înțelege.
Însă cum e in cazul celei ce a postat întrebarea, ar trebui făcută pușcărie fain frumos! De ce sa alegi sa faci avort din inconștiență? Nu știu, nu că m-ar durea pe mine, dar oare așa de perfid sa fii încât să îți omori progenitura dinainte sa vadă lumina zilei? Nu știu ce să zic.Eu sa fi fost mama și aș fi ales orice altceva,dar nu mi-aș omorî copiii pentru că sunt inconștienta! Sau mă rog, oare eu mai am o fărâmă de suflet?
Pai e decizia mamei, exact, dar înseamnă că acea mama nu are pic de suflet dacă alege sa își arunce copilul din ea fără nicio remușcare, my unsolicited opinion.
2.Eu cunosc niste cazuri mai izolate, însă nu mă pot pronunța în această privință.
3.Eu știu una și bună,bărbatul lasă femeia gravida,ceea ce spui tu fiind complet valid,însă femeia are rațiune și poate filtra ceea ce se întâmplă în viața ei,poate refuza un bărbat,poate face orice sa evite aceste lucruri, pentru că na,vrei nu vrei,femeia pica cumva la mijloc.
E adevărat și că bărbații sunt înclinați spre proliferare,dar tocmai de aceea bărbații au cumva o placa,destul de mica,dar au,cum că aveau mintea în chiloți,dar femeia daca vede cum sta treaba,se poate feri bine mersi din incendiu, o pune cineva sa stea acolo?
Chiar și dacă se simte presata, poate oricând sa se retragă, doar nu a semnat contract de viață cu x, tot în opinia mea.
4.Desi e parțial corect ce spui,uite dintr-o altă perspectivă situația asta.
Să zicem că un om omoară un alt om tot din inconștiență,de ce acel om trebuie să sufere,doar a fost inconștient când a făcut-o și totuși, tot este pedepsit, dar oare de ce? Care e diferența dintre o mama care face avort și un criminal care ucide în prostie oameni?
De nu recurgi la o metodă de prevenție, de ce te chinuiești și mai ramai și cu complicații pentru câteva clipe de neatenție? N-am înțeles-o niciodată, sincer.
5. Legea ca legea,dar moralitatea unde e? Cum poți dormi liniștit știind că ți-ai extirpat sămânța din propriul corp? Nu știu,chiar mă întreb.
Legea,după cum se vede,devine din ce in ce mai ciudată și nu are nicio finalitate reală.
Avortul îl faci,toate bune,dar cu corpul tău distrus cum rămâne? Ok,poate că a fost un moment de inconștiență,dar de ce unele femei aleg sa dea vina pe cineva decât să își asume propriile greșeli? Nici aici nu am un răspuns.
Ok,ai făcut avort,dar daca sa zicem că vrei un copil și nu mai poți face,de ce nu îți asumi consecințele? Habar nu am,poate așa le mai fac sa uite de conștiința care apasa greu peste ele(daca apasă)
Și înainte de a spune că "vai,da ce moralist mai ești, sigur duci o viață de călugăr", nu duc, ci doar îmi exprim punctul de vedere
Incerc sa fiu cat mai imparțial, bineînțeles.
6.Eu cred că e vorba doar de creier,daca alegi sau nu să îl folosești.
Inconștiența și ignoranța se cam plătește, nu legal, ci moral sau așa ar trebui.
No, cam asta e părerea mea, aștept argumente
Nu zic acum,moralitatea în unii nu exista,e oarecum firesc.
Toti suntem diferiți,dar macar să gândim puțin lucrurile și să nu mai tratam unele lucruri cu atâta inconștiență.
Nu e vorba că se uită Dumnezeu către noi, nu e vorba de ce zice x, y, ci e vorba de cum ne simțim noi după asemenea lucruri.
Daca tu ca mama poți pune capul pe pernă liniștită, foarte bine! Însă mă îndoiesc.
E firesc, așa e, există pe pământ oameni buni și oameni răi, asta e, nu avem ce face.
Exact, trebuie să fim buni din proprie inițiativă, nu că ne vede Dumnezeu sau că așa ne spun niște legi, ca de exemplu unii bărbați care au nevoie de o lege să le spună că nu pot face sex cu copii sub 16 ani, că altfel ar face-o fără ezitare.
Nu te îndoi, sunt femei care pun capul pe pernă liniștite după un avort, pentru că nu sunt conștiente ce presupune acest lucru și li se pare un fleac, precum și domnișoara cu care mă contrazic, care după părerea ei sunt fraieră că sunt sentimentală sau emotivă, empatică, în ziua de azi trebuie să fi rece, rațional și să nu îți pese de aproapele tău.
Total de acord,însă o să mai fac o mica mențiune.
Bărbații fac sex și cu bebeluși,ce lege, dă-o-n colo juniorul meu din pantaloni sa se simtă bine
Ca idee, în ce lume trăim.
Atunci e trist,foarte trist.
Societatea în care trăim este de un fiasco de nedescris,cel puțin din punctul meu de vedere.
Unii promovează legăturile interumane,alții individualismul,alții credința,alții preferă satanismul și lista de contraste continua.
Nici nu mai știi ce să mai crezi
De aceea, cred eu, ar trebui sa avem niște baze solide și corecte când ne orientam in viața, asta pentru a nu deveni coruptibili, zic eu.
Ești bărbat, nu ai dreptul să comentezi în privința acestui subiect. Dacă nu ești purtător de uter, 0 șanse la opinie. Ai spus numai idioțenii, începând cu să meargă la pușcărie )))))))
Astia sunt bărbații, își dau cu presupusul despre corpul femeii. Protejează-te tu ca să nu ai parte de accidente și tine-ți sămânța în tine Ai face foarte mult bine omenirii
Mesaj pentru Miruna
Să știi că mă protejez, din fericire.Aleg sa nu mă proliferez in neștiință și în inconștiență.
Mai mult de atât,ok,daca tu crezi că sunt idioțenii, foarte bine,însă nu înțeleg atitudinea ta de a-mi da ignore, pentru?
Era doar o discuție liberă ce nu avea rol defensiv,dar mă rog...
No,eu îți mulțumesc totuși de opinie
Cam asta e mesajul
Și mie mi-a dat ignore, dar na, daca ea consideră că e cum zice ea, cine sunt eu sa o contrazic? Însă am ales sa dau și eu o părere, că am voie, e reglementat prin lege.
Nu voi înțelege niciodată bărbații care nu sunt "de acord" cu avortul. Voi sunteți scutiți de această povară. Ca femeie, nu faci avort. Nici eu nu sunt de acord cu ducerea la prostituate, oare ce pot face dacă sunt femeie? Ca și bărbat, nu mă duc, ca și femeie, consum aer degeaba și energie să spun că eu nu sunt de acord că oricum nimic nu se va schimba. Să mai și compari avortul cu omorâtul oamenilor pe stradă, e next level Știi, aceștia sunt oamenii care nu se preocupă de viața lor, ci de a altora.
Repet,daca tu ca mama poți pune capul liniștită pe pernă, felicitările mele! Ești o alta persoana perfidă care nu merita dreptul la procreiere.
Mai mult de atât, ce vrei sa evidențiezi mai exact? Că e cool sa faci avort decât să te protejezi de o sarcina? Așa dai impresia.
Zici asta cu prostituatele de parcă ar fi una și aceeași cu avortul...
Și nu zic că eu sunt de acord cu mersul la femei ușoare.E pentru cei slabi, la fel cum avortul e pentru cele inconștiente (cel puțin în cazuri in care nu vorbim de un abuz).
Pai tu compari avortul cu mersul la femei ușoare, ești cumva mai departe?
Da, hai că are sens.
Niste argumente mai bune n-ai?
Mutubal întreabă: