| PuținConteazăNumele a întrebat:

Am o intrebare, de fapt mai multe, si nu stiu cum sa le dau de cap, este mult de povestit, si nu știu  cine ar avea destul timp să mă asculte. Voi încerca, sa începem. Totul a început prin octombrie, cunoscusem pe Facebook o fată, din alt oras si mna, era drăguță si m-am împrietenit cu ea, am fost bif-uri foarte mult timp. In timpul acela sufeream, pentru ca nu mai avusesem nicio relație până atunci, si nici primul sărut, si credeam că așa voi muri. Dar lucrurile nu au rămas așa, in decembrie, m-a găsit ea, prima iubire, am vorbit mult, ne-am văzut, fiind din oraș, m-am atasat extrem de mult de ea, ea mi-a dat primul sărut. Aveam aproape 2 saptamani de cand eram împreună, si dintr o data m-a lăsat, a spus într o seară : "Auzi, nu crezi ca ar fi mai bine sa fim doar prieteni? Nu mă urî", si au urmat lungi discuții. Am suferit foarte mult. Acum sa revenim la fata aceea cu care am fost biff. Ea m-a ajutat între ghilimele în relația cu cea cu care am fost, m-a ajutat sa trec peste oarecum. Am aflat ca mă are crush, si până la urmă am ajuns sa fim impreuna, chiar dacă era relație la distanță. Acum 3 săptămâni, a avut niste chestii, probleme si nu am mai putut sa vorbim vreo 2 zile, si atunci, de plictiseală, vorbeam cu altă fată, si desi eram cu fata asta la distanță, m-am atasat de asta, era din oraș. Am aflat ca ma plăcea si ea, si ne-am văzut, la prima întâlnire, când era sa plece, am spart gheața si am sărutat-o. Desi eram cu cea de la distanță in relație, mă atasasem de asta de lângă mine, si simteam nevoia cuiva lângă mine, si am lasat-o pe cea de la distanță, ea a suferit foarte mult, pentru ca chiar mă iubea, între timp, cea cu care eram acum, credeam că relația merge bine, dar, acum o saptamana a hotărât să mă lase si ea, pe motiv că nu mai vrea relație, si atat, nu a dat niciun motiv, dar bănuiesc ca s-a întors la fostul, desi mi-a spus că nu are nimic cu el, mă mintea pe față. Ea m-a lăsat, m-am întors la cea de la distanță, am vrut să mă primească înapoi, acum o zi am stat până la 4, si m-am certat cu ea, spunând cat de rau imi pare ca am lăsat-o. Ea își găsise pe cineva, dar, mă voia înapoi, chiar dacă il avea pe el lângă ea, si oarecum m-am împăcat cu ea, încă nu mă crede, dar oarecum da, imi pare rău că am facut-o sa sufere, nu merita asta, dar, chiar daca mă împac cu cea de la distanță, problema este alta, nu prea mă interesează de asta care m-a lăsat acum, daca mă credeți sau nu, nu am trecut peste relația cu ea. cu prima, cea care mi-a dat primul sărut, îmi este atat de dor de ea, si as da orice să o am înapoi, dar da.  o caut in fiecare persoană. si cu oricine aș fi, tot la ea mă gândesc, am unele momente cand simt că sunt bine, dar mă mint singur, pentru că nu este așa, nu știu ce sa fac. doare foarte tare. si nu știu cum sa fac. nu imi spuneți sa caut pe altcineva. nu știu. sfaturi.

4 răspunsuri:
| Mădăd26 a răspuns:

Nu stiu cati ani ai dar din cate pot intelege eu este ca tu iti traiesti viata sentimentala mai mult virtual ceea ce inseamna ca iubire nu se poate numii. In alta ordine de idei consider ca nu esti pregatit nici pe departe de o relatie serioasa deoarece esti instabil in a lua hotarari.

| PuținConteazăNumele explică (pentru Mădăd26):

De ce nu as fi?

| Shiroxwhoopz a răspuns:

Nici eu nu știu câți ani ai, dar eu am 19, și pot să-ți spun câte ceva. O fată apreciază atunci când băiatul se gândește doar la ea, nu și la altele. Înnainte să o convinge pe ea că o iubești, convinge-te pe tine.

| Mădăd26 a răspuns (pentru PuținConteazăNumele):

Ti-am raspuns deja la intrebarea asta in raspunsul anterior. Nu esti pregatit pentru o relatie serioasa deoarece esti instabil in hotarari, nu stii ce sa faci si cum sa faci. Sentimentele astea sunt foarte trecatoare daca iti doresti sa depasesti aceste momente din mintea ta axeazata pe o fata din zona ta, nu la distanta, nu in mediul online.