Am pierdut-o si ma simt penibil, a plecat la tatal copilului dupa 1 an de cand ea oprise relatia cu el.Noi am fost impreuna cateva luni de zile.
Mi-a spus ca pleaca pentru a-i fi bine copilului sa creasca cu tatal sau,nu ca-l mai iubeste,citez:"Tu ramai dragostea vietii mele,dar nu simt ca ai putea iubi copilul asta ca si tatal sau biologic.
Nu-l mai iubesc, este ilogic dupa atata timp de pauza de aproape 1 an de la despartire ca sa-l iubesc,dar o fac pentru binele copilul meu".
Am stat si inghitit tot ce mi-a spus,ochii imi fugeau in lacrimi si n-am avut putere s-o opresc.
A plecat definitiv de aseara si astazi am o depresie mai mare ca niciodata si simt ca nu mai pot continua cu nimic.
Ma simt singur si gol, sufletul imi e bucatele...ce as putea sa fac cand nu mai exista o solutie?

Timpul le rezolva pe toate. Trebuie sa ai răbdare

Asa sa fie, multumesc frumos apreciez.

Din pacate nu poti decat sa accepti decizia ei si sa mergi mai departe. Trebuie sa te bucuri ca s-a intamplat si pentru cat a fost frumos. Eu nu as incerca s-o uit ci as pastra-o ca pe o experienta frumoasa din viata. Gandeste-te sincer ca nu i-a fost usor deloc nici ei sa ia o astfe de decizie, dar ca si mama trebuie sa faca totul pentru copilul ei ca sa-i fie mai bine.

Stiu,si soarta n-a fost in favoarea noastra se pare...
N-am s-o uit, am iubit-o cum n-am iubit pe nimeni in viata mea si a fost reciproca chestia, sper doar sa fie bine si ea si micutul(si pe el l-am iubit la fel de mult ca si pe ea), iar eu nu pot decat sa ii respect decizia.

Bre, una proastă, una proastă, ăla o să-i rupă coloana. În cateva zile se va reîntoarce la tine. În locul tău aș trata-o ca pe o cățea.