Buna! Cei care au creat ob-urile sustin cu tarie ca aceste tampoane pot fi folosite si de catre virgine, ba chiar "inca de la prima menstruatie", o sa gasesti scris in instructiunile din cutia tampoanelor. Cand eram mai mica, matusa mea care era si medicul meu de familie m-a sfatuit sa NU folosesc ob-uri, eu fiind virgina atunci, pentru ca e posibil sa fie neplacuta senzatia, ca un ob sa fie primul obiect care intra in mine, vorba aia.
Pe la 16 ani, cand nu imi incepusem viata sexuala, am incercat de nevoie (fiind la mare) un ob. Doar l-am introdus putin si m-am simtit nevoita sa renunt. Totusi, am continuat si abia daca a intrat jumatate(desi era mini). Era foarte inconfortabil, eu nefiind obisnuita cu "ceva" acolo. Nu am putut sa folosesc.
Mai tarziu, dupa inceperea vietii sexuale, am incercat din nou, totul bine si frumos. Nu pot sa zic ca reprezinta tocmai cea mai confortabila metoda pentru mine personal, dar la nevoie mai folosesc. Si mentionez ca nu am avut probleme cu dezvirginare, sa fi putut zice ca eram prea stramta si de-aia nu a intrat tamponul. Probabil nu eram suficient dezvoltata ai pregatita.
Am mai auzit insa si cazuri ale virginelor care folosesc fara probleme tampoanele interne. Poti sa incerci daca chiar e nevoie, dar sfatul meu este... mai bine nu. Cel putin scoaterea tamponului va fi neplacuta. E ea neplacuta si pentru mine, dar ce sa mai zic de o biata fiinta de 14 ani, of, mi-e mila de noi, fetele.
Iti doresc mult succes. Apropo, poti sa ii ceri sfatul si mamei/surorii/matusii.
Numai bine!
Te dezvirginezi la prima "partida de placere", adica, cand ai sa faci prima data dragoste cu un baiat! bafta
OB-urile sunt mult prea subtiri si moi pentru a te putea dezvirgina. Inchipuie-ti ca sunt create special ca sa nu se intample asta. Daca folosesti aplicatorul asa cum trebuie si nu ti-l introduci in vagin totul e ok, dar OB-ul in sine nu te poate dezvirgina sub nici o forma.
A, am uitat sa iti raspund la intrebare practic, nu se poate sa te dezvirginezi: imagineaza-ti diferenta de marime dintre un ob mini si un penis. normal. E imposibil sa te dezvirgineze un tamponas atat de micut. Singurele inconveniente sunt disconfortul, neplacerea si o posibila esuare de a iti introduce ob-ul. De dezvirginare eu zic ca nu se pune problema.
Bună.
O.b.-urile NU sunt pentru virgine, la scoaterea lor volum este dublu deoarece sunt îmbibate cu sânge, este greu să gândim.
Dacă ai o menstră abundentă cele mini sunt pistol cu apă, deci mergi pe cele externe, sunt mult mai igienice.
Nu uita că vaginul este un mediu în care flora poate fi distrusă de o.b.-uri.
Stai în banca ta!
Virgină să mai stai cel puțin până la 18-20 de ani, atunci vei știi și ce însemnă responsabilitatea și viața sexuală, cu bunele și relele care apar!
Învață să te respecți, nu trebuie să fii la cheremul bărbatului, să te lași șantajată sexual.
Pa, pa.
Bună!
Dacă foloseşti OB mini, NU te dezvirginezi!
Chiar dacă eşti virgină, poţi folosi OB mini - vezi linkul :
http://www.carrefour-online.ro/......241433.png
Vezi diferenţa de mărime între OB mini şi cele normale la linkul :
http://m.cdn.blog.hu/ki/kittyna/image/ob.JPG
După cum observi din poză, cele mini sunt mult mai MICI - deci, le poţi folosi LINIŞTITĂ chiar dacă eşti virgină!
Vezi şi Prospectul OB mini la linkul :
http://www.prospecte.net/prospect-ob-igiena-intima
Toate cele bune.