Toată lumea a suferit din dragoste într un fel sau altul. Vestea buna e ca o sa treacă, poate va dura un pic dar o sa l uiți și o sa te îndrăgostești mai devreme sau mai tarziu de cineva care chiar o sa merite. Ți s-a întâmplat asa și pentru ca nu ai experienta, se întâmplă să ne îndrăgostim de oameni pe care nu i putem avea doar pentru ca nu i putem avea.
Am trecut prin ceva aproximativ similar. Am iesit tot la fel in oras si l-am vazut, era cu prietenii lui. Am vazut ca se tot uita la mine, dar nu prea i-am dat importanta. Mi se parea dragut, dar stiam ca oricum nu am sanse. A trecut o saptamana si am aflat ca aveam un prieten comun. Si uite asa grupul meu a ajuns sa iasa cu grupul lui. Mi-am dat seama de la inceput ca era cum i-ar spune unii "player" dar nu m-a oprit. Am inceput sa il plac si cred ca in perioada aia si el avea aceleasi sentimente. Ne imbratisam, stateam aproape mereu impreuna etc. La un moment dat am inceput sa iesim cu niste fete si lui incepuse sa ii placa de una dintre ele, uitand pur si simplu de mine. Ma mai imbratisa si chestii doar cand voia sa o faca geloasa pe respectiva. Eu normal ca dupa atata timp (trecusera deja 4-5 luni) inca ill placeam, posibil ceva mai mult. Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa fiu cu el. Am acceptat, iar dupa 2-3 zile (nu mai tin minte sigur) s-a despartit de mine. Eu normal ca eram super trista si chestii. Au mai trecut 3-4 luni in care doar ne salutam sau facea niste comentarii urate la adresa mea ca sa para smecher in fata prietenilor (in perioada aia eram timida, nu prea imi luam apararea). Au fost 8 luni in care nu l-am vazut deloc si deja imi trecuse. Dar am inceput din nou sa ies cu el (grupul meu iesea din nou cu grupul lui). Normal ca nu putea sa ma lase in pace si a inceput din nou sa se dea pe langa mine, iar eu ca o proasta l-am lasat. O saptamana eram "impreuna" (e intre ghilimele pentru ca ne sarutam si chestii, dar nu eram oficiali). Apoi pur si simplu a disparut, iar dupa cateva zile am aflat ca era cu alta. Si nu stiu, tot ce simtisem pentru el s-a dus. Stiu ca nu eram impreuna, dar s-a simtit ca si cum m-a inselat. Adica a stat cu mine 5 zile si in a 7-a deja era cu alta (tot neoficiali). Si nu stiu, toate sentimentele s-au dus. Probabil ca atata timp in care nu l-am vazut si *** pe care l-a facut au ajutat Incearca sa il eviti cat de mult poti, dar nu ii da block pe retelele de socializare, o sa creada ca inca il iubesti (chiar daca o faci, nu ii da satisfactia). Poti sa dai sa nu il mai urmaresti pe Instagram, iar pe Facebook sa nu ii mai urmaresti postarile. Daca iti da mesaj ii raspunzi sec incat sa te lase in pace. Si vorbeste cu prietena ta sa nu mai aduca vorba de el si sa il evitati pe cat se poate de mult. Pe mine m-a ajutat inca o chestie: mi-am promis ca il imbratisez/sarut pentru ultima data si ca nu mai am voie sa o fac din nou. Asta ai putea sa faci si tu. Un fel de imbratisare de adio. Bafta si scuze pentru mesajul gigant
Chestia e ca noi avem mai multi prieteni comuni. Cam toti prietenii mei sunt si ai lui. El se da la tipele pe care eu le cunosc deja si el nu stie asta. Cu prietenul lui cel mai bun ma inteleg super bine. De asta am ales block ul pentru ca se mai posteaza poze si il eticheteaza si nu am cum sa ma abtin sa nu intru pe profilul lui si chiar a fost bine perioada aia de 2 luni, dar fix atunci cand cred ca mi-a trecut, apare im calea mea si uite asa se duce totul si imi dau seama ca de fapt nu mi-a trecut. Chestia e ca baiatul ala macar arata putin interes fata de tine, dar la mine deloc. Eram invizila si indiferenta pentru el. De asta am zis ca mi-a placut ca a fost sincer de la inceput si mi-a spus verde in fata cum stau lucrurile, pentru ca daca era un nesimtit incurabil probabil ajungeam sa patesc la fel cum ai patit tu. Si chiar imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva. Eu nu sunt timida, mereu am spus ce am avut de spus si prin asta mi ai pierdut multi prieteni, dar am castigat mai putini si buni. Si faza de la final cu imbratisarea nu e valabila in cazul meu pentru ca ne comportam ca doi straini, ca doi oameni care nu s au vazut niciodata. Eu nici macar nu l am imbratisat vreodata
Pai daca stie ca le cunosc nu se mai da la ele. Am vorbit odata cu el si mi-a spus ca a pus ochii pe o tipa de 21 de ani. Nu l am intrebat cine e. Dupa 2 saptamani l am vazut ca se tinea de mana cu fata aia pe care eu, surpriza, o cunosc foarte bine. Si m-am dus spre ea sa o salut. El cand m-a vazut a crezut ca vin la el si si a dat ochii peste cap ceva in gen "iar tu?". Dar pe el nu l am bagat in seama si m-am axat doar pe tipa. Cand a vazut ca o cunosc si ma inteleg si bine cu ea a facut ochi mari si i-a dat drumul la mana. De atunci stiu ca nu au mai vorbit ca am iesit cu tipa aia si am intrebat o de el. De la mine era oricum constient ca nu primeste sex, probabil de aia nici nu a incercat sa ma atinga sau sa vorbeasca cu mine in sensul ala
E posibil sa fie cum a zis Emma30555, vrei ceea ce nu poti sa ai. De asta majoritatea fetelor sunt indragostite de baieti care nu dau 2 bani pe ele. Tine minte ca nu el iti controleaza mintea. Cand il mai vezi poti sa te gandesti la toate defectele fizice pe care le are, iar cand vrea sa se bage in vorba cu tine iti aduci aminte cum te-a refuzat sau te-a folosit pentru bani. Daca esti nevoita sa iesi undeva unde e si el stai cu oricine altcineva si impune-ti sa nu te uiti deloc la el (stiu ca e super greu ) iar daca incearca sa se dea pe langa tine raspunde-i neinteresata si du-te sa vorbesti cu o alta persoana (in special barbat ca sa il si enervezi putin
)
Toate fetele se indragostesc atunci cand iti bati joc de ele mi s-a intamplat de cateva ori