| AnaMaria29999999 a întrebat:

Bună! Am o întrebare legată de ciclul menstrual, o posibila sarcină etc. Deci m-aș bucura dacă ați avea puțină răbdare să citiți tot. Incep prin a menționa că sunt o persoană responsabilă, deci nu cred că e vorba de iresponsabilitate în rândurile ce urmează, ci mai degrabă de o frică de a mea(sper că nefondată).
Am un ciclu regulat de 31-32 de zile. Ultima menstruație a început pe 12 iulie și a ținut până pe 15 iulie inclusiv. Perioada cea mai fertilă teoretic mi-ar fi fost între 27-30 iulie.
Deși am 21 de ani, sunt virgină întrucât nu mă simt pregătită să îmi incep viața sexuală, în schimb practic cu iubitul meu masturbarea reciprocă. Pe data de 19 iulie, la 4 zile după încetarea menstruației, a avut loc o astfel de masturbare reciprocă în cadrul căreia el nu a ejaculat, deci nu este vorba despre asta, însă, la un moment dat, a pus mâna pe mâna mea pentru a mă "ghida". De aici a inceput paranoia mea. De ejaculat nu a ejaculat, dar mă gândesc că poate, poate, când a pus mâna pe mâna mea, sa nu își fi atins și penisul, iar pe penis sa se fi aflat lichid preejaculator. Știu că în mod normal in acest lichid nu există spermatozoizi, ar exista doar dacă ar fi existat o ejaculare anterioară, ceea ce nu s-a întâmplat.
Știu cum se concepe un copil, nu vreau să par vreo crizată, însă sunt neliniștită.
Recapitulând, care credeți că ar fi șansele să se fi format vreo sarcină în condițiile respective? Eu nefiind în perioada fertilă, in cazul in care(cu toate că nu sunt șanse mari, totuși) ar fi ajuns lichid preejaculator in vaginul meu de pe mâna lui? *Momentan sunt in imposibilitatea de a face un test de sarcină, știu că așa ar fi mult mai ușor*
Întreb pentru că a trecut perioada ovulației mele și eu parca am anumite simptome, dureri de burta etc. Dar sunt conștientă că mi le induc și singură gândindu-mă obsesiv la asta și stresandu-ma. Mulțumesc mult de atenție și de eventualele răspunsuri.

Răspuns Câştigător
| Aasdfghj a răspuns:

Buna! 0 sanse. Nu poti ramane insarcinata astfel. Ti le induci singura, asta e clar. Incearca sa faci altceva si sa nu te mai gandesti la asta. E imposibil sa fi ramas insarcinata.

5 răspunsuri:
| Ali22aa a răspuns:

Nu exista sarcina fara penetrare

| Jisoo a răspuns:

Nu poți avea sarcina dacă nu ejaculează în tine.

| Xatia a răspuns:

Nu rămâi însărcinată

| AnaMaria29999999 explică (pentru Aasdfghj):

Mulțumesc mult! O sa incerc sa mă liniștesc atunci.

| Violleta2022 a răspuns:

Spui ca esti virgina si nu ati facut sex, doar masturbarea reciproca.
Ai idee cumva in ce conditii poate o femeie sa ramana gravida?
Fiindca nu vad nimic scris aici ca ai fii avut sex cu penetrare, vaginala, deci cum ai putea sa ramai gravida?
Sigur ai 21 de ani?
Fiindca ai mentalitate si logica uunui copil de 11 ani, daca tu crezi ca doar prin atingerea de maini poti ramane gravida, ai durerid e durta samd.
Du-te te rog la toaleta si fa-ti nevoile sau elimina gazele, fiindca ai crampe de la gaze daca te doare burta, fiindca de la altceva este imposibil sa le ai!