Bună, comunitate! Întâmpin o problemă şi am nevoie de ceva sfaturi. Am un prieten cu care am păstrat legătura, online, vreo 10 ani, dar nu la modul de conversaţii frecvente. În acest timp, amandoi aveam vietile noastre, relaţiile noastre. Nimic special. În ultimul an am inceput să vorbim mai mult despre ce aşteptări avem de la o relaţie, cum ne dorim să fie partenerul etc. Cu alte cuvinte, incercam subtil să ne cunoastem mai bine, pentru a vedea dacă ne potrivim. In fine. Vara asta ne-am întâlnit la mare. Timp de 3 zile am ne-am comportat ca un cuplu, dar fără sex. El s-a întors in Anglia, muncind acolo de câţiva ani, însă ştiam că urmează să se întoarcă în ţară definitiv, în noiembrie. M-am apropiat de el si am convenit oarecum să începem o relaţie, tocmai in ideea in care stiam că nu mai am mult de asteptat si se va întoarce. Însă aseara mi-a spus că nu mai poate veni in noiembrie, ci abia in aprilie. Mie mi se pare aproape imposibil să menţii o relaţie vie atâtea luni, ţinând cont că nu am petrecut împreună decât vreo 10 h adunate, deci nici nu ştim dacă ne chinuim cu aşteptarea asta cu un sens. E posibil ca in aprilie, când se întoarce, să constatăm că nici nu ne potrivim. I-am spus temerile mele, el s-a supărat si l-am simţit dezamăgit. Voi ce ziceţi? Are rost un astfel de sacrificiu pentru o relaţie care nu promite mare lucru? Eu am iesit dintr-o relaţie in care mă umpleam de nervi dacă nu imi vedeam partenerul o săptămână-doua. Nu stiu cum as putea sta fără partener 8 luni, când începutul relaţiei ar trebui să fie magic. Menţionez că eu am 24 de ani, el 27.

In aceași situație sunt și eu. Sunt de părere că dacă ambii lupta pentru relație, va merge. E nevoie de multa încredere.

Nu stiu cum as putea avea încredere în cineva pe care nu-l cunosc, efectiv. Suntem la nivel de atracţie fizică, nu există iubire... Totuşi îmi doream foarte tare să fim împreună, dar asta înseamnă amandoi in acelasi loc :-(

Conversatiile online - > video /text/voce ≠ RELATIE.

Relatiile inseamna si sacrificii, nu numai placere. Magia se construieste cu multa rabdare si intelegere fata de partener nu vine de la sine. La varsta ta, este absolut ciudat ca esti atat de imatura incat sa ti se para mare un sacrificiu de cateva luni. E mai bine sa il lasi in pace, nu o sa faci fata unei relatii adevarate, nu ai maturitatea si intelepciunea necesare. NU stiu cum e el, dar nimeni nu ar trebui sa fie intr-o relatie cu cineva care are ideile tale si a depasit varsta de 16 ani.

Da, Alina, de acord. Am spus ca aveam doar conversaţii mulţi ani, prietenesti, in timp ce fiecare avea relatii. De curând ne-am văzut, am simţit o conexiune intre noi si ne doream o relatie. Doar că ne confruntăm cu separarea asta de 8 luni. Si asta vreau sa te intreb, dacă ar avea sens să fim dedicaţi acestei aşa-zisei relaţii, până se va întoarce şi putem face chestii reale.

Eşti depăşită rău de vremuri. Nici nu cred că ai citit ce am scris. Ne-am văzut câteva ore. Asta e tot ce ne leagă.

Ba da, am citit. Imi pare foarte rau ca nu iti convine ce ti-am scris, dar e un raspuns sincer si util, din acre ai de invatat, daca poti si daca vrei. Nu te ajuta cu nimic raspunsurile care doar iti canta in struna, sunt doar linguseli si atat, vei continua in acelasi stil si vei avea tot tu de pierdut.
Daca nu te leaga nimic de el, nu il astepta nici o zi, dar spune-i de la inceput. Daca vrei ceva de la el, atunci fii pregatita intai pentru sacrificii si apoi pentru beneficii. Asa este in lumea normala, a adultilor.
Si lasa rasfatul de doi bani, te face de ras, nu e deloc interesant

Am impresia că ai nişte frustrări personale de dai numai răspunsuri din astea de rahat, in care jigneşti voalat şi eşti agresivă ca o căţea stârnită cu un băţ prin gard. Imatură eşti tu, deşi cred că eşti la vârsta a doua, dacă ai impresia că temelia unei relaţii înseamnă testarea răbdării timp de luni, sau chiar ani de zile. Eu am o viaţă la dispoziţie şi nu am chef de bullshituri de genul "sufletul contează" şi "pentru iubire sacrific tot".

Dacă ești în dubii, înseamnă că e doar un atașament si va trece repede. Și 10 ani, chiar daca nu ați vorbit frecvent, cred că l cunoști oarecum. PS: un om nu ți ajunge o viața sa l cunoști ! Daca îți doreai așa cum spui, ai fi așteptat si ai fi făcut orice că sa va fie bine. Asta e părerea mea.

D

S-a simțit dezamăgit pentru ca tu nu crezi in relația voastră, si nu o consideri nimic, ar trebui sa te străduiești, oricu, nu ai nimic de pierdut.

Da, vă mulţumesc! Am ajuns la concluzia că pentru mine e important să îmi fie bine mie, in primul rând. In viaţa mea EU sunt pe primul loc. Nu sunt vreo martiră sau vreo masochistă ca să mi se pară ok să mă sacrific, când pot să obţin binele pe care mi-l doresc, fără să mă dau cu cur*l de pământ. Nu-s așa naşpa încât să am relaţii doar d-astea în care să fiu nevoită să fac sacrificii uriașe. :-)

Mai, la capitolul asta e clar. Femeia nu poate sta fara barbat. Ti-ai luat femeie, stai cu ea peste tot, nu o lasi sa astepte. O sa te mariti. Ai vrea si tu sa faci dragoste, si el nu e. Ce faci? Te duci la altul, pentru ca nu poti sa rezisti. Dorintele sexuale nu se combat decat cu paine si apa, o data pe zi, si cu mare dificultate. Este imposibil sa garantezi ca poti sta singura fara barbat, fiind casatorita. Intr-un fel sau altul o sa faci tu ceva, ori cu altul, ori cu gandul la altul. Nu te juca. Aici nu e de joaca.