Bună fraţi şi surori ce îşi dau cu părerea pe acest site si răspund la întrebări raţional şi nu la caterincă. Am şi eu o poveste puţin mai ciudată zic eu, şi aş avea nevoie de o părere sau un sfat.Totul începea în luna februarie,am cunoscut un tip pe facebook (mă rog e o alta poveste în spatele facebookului ăsta dar s-o lăsăm aşa)am început să vorbim,zilnic,ceea ce e foarte ciudat pentru mine pentru că nu prea vorbesc cu nimeni de obicei,sunt destul de retrasă.El era în Anglia,lucra acolo. Uşor uşor ne-am apropiat unul de celălalt, mi-a spus multe chestii despre el, ajunsesem să ma trezesc şi să astept mesaj de la el sau să ma sune. Până pe la începutul lunii aprilie am tot vorbit zilnic, apoi a venit în ţară.Acum...ieşim aproape zilnic, se poarta frumos cu mine.E perfectă relaţia asta însă ceva mă pune mereu pe gânduri...Eu îl văd un tip frumos,deştept,cuminte care ar putea oricând sa agaţe pe oricine,să fie cu orice fată si etc. iar pe mine mă desconsider mereu, mă văd cea mai urâtă, cea mai rea şi nu cred ca merit sa fiu iubită deşi tânjesc dupa iubire mai mult decât orice pe lumea asta.Ideea e că atunci când suntem împreuna e perfect,am încredere în el,îl consider cel mai bun prieten al meu de altfel,însă nu pot să scap de teama asta că nu sunt de ajuns de bună pentru el şi că mă va lăsa pentru altcineva,deşi zilnic îmi spune ca sunt specială şi ca,cu mine vrea să fie pentru ca am fost lânga el când era plecat fiindui greu acolo singur,şi sunt cuminte şi ştiu să îl apreciez pentru ceea ce este si ce suntem noi împreună. E totuşi mult prea devreme să îmi fac gânduri aiurea,ar trebui să "trăiesc clipa" nu să îmi fac ganduri din astea, dar peste o săptămână pleacă din nou pentru o lună sau două acolo. Dacă se va schimba totul?! Dacă va găsi acolo pe altcineva şi mă va uita? Şi dacă nu se va întâmpla asta eu sunt confuză,mereu va veni şi va pleca aşa,dacă se joacă? Dacă vrea să obţină altceva de la mine şi apoi să plece la cea mai mică greutate şi ceartă? Mi-a spus că pentru mine a venit aici mai mult, să mă vadă, sa ne cunoaştem mai bine şi că dacă mai continui sa fiu nesigură pe mine mă ia de mână şi mă duce la ai mei să ma ceară în căsătorie întrebarea mea este o întrebare pe care mi-o pun încă de când aveam 17 ani, mai există iubire adevărată,sinceră, nevinovată care poate rezista mult, mult timp în ziua de astăzi? Uitându-mă în urmă şi făcând o comparaţie între iubirea bunicilor/părinţilor mei şi cea a cuplurilor din ziua de astăzi mă cam îngrozesc şi mă închid iarăşi în mine cum am făcut-o mereu de altfel. Ce să fac? Să continui aşa? Să îl aştept? Să dau frica de a iubii la o parte? Sau să mă retrag acum după aprox. 3 luni şi să insist pe relaţia de prietenie şi atât? 213134 de întrebări în capul meu şi nici una cu un răspuns concret.

Da la oparte frica asta parerea mea.

213134 de întrebări nu își pot găsi sens într-un singur răspuns. Dar ca să nu zici că sunt trist, fă ce-ți spune creierul, și nu inima. Inima e proastă de-a binelea, în cazul oricui.

Aşa este...Îţi mulţumesc! >

Aşa voi face

Vezi, de aici vine şi frica... Inima îmi spune "sari pe el, arată-i ce simţi!" creierul în schimb îmi spune sa fiu rezervată şi să aştept. Mulţumesc pentru răspuns! :*

Știe creierul ce îți spune. Nu, serios, suntem ființe raționale pentru că avem suflet și creier. Sufletul reprezintă partea emoțională, iar creierul e partea conștientă de ceea ce simte sufletul, dar sfatul meu este să îți urmezi conștiința, și nu sentimentele.

Aşa este! Dar totusi. Am 20 de ani, până la vârsta asta puteam să am 30 de bărbaţi şi să am destulă experienţă în legătura cu bărbaţii,dar întotdeauna am fost mai calculată, mai retrasă, mai ciudată zic eu pentru secolul asta. De asta îmi este frică acum, e pentru a doua oară când simt ce simt pentru cineva, prima oară am fost minţită pentru că i-am oferit libertate şi încredere prea multă.Mi-am jurat atunci că o sa-mi bat joc şi eu de băieţi cum fac şi ei. După o relaţie de doi ani jumătate în care am fost minţită, trădată, iubită şi toate cele am avut o perioadă în care m-am documentat despre "bărbat" şi am reuşit să înţeleg că la fel ca şi femeile şi ei sunt diferiţi şi fiecare îşi exprimă furia-dragostea-tristeţea-fericirea-afecţiunea în moduri diferite.Atunci am decis să las femeia rea din mine sa plece şi să revin la sentimente mai bune, am stat două luni cu cineva crezând că e diferit şi îl pot iubii, am ţinut la el, nu vedeam pe nimeni altcineva, însă şi el m-a minţit.Chiar dacă a regretat apoi, din moment ce m-a minţit pe faţă aşa, pentru mine a devenit egal cu zero.Am pus punct atunci şi am ignorat toţi bărbaţii care îmi dădeau semne că vor ceva cu mine. Iar apoi a apărut tipul ăsta care e foarte special şi între creierul si inima mea se duce o bătaie acum ) "-Daca e la fel?!; - Dar daca nu este?!; -Daca vrea sa te duca in pat?; -Dar daca vrea sa aiba o relatie serioasa cu tine?!; Daca... " ahhh! Femeile astea! mersi inca odata de raspuns, nu stiu cat de coerent am scris eu aici sau mai sus, dar apreciez ca mi-ai raspuns la intrebare!

Hai sa-ti spun ceva! Si eu sunt frumos, cuminte etc. Asta nu am spus-o eu, ci cei din jurul meu.
Unii barbati nu vor o femeie care arata neaparat 90 60 90 si nici una 'buna rau'.
Caracterul unei persoane e cea mai mare unealta de atractie. El nu s-a indragostit de tatele tale sau de fundul tau, ci de personalitatea ta, de caracterul tau, de tine!
Deci nu prea ai de ce sa-ti faci griji

Aşa-i,mulţumesc! :*

Daca ne-am trai viata dupa "daca", in doua saptamani populatia pamantului ar disparea. Inevitabilul nu il poti evita, indiferent de cate milioane de intrebari iti pui tu.

E amuzant cum faci comparatia intre iubirea bunicilor si cea a cuplurilor de azi. Esti calator in timp? Pentru ca e gresit sa compari lucruri despre care doar ai auzit cu lucruri concrete.

Iubirea adevarata, sincera, nevinovata, si ce-ai mai vazut tu in desene animate si telenovele, poate exista doar intre mama si copil sau doi oameni autisti. Intre oameni normali nu se prea creeaza legaturi atat de pure pentru ca oamenii nu sunt, la randul lor, indeajuns de puri.