Mai întâi de toate, nu vreau jigniri, pentru că am văzut că aici sunt la modă şi nici nu vreau să se ia cineva de mine pentru cum am acţionat până acum, deoarece fiecare face ce gândeşte, acum pot spune doar că cer o părere şi, poate dacă doriţi, un sfat.
Totul a început prin noiembrie anul trecut, când la un campionat de fotbal a venit şi fratele mai mare al unui coleg de la a 8-a A. Nu m-a interesat persoana lui, nici măcar nu ştiam cum arată sau alte chestii de genul. A doua zi, vine fratele lui, colegul meu de la A şi-mi spune că fratele lui vrea să mă cunoască. I-am dat I.D.-ul meu şi el, băiatul acesta, m-a adăugat în listă. M-a băgat în seamă şi mi-a plăcut cum vorbea - acum îmi dau seama că nu ştie decât să te facă din vorbe. M-a întrebat tot atunci dacă vreau să avem o prietenie şi nu ştiam ce să-i răspund, abia a doua zi după ce am vorbit cu o colegă, m-am hotărât să accept.
El are saptesprezece ani, eu am paisprezece şi sunt o fată mai de modă veche care preferă să nu facă ce fac şi celelalte fete din jurul ei, doar pentru că este la modă. M-am îndrăgostit de el şi încă ţin la el. Totul, în ochii mei, decurgea bine, chiar dacă colegii mei îl vedeau prin alte locuri sărutându-se cu una şi alta.
În tot acest timp nu l-am întâlnit decât de vrei şapte ori, mereu îl sunam eu şi vorbeam cel puţin o jumătate de oră şi cel mult patru ore pe zi. Niciodată nu m-a sunat din propria lui iniţiativă şi niciodată n-a venit să mă vadă, decât prima dată, tot că a vrut el, doar că-i propuneam eu şi-i aminteam că mi-e dor de el.
S-a despărţit de mine într-un mod stupid, nici măcar nu mi-a spus că nu mai suntem împreună, doar n-a mai vorbit cu mine. Am început să-l sun, să-i trimit e-mail-uri şi toate cele, în speranţa că o să dau de el şi că măcar o să putem rămâne amici, însă m-a ignorat. Peste o săptămână aflu că o colegă din clasa mea, care-i nesuferită şi fiţoasă, genul de târfă sentimentală - care nu mai are mult până la a deveni una cu acte în regulă - va fi vizitată, tot în acea zi, de către el şi că i-a propus să fie împreună. Desigur că asta a acceptat şi au fost împreună aproape o lună.
Tot de la ea, pentru că ei îi putea spune de ce ne-am despărţit noi, mie nu-mi putea spune, am aflat motivul. Ultima dată când am vorbit, îl întrebasem la ce fel de filme se uitase cu o seară în urmă cu prietenii, iar el a spus aşa "Aştepta să spun că m-am uitat la filme porno cu prietenii. Ce făceam după? Mă luam cu ei?". Faza e că nu m-am referit deloc la asta, ci la genul filmului, apoi mi-am dat seama că se putea interpreta, însă el mereu lua sensul pe care-l dorea şi care-i punea pe ceilalţi într-o situaţie proastă.
Mda, relaţia celor doi a fost mai înfloritoare, adică pe ea o suna - şi tot de aici am aflat că el are trei telefoane şi eu îl sunasem când nu aveam de pe ce pe fix în Vodafone pe cosmote, venind astfel facturi de nu mai ştiam de capul meu -, pe ea o vizita, adică venea la ea mai des decât venise la mine în două luni.
Ce m-a deranjat cel mai tare a fost că în faţa mea o făcuse în toate felurile, însă, îndrăgostită şi proastă cum am fost, nu mi-am dat seama că el mereu spunea că este frumoasă. De mine n-a spus niciodată asta, doar că nu sunt urâtă.
Tot cu el, am avut şi primul meu sărut şi am ţinut foarte mult la chestia asta, acum, sincer, mă simt ca o stricată. Mai ales că ştiu că n-am însemnat nimic pentru el şi am fost doar o joacă de moment.
Tot după ce nu mai eram împreună au început şi descoperirile, comentariile şi toate cele, să aflu astfel că el, după ce pleca de la mine, vorbea pe drum cu alte două fete. M-am simţit oribil, deoarece în tot acest timp eu am ţinut sincer la el, mereu planificam întâlnirile doar atunci când ştiam că pot sta două ore, poate şi mai mult, cu el.
Acum, după ce n-am mai vorbit cu el atâta timp, nici măcar nu mai ştie ce vârstă am şi a spus că sunt egală cu un zero pentru el.
Tot acum am început să-mi dau seama că n-a făcut nimic pentru mine, ci că mereu o făcea pentru frate-su sau pentru că trebuia să vină pe la cineva, în fine, nu contează. Mi-e foarte greu acum după toate astea, plus că îmi doresc ca măcar să fim amici...
L-am sunat acum câteva zile cu număr ascuns, deoarece ştiu că nu răspundea altfel şi i-am spus ce vreau, m-a făcut nesimtiţită - tot eu sunt nesimtiţă după toate astea-, mi-am cerut scuze pentru ceea ce am greşit, mi-a spus că e imposibil să mai fim amici sau să ţinem legătura şi să nu-l mai sun niciodată, nici nu ştiu dacă mi-a spus vreun salut de rămas bun înainte să-mi închidă, pentru că am fost foarte demoralizată.
Mi-e greu într-un fel, pentru că mereu mă leg de trecut sau chestii ce mă leagă de el. Nu-mi pot da seama de ce nu le pasă niciodată de sentimente şi de ce-şi bat joc cu toţii? Ştia că prefer să se despartă atunci la început, de mine, decât să se despartă mai târziu când deja simţeam ceva pentru el. Ştiu că o să-mi spuneţi că nu există sentimente pentru altcineva la paispreze ani sau o să mă jigniţi, însă ştiu când să mă simt şi când nu. Ştiu şi ce simt, nu spun că este iubire, deoarece este imposibil, însă chiar ţin la el şi-i doresc tot binele din lume.
Nu mi-a păsat până acum din nimic ce mi-a spus mama, de rele sau de bune, despre el, sau că nu-i plăcea mamei de el, m-am luptat cu morile de vânt atâta timp şi să aflu că a fost doar o joacă? Mi-e mult prea greu.
Îmi doresc să revină la mine, însă nu ştiu dacă aş mai avea puterea să-l accept după ce a stat în braţele ăleia. Până la urmă, cum ar trebui să procedez? Să-l dau uitării - lucru care este imposibil şi va trebui să vină de la sine - sau să lupt în continuare pentru el, să sper că se va reîntoarce la mine?
In primul rand, felicitari pentru scris si formulare, e bine ca inca sunt copii de 14 ani care stiu asa bine limba romana. Mai ales aici pe site-ul asta. Pe bune, sunt impresionat.
Eu zic sa incerci sa uiti de acel baiat. A fost doar o joaca pentru el, si ar fi trebuit sa fie o joaca si pentru tine. O relatie superficiala, distractiva, si cu limitele varstei tale. E bine ca s-a incheiat aici, inainte sa faci vreun lucru pe care nu trebuie inca sa-l faci.
Mai asteapta 2-3 ani si mai invata de la parinti, de la prieteni, din ceea ce vezi in jur. Atunci vei privi altfel relatiile. Pana atunci, joaca-te, distreaza-te si simte-te bine, pentru ca anii adolescentei sunt cei mai frumosi. Pentru relatii si sentimente va fi destul timp ceva mai tarziu. Daca mai ai vreo nelamurire, o sa fiu p-aici.
Pentru Brigaela: Nu fi asa aspra cu o adolescenta in devenire. Era de ajuns sa punctezi esentialul, fara sa ii vorbesti "de sus".
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Practic platesti pentru propriile greseli si propria incapatanare si cu asta basta. daca ti-ai fi ascultat parintii, nu ai fi suferit. Considera suferinta asta ca pe o bine-meritata pedeapsa. Nu ai pentru ce lupta, nu ati avut o relatie, tu te-ai agatat cu disperare de un baiat neinteresat de persoana ta. el te-a acceptat cat timp admiratia ta neconditionata l-a flatat, apoi lipsa ta de coloana vertebrala si demnitate l-a plictisit si a trecut mai departe. Daca gandesti un pic logic, ai sa vezi ca era absolut de asteptat si e imposibil ca la 14 ani sa nu fi prevazut asta. Daca vei continua sa nu asculti de nimeni si sa te umilesti in fata baietilor, vei fi tratata la fel. daca vei invata sa ai mandrie si sa asculti de cei mai mari si mai destepti decat tine, iti va fi mai bine. Alegerea iti apartine 100%
Răspunde
Nu-ti sugerez sa-l dai uitarii pentru ca asa cum ai spus si tu acest lucru este imposibil dupa ce ai inceput sa tii atat de mult la el. Cel mai bun sfat este sa il tratezi cum te trateaza. Daca ai vazut ca nu-i pasa fa si tu la fel. In acest mod nu te vei mai gandi la el mai ales pentru ca nu va vedeti, iar asta e si mai bine pentru ca te va ajuta
sa nu te mai gandesti la ce-a fost intre voi si ce ti-a facut.
Daca nu i-a pasat atunci cu siguranta nu o sa-i pese niciodata. Asa ca nu fa greseala sa mai lupti pentru el. 
Ai gresit o data facand alegerea asta. N-o face si a doua oara. Gandeste-te ca mai bine iti gasesti un baiat care te merita si nu unul ca el. Cauta-ti un baiat care sa te respecte si ca lui sa-i fie frica sa nu te piarda nu invers.
Iti doresc mult noroc! Alegerea e a ta! 
Cateodata trebuie sa renunti la sentimente facand ce e mai bine pentru tine!
Si Brigaela are dreptate, poate daca o ascultai pe mama nu ajungeai aici, dar acum nu mai poti da timpul inapoi. Asta sa fie o invatatura de minte ca pe viitor sa ai grija cu cine iesi.
Cat despre tip ce pot sa spun, e un nesimtit ordinar care doar s-a jucat cu tine.
Ce ar trebui tu sa faci e sa incepi sa te respecti putin si sa nu il mai cauti. Bine ca a iesit din viata ta si sa te rogi sa nu mai revina.
El si asa te vede ca pe o disperata dupa el, nu te mai injosi. Daca tu nu te respecti cum te astepti ca altii sa o faca?
Nu are rost sa te umilesti in fata lui. El nu vrea nimic cu tine, asta e clar! Si nu te mai invinovati pentru ce s-a intamplat, ai fost naiva, dar ai doar 14 ani, e normal sa fi asa. Incearca sa iti ocupi timpul cu altceva ca sa il uiti sau sa te indragostesti de altcineva. Bafta!
Esti mult prea dura, e in fond un copil? Plateste propriile greseli? Este lipsita de coloana vertebrala? Dar ce, a omorat pe cineva, l-a inselat, si-a batut joc de el, sau s-a tarat in genunchi in fata lui, i-a oferit virginitatea pentru o relatie? Nu, doar s-a inDragostit. Si are 14 ani, e normal sa fie naiva si credula. Nu imi spune ca tu nu te-ai indragostit la 14 ani, ca nu ai facut prostii din "dragoste", ca nu ai ignorat cuvantul parintilor si alte din astea! Este o varsta si pentru asta. Si nici nu e bine sa asculti orbeste de parinti doar pentru ca sunt parinti, si ei gresesc si de multe ori gresesc stupid tocmai pentru ca nu vor sa asculte si de copii.
Nu, nu m-am indragostit la 14 ani, fiindca la 14 ani eram un copil si nu aveam genul asta de ganduri. Mi s-ar fi parut prosteste si destul de rusinos, ca unui copil de 14 ani. Si nici credula nu eram la 14 ani, fiindca deja incepusem sa deschid ochii si sa inteleg niste lucruri. Eram credula la 10 ani, dar la 14 ma cam vindecasem de asta.
Eu am respectat cuvantul mamei mele cat timp am fost minora si am fost intretinuta de ea, fiindca asa am invatat ca este normal si, iarasi, mi-ar fi fost rusine sa fac altfel. Si n-as incuraja pe nimeni sa calce cuvantul parintilor, ba dimpotriva. E bine sa asculti intotdeauna cuvantul parintilor, iar cat timp esti minor sa-l urmezi fara comentarii, mai ales daca cumva ei iti dau de mancare si iti platesc acoperisul. Cand le vei da tu lor de mancare, ti-ai capatat dreptul sa asculte ei de tine, pana atunci, nu iti poti permite astfel de pretentii. Ma rog, e adevarat ca poti avea pretentii stupide fara nici un drept, daca te consideri centrul universului si crezi ca totul ti se cuvine, dar nu cred ca e acest copil are astfel de idei absurde si prostesti, eu chiar cred ca e un copil normal, nu unul ingamfat si stupid, care sa nu-si respecte parintii si sa aiba impresia ca ar trebui ca ei sa o asculte pe ea.
Ma rog, sunt convinsa ca tu stii astea si nu ai modul asta de gandire lipsit de discernamant si respect pentru parinti. dar cum trebuie neaparat sa ma contrazici in fiecare zi, n-ai gasit ceva mai bun in seara asta. ne vedem maine, la alta intrebare pe care sa-ti exerciti dorinta de a ma contrazice in ciuda bunului simt pe care inca insist sa cred ca il ai.
Te crezi foarte importanta! Nu mi-am facut un hobby din a te contrazice, dar modul tau de a gandi ma socheaza de-a dreptul.
Imi respect foarte mult parintii pentru ca stiu ca au facut sacrificii pentru ca mie sa imi fie bine. Dar sunt ce sunt datorita mie pentru ca eu mi-am tocit coatele pe banci si m-am chinuit sa las loc de buna-ziua pe oriunde am trecut. Dar asta nu inseamna ca vreodata am avut ochelari de cal si ca am ascultat orbeste de ei. Eu am fost crescuta atlfel, in democratie, si-au castigat respectul, nu si l-au impus si mereu, indiferent de varsta mi-au prezentat ambele variante ale unei situatii si mi-au cerut parerea in orice aspect, de la decizii financiare importante pana la culoarea peretilor din camera buncii. Si au si tinut de multe ori cont si de parerea mea. Nu mi-au impus si nu mi-au interzis niciodata nimic. Si de asta am ajuns unde am ajuns. E una sa iti respecti parintii si alta e sa asculti orbeste de ei, asta e deja lipsa de personalitate.
Nu am indemnat-o sa nu isi asculte parintii, am spus doar ca nu e sanatos sa ii asculte orbeste. In fond nu are 3 ani sa fie condusa de ei! Dar are 14 si e normal sa greseasca si sa se indragosteasca!
Iar daca la 14 ani nu ai fost indragostita si mai mult de atat acest lucru iti parea prostesc(si inca ai aceasta impresie) imi pare rau sa iti spun, dar ai ratat o perioada extraordinara. Varsta adolescentei este varsta la care e normal si firesc sa iti pierzi capul dupa un baiat, sa te indragostesti de colegul de banca si etc. (nu am spus ca e ok sa te culci cu el).
De fapt acum imi explic multe chestii, inclusiv modul tau de a gandi...
...
Lucru imposibil? ti se pare acum, pentru ca sentimentele tale sunt acelasi pentru el dar cu trecerea timpului vei vedea cum vei trece peste!
Nu sunt nimeni sa te judec, vreau doar sa te ajut sa te simti mai bine.sunt fete care au avut relatii de un an doi si si-au dat seama ca sunt folosite,au crezut ca este sfarsitu lumii si ca nu pot trai fara el,ca nu il vor uita niciodata si uite ca au reusit!
Nu te merita, acceapta ca pentru el ai fost doar o joaca! nu spun ca a facut-o intentionat, dar poate urmarea ceva! fi cuminte si nu il mai cauta, da-i pace sa-si vada de viata lui, oricum tie nu ti-a facut altceva decat rau!
Cel mai bun medicament impotriiva uitarii este timpul si dorinta sincera de-a uita pe cineva!
Salut, Imi pare sincer rau pentru tine. Asteapta sa vezi ca un baiat te iubeste cu adevarat, nu te indragosti tu de el, se termina rau. Daca te iubeste un baiat si iti spune sincer ca te iubeste esti o norocoasa. Funda?
Sa fiti amici?! nici de gand nu merita dupa ce ti-a facut macar daca iti spunea in fata ca vrea sa va despartiti si nici nu te suna el nu-ti spunea nimic! nu merita cu timpul o sa-l uiti stiu ca gelozia nu e cea mai buna cale dar fa-l gelos incearca sa iesi cu altul sarutate cu altul in fata lui! bafta
N-am ratat o perioada extraordinara fiindca la 14 ani eram fericita si inocenta si nu sufeream ca un caine. Am iubit adolescentin si platonic pe la 16-17 ani, ca oricine si am fost fericita, fara suferinte excesive si pierdut de cap fara sa-l mai gasesc. Am avut o viata sentimentala frumoasa si inca mai am, am o viata sexuala normala, nu am fost niciodata speriata ca am boli venerice, ca sunt insarcinata fara voie, ca ma va parasi cineva, nu am fost niciodata umilita din dragoste si nici nu mi-am distrus viata suspinand dupa persoane care vroiau de la mine bani. Nu mi-a lipsit niciodata un partener la o petrecere si nici cineva care sa-mi ofere tandrete, flori, declaratii de dragoste (sigur nu in copilarie, ci in adolescenta). Am ales intotdeauna si cu putina ratiune si nu regret deloc, fiindca am trait frumusetile fiecarei varste, asa cum este ea normal sa fie. Nu am fost omul de sub vremuri, care sa-si moduleze viata dupa moda din democratie sau din alt regim, am fost omul care ar fi trait la fel si acum 100 de ani, fiindca demnitatea, morala, respectul, iubirea adevarat nu se schimba o data cu regimul politic. Imi pare tare rau de oamenii care, asa cum sustii tu, au fost nevoiti sa traisca ingenunchiati sub vremuri: acum e democratie, nu mai e la moda educatia, suntem in 2013, nu ne mai putem impiedica de respect, trebuie sa fim, cu orice pret liberi si de capul nostru. Sa stii ca acum 30 de ani spuneau cam asa: traim in comunism, nu avem nici o sansa, suntrem condamnati, deci orice am face nu avem ce pierde, asa ca trebuie sa iubim intens, sa traim intens, fara limite, educatia, respectul, morala nu ne ajuta, deci nu ne intereseaza. vad multe similitudini cu ce scriai tu despre copiii crescuti in democratie care se simt ingenunchiati de ea, asa cum spui.
Spre marele meu noroc, in ultimii ani am lucrat cu multi tineri (studenti de-ai mei) si mi-am dat seama ca numai o mica parte din tineri (de altfel ca si acum 30 de ani, nimic nou sub soare) sunt atat de obsedati de vremuri, restul au continuat sa traisca asa cum am trait si eu si sa aiba copilarii normale, adolescente normale.
Nu mi-am tocit coatele pe banci si nu m-am chinuit niciodata sa las loc de buna-ziua. Am invatat de placere si am avut relatii frumoase cu lumea natural. Poate din cauza educatiei mele, neingenunchiate. Si asa, in loc sa am o viata chinuita cum sustii ca a fost a ta, am avut o viata frumoasa si ii datorez mai mult mamei mele, care chiar s-a chinuit cu mine, decat mie insami, care am facut, in general, ce mi-a facut placere.
Si fiindca cred ca vei gasi un punct slab al ideilor mele: de ce s-a chinuit mama cu mine, am sa-ti raspund: fiindca tata a murit in ianuarie 1986 cand eu aveam 7 ani si mama a ramsa, la 34 de ani vaduva cu un copil si un singur salariu, care adeseori, dupa 1990, era suficient pentru facturi si, poate, paine si cartofi.
Nu stiu unde am spus ca am avut o viata chinuita. Eu nu am spus asa. Am spus ca m-am chinuit sa las loc de buna ziua si mi-am tocit coatele pe bancile scolii in sensul ca era mai usor sa pierd vremea ca altii de varsta mea si sa ma port ca o nesimtita si mai mult de atat am avut de suferit pentru ca am fost cea mai buna. Ba chiar am spus ca parintii au avut grija sa imi ofere tot ce au putut si au fost deschisi la minte, nu mi-au interzis si nu m-au oprit de la nimic, dar mi-au explicat mereu ce e bine si ce e rau. Din acest punct de vedere viata mea a fost si este normala si frumoasa. Nici eu nu am avut zeci de relatii, am avut(si il am si acum) un singur partener sexual, nu am umblat din barbat in barbat si nici nu am dat sau am acceptat bani dela barbati. Dar asta nu inseamna ca la 14 ani nu eram indragostita si nu visam la printi pe cai albi.
Si nu stiu unde am spus ca generatia asta se simte ingenunchiata de democratie? Eu una nu cred ca as fi putut sa cresc intr-un mediu in care imi este impus sa gandesc intr-un anume fel si cu siguranta daca traiam atunci as fi fost pe printre cei care strigau libertate la revolutie! Dar oricum nu este vorba despre asta. In comentariu nici macar nu ma refeream la regimul politic cand am spus "democratie", ci la stilul lor de a ma educa si a se comporta.
P.S. Copilaria se termina mult inainte de 14 ani!
Bună! Îţi mulţumesc enom de mult că ţi-ai spus părerea, mai ales că, din câte ştiu, eşti bărbat şi ai o vârstă destul de mare, faţă de-a mea.
Mereu mă întreb de ce pentru băieţi este o joacă, am observat că şi la fete este aşa, de exemplu colega mea care a fost împreună cu el, imediat după mine, face la fel; îşi bate joc. Eu nu pot face asta, nu mă bag în aşa ceva dacă n-am şi anumite sentimente.
Nu aş fi făcut vreun alt lucru, era destul de conştient că aş fi fost în stare şi să mă sinucid, asta cumva dacă dorea să mă forţeze să întreţin raporturi sexuale cu el. Însă bătea apropouri, sau aşa le consider eu, îmi spunea dacă vin pe la el de Crăiun sau Revelion, însă mama nu m-a lăsat, nici nu aveam curajul să merg, pentru că mi-era teamă de acest lucru. Nu, eu sunt foarte diferită, mi s-a spus chiar că sunt matură, însă, când a venit vorba de sentimente, am clacat.
Nu mai am ce să aştept, prefer să nu mai am nicio relaţie niciodată decât să trăiesc din nou ce am trăit de două luni încoace.
Sunt şocată, pentru că nu mă aşteptam ca el, care vorbea că n-ar face niciodată aşa ceva unei fete, mi-a făcut chestia asta chiar mie, care ţineam la el... Plus că sunt sigură că a fost conştient de chestia asta.
Încă o chestie, la care aş dori să-mi răspunzi sau să-ţi dai cu părerea. Când l-am sunat atunci cu număr ascuns şi m-a jignit, l-am auzit pe frate-su când am spus cine sunt, adăugând un "eram sigur", mai stins, poate crezând că nu l-am auzit.
A doua zi, colega mea a vorbit cu frate-su şi acesta s-a prefăcut că nu ştia nimic şi a adăugat că citez "într-un fel i-a făcut un bine". La ce se referă prin acest bine? Ce bine mi-a făcut el când am vorbit la telefon?
Îţi mulţumec foarte mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat!
Uff, un singur lucru bun am gasit in povestea asta: ca ti-o dat papucii. Ti-e mult mai bine cu papuci decat cu el, crede-ma.
Ei, nu ma face chiar asa batran. Am 22.
Nu pot sa intru in detalii pentru ca nu prea am timp acum, dar o sa revin.
Baietii privesc relatiile ca o joaca, mai ales la varsta asta, din urmatorul motiv: Intr-un grup de baieti, cand se povesteste despre fete, un baiat care umbla cu mai multe fete este considerat "tare" si este privit ca fiind superior de restul grupului, mai ales cand multi din grup nu au prietena.
In contrast, intr-un grup de fete, una care umbla cu mai multi baieti, chiar si doar ca amici, este de multe ori numita "curva". Asta este din cauza unei idei preconcepute formate din timpuri vechi, si din pacate nu se va schimba prea curand, trebuie doar sa incerci sa eviti asemenea situatii.
Cand vine vorba de sentimente (mai precis lipsa lor) in generatia de azi, in mare parte, modelele false prezentate la TV, ziare, reviste, internet si media in general, sunt de vina. Sa nu crezi ca baietii nu simt ce simti tu, doar ca nu mai au curajul sa fie sinceri in legatura cu asta. O sa mai detaliez daca vrei.
Ai spus prea mult cand ai zis ca ai fi fost in stare sa te sinucizi. Sa nu o mai spui niciodata, si mai ales, sa nu te mai gandesti la asa ceva. Te-ai nascut cu un motiv si traiesti cu un motiv. Uneori nu e asa de clar motivul pentru care traiesti, dar exista. Il vei gasi.
Ai ce sa astepti, crede-ma. Niciodata sa nu spui niciodata, tine ochii deschisi, atentia in toate partile, moralul sus si zambetul pe buze. Peste ceva timp, va fi acel cineva care iti va deschide ochii si iti va cuceri inima. Si daca nu am dreptate, sa ma cauti atunci si sa-mi zici "Jijele, esti un tampit!".
La ce bine se referea frati-su? Ti-a facut un bine pentru ca relatia asta ar fi pus probleme pentru amandoi, mai ales pentru el, pentru ca implica o responsabilitate mare si pe termen destul de lung, din partea lui. El nu ar fi fost in stare sa duca aceasta responsabilitate si te-ar fi facut sa suferi intr-un fel sau altul, iar tu trebuie sa mai cresti un pic. Ca varsta si ca fizic, ca vad ca gandire te descurci destul de bine deja.
Biataul asta nu a vrut nici o clipa sa fie cu tine,vroia doar sa-si atinga scopul! A vazut ca tu tii la el,il iubesti,si el "si-a batut joc" de tine si de sentimentele tale! Asta este acum platesti cu greseala ta! Uita-l,baiatul asta e prea indiferent cu tine, nu te vrea, nici macar nu ti-a zis motivul pentru care s-a despartit de tine! Nu are rost sa lupti pentru el, nu te merita! Incearca sa-ti faci o alta relatie, cu un alt baiat!
Cred ca e groaznic sa te chinui sa nu fii nesimtit, sa nu vina natural. Tu zici ca ar fi mai usor sa fii nesimtit? Wow, mie mi-este foarte foarte greu, aproape imposibil. Mi-e de 1000 de ori mai usor sa ma port frumos si sa fiu prietenoasa. Si cred ca e groaznic sa te duci in fiecare zi la scoala, daca nu simti asta ca pe un privilegiu si pe un noroc. Din cuvintele tale razbate chinul unei vieti intregi, nu m-as fi gandi niciodata sa folosesc cuvinte atat de dure cu privire la niste activitati frumoase si incantatoare.
Tu ai spus ca tu ai crescut in democratie si ca esti obligata sa fii altfel, ca nu iti poti permite sa gandesti cum vrei, ci situatia in care te gasesti te guverneaza. Am simtit in tonul tau ca te-ai scuzat cumva, ceva de genul: eu trebuie sa gandesc asa, nu imi permit luxul de a iesi din acest mod de gandire
Pacat ca copilaria voastra s-a terminat inainte de 14 ani, ai pierdut atat de mult, inteleg acum tristetea, chinul si indarjirea. Niste bieti copii de 14 ani obligati sa traisca ca si cum copilaria s-ar fi terminat de multa vreme sunt cel mai trist lucru pe care l-am auzit in ultimii ani. Sincer, mi-a dat o lacrima gandidu-ma ce groaznic este sa te oblige viata sa gandesti asa. Doamne, ce frumoasa este copilaria la 14 ani!
Dumnezeule, dar eu cred ca tu ai citit alt comentariu! Sau insisti sa fi penibila...
Da, e mai usor sa fi nesimtit mai ales in secolul asta. Si ce am spus eu este o vorba, asa se spune ca ti-ai tocit coatele pe bancile scolii atunci cand ai invatat mult (de placere sau nu) si ca te-ai chinuit sa lasi loc de buna ziua atunci cand peste tot lumea are doar cuvinte bune despre tine. Sunt expresii, e trist daca pana la varsta ta nu le-ai auzit.
Cand draq am spus ca sunt obligata sa fiu altfel, nu ai inteles nimic din ce am spus cu democratia. Am vrut doar sa subliniez ca am fost educata ca un om liber cu personalitate proprie si nu ca unul caruia parintii i-au dictat ce si cum sa faca si i-au bagat in cap idei idioate si depasite! Ce e asa de greu de inteles? Libertate inseamna pentru tine ca nu pot gandi astfel? Asta pe langa faptul ca in paragraful in care vorbesti despre scuze mea nu faci decat sa te descri pe tine...
Parintii mei sunt oameni extraordinari care m-au lasat mereu sa aleg, sa decid pentru mine, mi-au cerut mereu parerea si au respectat-o, m-au chemat sa locuiesc cu prietenul meu in casa lor cand inca nu aveam 18 ani pentru ca stiau ca ne-ar fi greu sa ne descurcam singuri, au facut eforturi fizice si economice enorme ca eu si sora mea sa fim la cele mai bune scoli din oras. Nu am facut absolut nimic obligata niciodata, nu mi-au interzis nimic. Unde vezi tu o viata trista in asta? unde vezi tu chinul si suferinta mea? unde vezi ca imi pare rau sau ca as fi vrut sa fie altfel? Asta e democratie, nu ideea absurda ca noi copii trebuie sa ascultam de parinti de parca ei ar fi dumnezei. Eu am avut mereu libertatea de a alege si am luat mereu cele mai bune decizii. Sunt studenta, am o relatie frumoasa, un job acceptabil si prieteni dragi. Am avut libertate si am stiut ce sa aleg. Cei care au fost ingraditi sunt cei care isi baga seringa in vene pe la colt de strada pentru ca niciodata nu au fost nevoiti sa infrunte consecintele proprilor greseli tocmai pentru ca toate decizile din viata lor au fost luate de niste parinti mult prea absurzi si inapoiati pentru a intelege ca si copii au personalitate, dorinte si nevoi.Si eu au cedat!
Din punct de vedere psihologic copilaria se sfarseste la fete in jurul varstei de 10 ani si la baieti in jurul varstei de 13 ani!
De saptamani la randul port discutii cu tine. Niciodata, de cand sunt pe TPU cineva nu mi-a adresat atatea raspunsuri/replici la raspunsurile mele. Am cautat in istoric sa vad cum provoc discutiile astea care sunt sterile, imi displac profund si ma fac sa ma indoiesc de capacitatea mea de a evalua oamenii (asa cum am spus repetat, consider de fapt ca esti mai inteligenta si mai sensibila decat demonstrezi aici si ca in mod normal poti avea discutii mai fructuoase, dar ceva te impiedica in convorbirile cu mine). Am descoperit ca nici macar o data nu te-am abordat eu, ci numai tu pe mine, ceea ce ma uimeste. Mai ales ca, desi provoci discutii interminabile si in mod cert mai frecvente decat orice alt user de pe TPU, la un moment dat incepi sa scazi nivelul discutiei, cel mai adesea pretinzand ca nu detii foarte bine sensul termenilor si ca te-ai exprimat gresit, desi modul in care vorbesti si scrii arata ca esti educata si ai o cultura suficienta incat sa stii bine ce inseamna cuvintele. Iti retragi afirmatiile, le distorsionezi, eventual dracui sau ai alte atitudini total neintelese pentru mine.
Nu cred ca nivelul tau e jos, ba dimpotriva, cred ca ai un nivel destul de inalt, dar reusesc eu sa scot ce e mai rau in tine. Cu toate astea continuam la nesfarsit aceste discutii care sunt convinsa ca te fac sa te simti prost. Nu mai vreau sa fac asta, sunt de-a dreptul obosita. In noaptea trecuta, mi-ai adresat cel putin 5 replici diferite, ceea ce repet nu a mai facut nimeni in atatia ani de cand stau pe TPU. totusi zici ca nu este ceva personal cu mine, ca asta este comportamentul tau normal si ca asa faci mereu cu toata lumea, ca ma bucur de un tratament pe care tu il consideri obisnuit si de rutina. Nu te contrazic, dar sincer, nu ma vei vedea dracuind in public, eventual undeva unde sunt si copii si nici participand la o astfel de discutie (sunt convinsa ca vei sustine ca este foarte bine sa dracui, nu e nimic rau in asta, problema e doar in mintea mea).
Nu e greu sa port o discutie cu un om pe care il consider inteligent, dar care apeleaza la niste subterfugii nedemne. Dar nu vreau sa o fac, nu pot fiindca mi se pare inutil si umilitor pentru tine. Si ma simt aiurea ca de atatea ori te-am facut sa te simti atat de prost incat sa ajungem pe aici. imi cer scuze, stiu ca nu intelegi, asta chiar e o problema a mea, personala. Am luat azi decizia sa nu-ti mai raspund, fiidca inteleg pana la urma ca nu reusesc sa ajung realmente la inteligenta si sensibilitatea ta. Si fie ele nu sunt atat de mari precum am eu impresia, fie exista pur si simplu o incompatibilitate intre noi doua care iti mascheza tie calitatile (probabil si mie).
Nu iti raspund doar tie, ci oricarui utilizator caruia ii pot aduce completari sau ii pot demonstra ca nu are dreptate.
Nu obisnuiesc sa dracui, dar m-am enervat foarte tare cand am vazut ca in repetate randuri am mentionat ca am fost educata intr-un mod liber si democrat si tu susti ca eu am avut o viata chinuita. Pur si simplu nu iti inteleg logica!
Nu am distorsionat cuvintele, le-am explicat inca o data pentru ca am crezut ca nu am fost suficient de clara cand le-am scris prima data si logic, am vrut doar sa evidentiez ideea mea. Si nu e prima data cand eu spun un lucru si se intelege altceva- iar asta e un dezavantaj al limbajului scris si mai ales a mediului virtual. Eu cred ca e normal sa imi apar ideile si opiniile, si nu am intentionat sa te jignesc cum ai facut-o tu prin faptul ca nu te-ai coborat la nivelul meu de discutie.
Nu sunt proasta deloc, ma duce capul chiar destul de mult(si de obicei nu ma laud singura!) dar sunt incapatanata si am o alta gandire. Si sunt intr-adevar o persoana foarte sensibila. Din punctul meu de vedere ideile tale nu sunt ok, e opinia mea si ca utilizator TPU am dreptul sa mi-o exprim. Nu cred ca te-am jignit chiar asa de tare. Din contra, chiar am incercat in repetate randuri sa nu exprim in scris ce imi trecea prin cap tocmai pentru ca te respect ca medic(si ca om, dar nu iti inteleg gandirea!). Si inca ceva, am incercat sa nu te fac sa te simti prost si sa nu ating puncte cu adevarat sensibile pentru ca m-am prins ca exista un punct vulnerabil de mult timp(esti o femeie desteapta, iti dai seama si singura la ce ma refer-"punctul slab al discutiei") Daca eram nesimtita ma luam de chestia asta si nu am facut-o!
Daca vrei sa vezi astfel problema, persoanele ca tine reprezinta pentru mine un "puzzle", nu va pot intelege si incerc sa gasesc o explicatie pentru modul vostru de a gandi si de a va comporta. Pentru mine, pentru mintea mea. Ce sa fac, e defect profesional
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
